De apărat l-oi apăra, dar cu iubirea las-o moartă

Iubesc şi apăr de şapte ani tricoul lui FC Bayern. Este a doua mea piele. (Şesarul)

Aşa încearcă fundaşul argentinian să-l convingă pe Van Gaal să-l folosească titular. Şi UITE AŞA a reacţionat acelaşi jucător la pauza unui meci umilitor pentru noi. Unii înghit rahat cu polonicul.

Şeptarul se transformă în decar

În acest sezon vom juca 4-4-2 cu romb, iar vârful rombului va fi Ribéry. De fapt, am construit întreaga echipă în jurul lui. (Louis van Gaal, citat de As)

Prin urmare, francezul a devenit axis mundi Van Gaalis, ca să zic aşa. Ia să vedem noi cum ar arăta primul unsprezece, după această declaraţie a antrenorului olandez. Continuă lectura

Cine mai merită o şansă?

Imaginaţi-vă că sunteţi antrenor sau conducător la FC Bayern şi că trebuie să alegeţi un jucător, unul singur!, care să rămână pe Allianz Arena, în primul unsprezece sau măcar pe bancă, în condiţiile în care a dezamăgit destul de mult în sezonul 2008-2009. Dacă alesul vostru nu se regăseşte în sondajul de mai sus, votaţi „altul” şi nominalizaţi-l la comentarii, vă rog! Continuă lectura

Câţi dintre voi mai cred?

Acest 2:2 cu Hoffenheim ustură al dracu’ în combinaţie cu victoria lui Wolfsburg la Hannover. Paradoxal, putea să iasă şi mai rău, dacă noi pierdeam şi (sau) Hertha câştiga. Nu-i chiar totul praf, dar o mare parte a şanselor noastre la titlu s-au dus pe apa acestei sâmbete. Pentru a mia oară în acest sezon, nu reuşim să păstrăm un avantaj şi irosim şanse clare de gol. La acest capitol, campioni au fost Toni, Podolski, Sosa şi Şesarul. Continuă lectura

Lell cel motto-tol & Co.

V-aţi întrebat vreodată care sunt proverbele preferate ale fotbaliştilor? Ce principii contează pentru ei, în afară de celebrul mingea e rotundă şi altele ca el? Mai jos este lista motto-urilor apreciate de jucătorii lui FC Bayern, aşa cum le-am găsit la prezentările individuale de pe site-ul oficial al clubului. Mie mi se par interesante, pentru că îţi „spun” câte ceva despre ei. Am adăugat scurte observaţii personale, pentru fiecare caz în parte. Continuă lectura

Şeptarul şi Şesarul

Îmi dau cuvântul de onoare că de acum înainte eu, personal (voi o puteţi face în continuare), nu voi mai scrie aici, pe blog, numele lui Ribéry şi Demichelis, atâta timp cât cei doi vor mai îmbrăca tricoul lui FC Bayern. De acum înainte îi voi desemna pe cei doi prin cifrele de pe echipament: francezul va fi Şeptarul, argentinianul – Şesarul. Continuă lectura