FCB-BVB: oricum s-ar sfârși, e un început

În iunie anul trecut, când am aplicat pentru bilete la acest meci pe site-ul clubului, nu mi-am imaginat că situația din clasament va fi atât de strânsă. Nici pe 1 februarie, când am fost anunțat că mă număr printre norocoși, n-am crezut că la ora partidei vom avea un punct în minus, chit că bifasem recent a treia remiză consecutivă în campionat. De parcă astea nu erau suficiente, duelul a câștigat la capitolul atractivitate și prin schimbarea antrenorului la noi.

Continuă lectura

Hertha – FC Bayern 2-3: victorie cu o dublă gerdmülleriană

Soarta punctelor puse la bătaie intr-un meci frumos mai ales în prima repriză a fost decisă, până la urmă, de dubla lui Choupo. În săptămâna zilei de naștere a lui Gerd Müller, camerunezul a înscris două goluri așa cum de multe ori înscria Bombardierul: din alunecare, cu un ultim efort, sau ratând mingea cu dreptul, dar marcând din cădere cu stângul.

Continuă lectura

Kimmich și Müller au marcat într-un meci istoric pentru Germania: 5-2 cu Italia

Germania a obținut astăzi prima victorie într-un meci oficial cu Italia: 5-2 (Kimmich 10, Gündoğan 45+4 penalty, T. Müller 51, Werner 68, 69 / Gnonto 78, Bastoni 90+4), în etapa a patra a Ligii Națiunilor (Liga A, Grupa 3) + + + În precedentele zece astfel de întâlniri înregistrase șase remize și patru înfrângeri (printre acestea, cea suferită în finala CM 1982) + + + Cu câte două goluri, Kimmich (unul în tur, unul azi) și Werner completează lista fotbaliștilor germani cu cele mai multe goluri în partidele oficiale contra Italiei, pe care se mai află numele lui Gerd Müller și Mesut Özil + + + Trei goluri reprezintă cea mai mare diferență de scor înregistrată vreodată între cele două echipe într-un meci oficial (până azi fuseseră două) + + + Rezultatul de azi este identic cu cel al amicalului disputat în 1939 + + + A fost prima dată când Germania a marcat în prima repriză a unui meci oficial contra Italiei + + + A fost prima dată când Germania a câștigat o partidă oficială cu Italia după ce a deschis scorul + + + Dintre cele 78 de echipe naționale pe care le-a înfruntat cel puțin o dată într-un meci oficial, Germania nu a învins cinci: Republica Democrată Germană, Comunitatea Statelor Independente (pe acestea nici nu le mai poate învinge), Columbia, Letonia și Serbia.

FC Bayern – Dortmund 3-2: clasic, nu?

Golul lui Kimmich e de cascadorii râsului + + + + În repriza a doua n-am jucat nimic. Da nimic, bă! + + + + Al câtelea meci fără gol pentru Lewandowski? + + + + Neuer a ajuns la un nivel în care își permite să greșească, pentru că tot el repară + + + + Din schimbările făcute de cei doi antrenori, a părut că trofeul ăsta era mai important pentru noi + + + + Felicitări lui Dortmund pentru joc.

FC Bayern – FC Sevilla 2-1: notițe la cald

Nu putea exista despărțire mai potrivită de Javi Martinez, alias ”Domnul Supercupă” + + + După cele două gafe mari de azi, poate ar fi cazul ca Alaba să-și reducă pretențiile salariale astronomice + + + Muller și Lewandowski n-au scuze pentru ocaziile clare risipite în prima repriză, dar s-au scos parțial cu execuțiile care au precedat golul lui Goretzka + + + N-am fost un fan al spaniolului, dar nu ne-ar fi stricat un Thiago la mijloc (1-0 pentru Dan) + + + Îmi vine să râd, amintindu-mi că acum vreo două luni trebuia să pledez cauza lui Neuer în discuțiile cu Dan (1-1, am egalat repede).

Blog pentru Bayern

Cu acceptul lui Cătălin, căruia îi mulţumesc, voi continua să mă ocup de concursul de pronosticuri, în măsura în care acesta va stârni interesul unui număr suficient de participanţi.

Înainte de aceasta aş vrea să subliniez faptul că acest blog este dedicat pasiunii pentru clubul FC Bayern München, este un loc în care am ajuns cu toţii datorită acestei pasiuni şi la care participăm benevol, fără să uităm să punem pe primul plan clubul sau echipa. Continuă lectura

Nastase si Vlad isi adjudeca etapa

Detectivul ramane pe prima pozitie, desi Stefan s-a aparopiat la un punct distanta, in timp ce Nastase si Vlad castiga etapa a 3a.
Nota: Nu uitati ca rezultatul de la concurs este cel de dupa fluierul de final de timp minim regulamentar, adica 90 de minute, nu de la fluierul de final de meci (de ex, la concurs avem X daca dupa 90 de min era egal chiar daca la penalty-uri castiga una din echipe)
Atentie! etapa a 4-a incepe Sambata, 25 Iunie! Continuă lectura