Alți doctori, același diagnostic

Un fel de continuare a postului precedent, care a fost, la rându-i, un fel de continuare a altuia. Două păreri despre FC Bayern-ul de ieri şi de azi. Prima vine din exterior, a doua – din interior, ceea ce nu le împiedică să fie foarte asemănătoare.

Boala fotbalului german

Matthias Sammer a făcut astăzi câteva declarații interesante, iar pasajul de mai jos merge de minune cu întrebarea pe care (v-)am pus-o nu demult.

O boală a fotbalului german este faptul că punem adesea detaliile personale, interesele personale, imaginea personală, brandul personal mai presus decât rezultatul propriu-zis. Iar a obține rezultate presupune deseori mai multe neplăceri și polemici și mai puțină simpatie. Fotbalul german nu a mai câștigat un titlu internațional din 2001. Trebuie să chibzuim asupra lucrurilor bune făcute de cei de atunci. Generațiile sunt diferite, dar cred că formula succesului este aceeași.

Nerlinger și Van Gaal: doi angajați, trei coincidențe. Exemple de «continuitate»

În imagine (click pe ea pentru mărire) sunt două știri de pe site-ul clubului.

Finale. Șapte. Consecutiv. Pierdute

Continuând articolul precedent, am menționat mai jos toate cele 49 de finale jucate de nemți la cele cinci competiții importante (Cupa Mondială, Euro, Liga Campionilor / CCE, Cupa Cupelor, Cupa UEFA / Europa League) începând din 1954, anul primului succes major. Cu roșu sunt evidențiate cele 22 de triumfuri. La sfârșitul tabelului am înșirat câteva observații personale, așteptându-le pe ale voastre.

Mai sunt nemții ce păreau a fi odată?

Neputința lui Schweinsteiger de a privi penalty-ul executat de Robben în finala Ligii Campionilor, ezitarea aceluiași jucător la lovitura de departajare și refuzul lui Kroos de a încerca să-l bată pe Cech de la 11 metri – trei atitudini care mi-au zgândărit un mai vechi început de părere: fotbaliștii germani din actuala generație au un psihic mai fragil decât al predecesorilor. La începutul acestei luni a avut loc o altă întâmplare menită să-mi susțină bănuiala.

Câți dintre noi, Vlad?

Câți dintre noi sunt cei mai buni în domeniul lor de activitate? Câți dintre noi dau zi de zi același randament (ridicat) la locul de muncă sau la școală? Câți dintre noi se pot lăuda cu faptul că le-a ieșit orice, oricând, oricât de repede au vrut? Câți dintre noi pot spune cu mâna pe inimă că au reușit să-i convingă de fiecare dată pe alții că se străduiesc din răsputeri să iasă dintr-o pasă proastă? Câți dintre noi au jucat măcar un minut fotbal la profesioniști? Câți dintre noi au răsfoit vreodată o revistă pentru antrenori? Câți dintre noi au văzut mereu mai întâi bârna din ochii lor, și abia apoi paiul din ochii celorlalți? Câți dintre noi ar renunța la fericirile și tristețile fotbalului în favoarea unui parcurs de metronom și a unei vitrine pline cu trofee, obținute cu emoții zero?

Oscilăm între panică şi automulţumire

Vara lui 2007

• ce câştigaserăm: nimic
• ce-am cheltuit: 88,2 milioane de euro

A fi profesionist înseamnă să lingi unde-ai scuipat?

În Germania un asemenea pas este de neconceput pentru mine. Manuel Neuer la FC Bayern München – asta nu se potriveşte. Mai demult am stat în peluză şi am strigat chestii nu foarte drăguţe la adresa celorlalte echipe… Prin urmare, cum aş putea să le port tricoul? (Manuel Neuer, în anuarul lui Schalke 04 / 2007-2008, via Mingablog)

Semper fidelis

1:2, 2:3, 0:2, 0:6, 0:0, 0:4, 0:3 – rezultatele obţinute în ultima lună de echipa celui care uneori aş vrea să fiu. Motive suficiente pentru ca fanii să reacţioneze cum au făcut-o aseară:

Enke. Un an mai târziu

S-a întâmplat ceva? Ne-am schimbat cumva?