FC Porto – FC Bayern: avem ocazia să ne luăm o nouă revanşă imperfectă

Există înfrângeri oarecare, ce presupun revanşe banale, şi există înfrângeri colosale, care presupun revanşe aproape imposibile. Din ultima categorie face parte finala Cupei Campionilor Europeni din 1987. Probabil că Dan, Hopo şi alţi suporteri mai “bătrâni” decât mine au simţit atunci ce-am simţit eu în 1999 (că vom fi cu adevărat chit cu United doar când îi vom bate într-o finală). Continuă lectura

Fie cine-o fi

AS Monaco, Atletico Madrid, Barcelona, FC Porto, Juventus, Paris S.G. şi Real Madrid sunt echipele pe care le putem întâlni în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Personal, n-am preferinţe. Tragerea la sorţi va avea loc mâine, la ora 13:00, şi va fi transmisă în direct de Digi 1, Dolce 1 şi Eurosport. Meciurile tur se vor juca pe 14 şi 15 aprilie, iar cele retur – pe 21 şi 22 aprilie.

HSV – FC Bayern: pierdem altădată

Mai devreme sau mai târziu vom pierde și noi. Don’t worry about that!

Așa a răspuns Guardiola la una din întrebările ce i-au fost adresate la conferința de presă de astăzi. De acord, dar nu cred că asta se va întâmpla mâine (21:30, Dolce Sport), când vom întâlni un adversar aflat în corzi. Oricât de obiectiv aș încerca să fiu, nu găsesc nici un argument în favoarea lui HSV. Senzația e că de l-am trimite pe teren numai pe Neuer, tot n-am pierde, iar dacă am mai introduce și un jucător de câmp, oricare, am câștiga lejer – atât de multă neputință trădează jocul nordicilor. Continuă lectura

Dorul de emoții a învins: să vină Realul!

AC Milan, Barcelona, Apoel Nicosia, Benfica, Marseille, Real Madrid și Chelsea: ce adversar vreți în sferturi și care e de evitat? Eu am inspirat adânc și am urlat în sinea mea: să vină Realul! Știu că va fi al naibii de greu, dar mi-e prea dor de fiorii provocați de duelurile cu cel mai mare rival european. Cine a văzut meciurile din perioada 1998-2001 știe la ce mă refer. Cine a citit câte ceva despre confruntările din anii ’70 și ’80 – la fel. La categoria “mulțumesc, dar nu acum!” – doar Barcelona. Poate în semifinale, cu mare plăcere în finală. Tragerea la sorți va avea loc mâine (13.00, Eurosport).

United we must play

În capul meu, pe Manchester United trebuia să o întâlnim abia în finală, dar tragerea la sorţi de astăzi ne obligă să începem cu sfârşitul visului meu revanşard. Pentru o evaluare cât de cât corectă a şanselor, am comparat cele două echipe om cu om, post pe post. Rezultatul analizei şi concluzia la care am ajuns, mai jos. Continuă lectura

Alegeţi adversarul din sferturile Ligii!

Tragerea la sorţi are loc vineri, de la ora 13:00, va fi transmisă în direct de TVR 1 şi va stabili inclusiv împerecherile din semifinale. Partidele din prima manşă a sferturilor de finală se dispută pe 30 şi 31 martie, iar cele din manşa secundă pe 6 şi 7 aprilie. UPDATE. Sunt off-topic, dar uitasem să actualizez lista ASTA :-).