Ce nu avem şi am vrea să ne aducă Moşu’

Aflaţi la limita unor fripturi suculente, alături de un cozonac generos, vă propun să analizăm împreună, între două beri consecutive, ce a mers bine şi ce n-a mers deloc în jocul nostru. Aş vrea să fac referire doar la partea a doua a anului, la mandatul lui Carlo Ancelotti. Am început să-mi cristalizez părerile în acesta privinţă în pauza meciului cu Leipzig, care paradoxal a părut a fi cel mai bun joc al nostru. Deşi e ciudat ca ultimul meci al sezonului să fie considerat cel mai bun (asta poate şi datorită mobilizării nostre prin prisma clasamentului), aş pune cel puţin pe acelaşi loc meciurile cu Bremen şi Wolfsburg iar deasupra lor meciul retur cu Atletico. Deşi ambele echipe nu mai aveau miză, jocul prestat raportat la un alt calibru de adversar decât cei de mai sus, mă face să-l consider a fi etalonul toamnei.

Ca realizări (şi sunt doar părerile mele) ar mai fi şi simplificarea jocului nostru ca un fel de revenire la perioada Heynckes. Nu mai jucăm aşa sofisticat şi elaborat ca pe vremea lui Pep, nu mai suntem aşa de dominanţi în meciurile uşoare, nu mai înghesuim adversarul pe semicerc în ultima treime dar jucăm mai atractiv şi se pare cu aceleaşi rezultate. O altă realizare ar fi găsirea unui rol pentru Thiago care a revenit la forma pe care a avut-o la Bayern înainte de prima accidentare. Spaniolul pare a fi devenit conducătorul de joc de care avem nevoie deşi e altceva decât era Schweini. Tot pe plus ar fi şi integrarea lui Hummels (aici n-aveam emoţii fiind bavarez şi jucând la naţională cu mulţi coechipieri), creşterea lui Kimmich care a făcut pasul spre certitudine, revenirea lui Costa deşi joacă inconstant uneori şi nu în ultimul rând revenirea poftei de joc la Robben şi Ribery. La toate acestea consider că Ancelotti are un rol fundamental fiind mai psiholog decât Guardiola, mai flexibil în abordarea meciurilor deşi aşteptările şi presiunea pentru rezultat sunt cel puţin la fel de mari.

Nu ne-a ieşit şi ne dorim pentru la anul întinerirea echipei şi schimbul de generaţii. Ştiu că Hoeness şi-ar dori jucători germani dar transferul unui fotbalist de clasă mondială care să reprezinte o certitudine nu o speranţă ar fi o întărire a echipei şi o lovitură de imagine cu care nu ne-am mai întâlnit de la transferul lui Robben. Sanchez pare un puşti dezorientat care dă pase scurte în stânga şi dreapta şi care nu înţelege unde trebuie să stea pe teren. Sincer nu înţeleg ce-au văzut cei de la Bayern la el! Alt subiect ar fi apărarea care încasează goluri uşoare şi pare destul de nesigură. Având fundaşii centrali ai echipei naţionale plus Lahm şi Alaba chiar nu înţeleg. Făcând abstracţie de accidentările inerente şi de necesitatea rotaţiei, chiar şi o formulă cu Rafinha, Martinez, Alaba şi Bernat n-ar trebui să ne dea emoţii nici la un meci de UCL. Aici mai trebuie lucrat şi sper ca antrenorul să aibă timp să italienizeze un pic apărarea (poate arătându-le şi nişte filme unde actorii sunt Chiellini, Barzagli sau Bonucci :).

Am ajuns şi la Martinez pe care eu îl văd mijlocaş defensiv alături de Alonso (cât de comercial ar fi să vindem tricouri pe care scrie Javi&Xabi!). Întrebarea este dacă spaniolul mai ştie să joace acolo după cât s-a străduit să-l dezobişnuiască Pep. Oricum, oriunde ar juca aş vrea ca forma lui sportivă să mai crească un pic.

Thomas al nostru este un alt subiect delicat. Nu cred nici eu în sistemele de joc de pe foaia de arbitraj dar dacă în timpul meciului Muller vine lângă Lewa, cu Thiago în spatele lor iar flancurile ar fi făcute de fundaşii laterali şi/sau extremele clasice (Alaba, Ribery, Costa pe stânga – Robben, Coman sau Lahm pe dreapta) lucrurile cred că ar merge mult mai bine. Scăderea formei lui Muller după 7 ani în care a fost la nivel mondial este inerentă dar sper să-şi revină cât mai repede.

Per ansamblu, în sezonul de toamnă n-am ratat niciun obiectiv ceea ce este o realizare dar nici n-am câştigat încă nimic astfel încât doar la vară vom putea face o comparaţie adevărată între mandatele lui Guardiola şi Ancelloti. Ca suporter pot doar să sper că din toamna viitoare apelativul antrenorului nostru să devină Don Carlo.

P.S. Recitind acum ce-am scris îmi dau seama cum sună titlul. Vă jur că nu m-am gândit nici la Uli, nici la Carlo!

Anunțuri

Un comentariu la “Ce nu avem şi am vrea să ne aducă Moşu’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s