De ne-am dezimuniza, de ne-am reumaniza

A murit Enke, au murit atâţia. Şi ce dacă? Imunizându-ne, ne-am dezumanizat. Ne interesează mai mult cum se întâmplă, decât că se întâmplă. Iubim puţini oameni în general: părinţii, copilul, eventual soţia, unul, doi prieteni, cam tot atâtea rude. Ne ataşăm, în schimb, de mult mai multe chestii. Iubim clubul favorit, nu neapărat oamenii care-l compun, iubim job-ul propriu-zis, nu neapărat colegii, iubim ţara, nu neapărat conaţionalii, iubim nişte culori unite în denumirea de drapel, iubim maşina, iubim casa.

Aşa am fost dintotdeauna?

Ne impresionează mai mult ridicarea sau dărâmarea unei construcţii decât soarta necunoscuţilor care au murit pe schelele ori sub ruinele ei. Pentru orice privitor neutru, dispariţia unei case sub şuvoaie sau în flăcări are un impact mai mare decât trecerea în nefiinţă a proprietarului. Vrem să ştim totul despre piramidele în sine şi infinit mai puţine despre vieţile pierdute la construirea lor. Ne călcăm pe picioare la inaugurarea unui mall, călcându-i în picioare pe ce-i  ce nu-s ca noi.

Aşa am fost dintotdeauna.

Pustnicii şi sihăstria nu şi-ar avea rostul de ne-am purta cu totul altfel. Dac-am iubi mai mult omul decât chestia şi mai mulţi oameni decât chestii. Dac-am privi mai atent am avea şanse să descoperim omul de sub tricoul adversarului. Dacă n-am mai fi atât de cinici încât să ne împărţim semenii în cei pentru care viaţa este şi cei pentru care viaţa nu este, poate am reuşi să-l identificăm pe nefericitul tată al unei fetiţe moarte prematur în rămăşiţele fotbalistului aparent lipsit de griji, strivit sub roţile trenului de Hanovra.

Anunțuri

4 comentarii la “De ne-am dezimuniza, de ne-am reumaniza

  1. Ne intereseaza mai mult cum a murit o persoana decat cauzele care au dus la acesta tragedie.
    Banuiesc ca mai exista fotbalisti care au trecut prin ce i s-a intamplat lui Enke (vezi Boulahrouz) si totusi nu s-au sinucis ci au mers mai departe, au luptat. Evident ca le este greu insa cu ajutorul familiei si al prietenilor vor trece cu timpul peste si vor suporta gandul mai usor. Acestea sunt adevaratele drame ale vietii, nu o calificare ratata la un Mondial.

  2. Apropo de fotbalisti care au mai trecut prin drame asemanatoare a fost si unul de`al nostru , fundasul Samuel Kuffour care din fericire pt. noi si pt. toata lumea a luptat in continuare.
    Ma doare extrem de tare cand vad atatia si atatia oameni din jurul nostru care renuntza la propria viata rapusi de greutatiile si incercariile vietii , poate k ia-si fi condamnat intr-un fel pt k nu au luptat cu viata pana la capat dar nu pot sa mai fac asta pt k cel mai bun prieten al meu …maine face 2 ani jumate decand sa sinucis !
    DUMNEZEU sa-i ierte pe toti care au ales aceasta cale pt. k doar EL poate sti cu adevarat ,,De ce„?

  3. @Marius Francisc
    Cazul lui Enke, în special, şi cele ale altor sinucigaşi demonstrează că unii nu pot trece, pur şi simplu, peste anumite încercări la care au fost supuşi. Ok, or fi fost mai slabi psihic decât alţii, dar asta nu înseamnă că nu au luptat din răsputeri, atât cât au putut ei, cu gândurile negre. Habar n-am ce-i poate trece prin cap unui om lovit aşa de crunt de soartă, dar îmi imaginez că acolo sus, în minte, şi puţin mai jos, în suflet, ceva se rupe iremediabil, definitiv. Şi încă ceva: te-aş putea contrazice relativ lejer în privinţa lui Boulahrouz sau a lui Kuffour, exemplu oferit de Gorjanu. Olandezul şi ghanezul s-au ţinut tare până acum, dar eşti în măsură să-mi oferi garanţii că nu vor recurge la un gest extrem pe viitor?

    @Gorjanu
    Mi-am pierdut şi eu un prieten în aceleaşi condiţii. Nu-mi era cel mai bun amic, dar făcea parte din cercul amicilor apropiaţi la acea vreme, aşa că bănuiesc ce-ai simţit tu. Faci o greşeală, în schimb, când te referi la cei care au ales suicidul, în loc să fi luptat cu viaţa până la capăt. Eu sunt convins că exact asta au făcut, au luptat până la capăt. Numai că, e bine să nu uităm chestia asta, suntem diferiţi şi ceea ce pentru unul înseamnă capătul drumului, pentru altul înseamnă doar jumătatea lui. Suntem tentaţi mereu să ne proiectăm personalitatea asupra altora.

  4. Pingback: Enke. Un an mai târziu « FC Bayern pe româneşte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s