Locul sfințește clubul? Despre rolul jucat de geografia economică în fotbalul actual

Comentând pe marginea cazului Aubameyang și încercând să explice dorul de ducă al gabonezului, un editorialist de la Bild a scris că principala arteră comercială din Dortmund a devenit prea scurtă pentru salariul atacantului. Cu alte cuvinte, orașul german nu mai poate satisface o anumită nevoie pe care aș numi-o „primară” în cazul unei categorii de fotbaliști din care mi se pare că face parte și Pierre-Emerick. Mă refer la nevoia de opulență. Continuă lectura

Goretzka la FC Bayern: câteva observații

Schalke este al treilea club din Bundesliga ca forță financiară, după FC Bayern și Dortmund, dar în cinci din ultimele opt sezoane sumele obținute din vânzarea jucătorilor au fost mai mari decât cele cheltuite pentru achiziții. În cazul lui BVB, raportul e 4-4. În schimb, FCB a cheltuit în fiecare din acești ani mai mult decât a încasat. Spune și asta ceva despre ambițiile celor trei cluburi. Continuă lectura

Și alții omoară Bundesliga

UPDATE (31 mai). Cu două luni în urmă, după etapa a 26-a, comparam situaţia din clasamentul real cu cea din clasamentul întocmit doar pe baza meciurilor dintre ocupantele primelor şase locuri şi ajungeam la concluzia din titlu. Atunci încă mai erau partide directe de jucat. Acum, că sezonul s-a încheiat, am actualizat al doilea clasament, luând în calcul şi Dortmundul, a şaptea reprezentantă a Germaniei în Europa. Iar concluzia e aceeaşi. Continuă lectura

A fi profesionist înseamnă să lingi unde-ai scuipat?

În Germania un asemenea pas este de neconceput pentru mine. Manuel Neuer la FC Bayern München – asta nu se potriveşte. Mai demult am stat în peluză şi am strigat chestii nu foarte drăguţe la adresa celorlalte echipe… Prin urmare, cum aş putea să le port tricoul? (Manuel Neuer, în anuarul lui Schalke 04 / 2007-2008, via Mingablog)

De-aș fi Neuer aș rămâne la Schalke, iubirea mea

Manuel Neuer: un suporter devenit fotbalist celebru (foto: schalke04.de).

Zvonurile conform cărora l-am lua pe Neuer capătă consistență, dar speranța moare ultima. Da, este cel mai bun portar german, peste Kraft momentan, și nu, n-am nimic personal cu el; cu toate astea, există un motiv pentru care îmi doresc ca transferul să pice, spre binele fotbalului, așa cum îl văd eu. Continuă lectura