„Groparul” şi „Instigatorul”: povestea celei mai îndelungate duşmănii din Bundesliga

Pe 10 august 1985, în prima etapă a sezonului, campioana FC Bayern pierde la Uerdingen cu autogolul lui Helmut Winklhofer (VIDEO). Execuţia este atât de spectaculoasă, încât devine primul autogol desemnat „Golul lunii” de către telespectatorii postului ARD, iar autorul ei este invitat în studio, pentru a-şi ridica premiul. Winklhofer nu se duce din cauza opoziţiei managerului.

Faptul că l-au invitat în studio reprezintă o obrăznicie fără margini. Nu trebuie să mai permitem să fim luaţi peste picior de cei din televiziuni. Trebuie să devenim mai aroganţi. (Uli Hoeness)

Ultima afirmaţie s-a înfipt precum un cui în creierul lui Willi Lemke, managerul lui Werder Bremen cu nervii suficient de întinşi de cele două titluri pierdute în ultimii doi ani în faţa rivalului din nord (HSV, la golaveraj) şi a bavarezilor. Evoluţia ulterioară a evenimentelor avea să-i facă să explodeze pe ambii conducători de club.

ÎNCEPE RĂZBOIUL

FC Bayern (locul 3, 20 de puncte) şi Werder (locul 1, 23 de puncte) se întâlnesc la München în etapa 16-a. Gazdele câştigă cu 3-1 un meci încins de faultul dur (şi, susţin mulţi, intenţionat) al lui Augenthaler asupra lui Völler. „Încercaţi să jucaţi măcar o dată împotriva lui Völler. N-o să puteţi juca mingea. E prea rapid”, explică cinic Udo Lattek, antrenorul bavarezilor.

Acel meci a reprezentat fundamentul relaţiei tensionate cu FC Bayern. De atunci am început să le pun beţe în roate clubului şi mai ales lui Hoeness. (Willi Lemke)

„Instigatorul” Lemke şi „Groparul” Hoeness (foto: merkur.de)

În ciuda înfrângerii, echipa din Bremen rămâne lider (se acordau 2 puncte la victorie şi 1 punct pentru remiză) şi în penultima rundă a sezonului, pe teren propriu, are ocazia să câştige titlul. Condiţia? Să o învingă pe FC Bayern, ocupanta locului 2, aflată la două lungimi în spate (46 de puncte, faţă de 48). Este minutul 88 şi meciul se îndreaptă către 0-0, dar…

Abia revenit pe gazon după accidentare, Völler obţine un penalty discutabil, şutând mingea în mâna lui Lerby. Se pregăteşte să bată Michael Kutzop, dar execuţia întârzie circa două minute, pentru că, de nervi, secundul lui FC Bayern a şutat mingea în tribună. Două minute în care oaspeţii nu stau degeaba. „Pflüger m-a tras de ureche, iar un alt bavarez m-a scuipat”, s-a plâns Kutzop.

În fine, lovitura de pedeapsă poate fi executată şi Kutzop, până atunci fără greşeală de la punctul cu var, o dă la propriu în bară, devenind protagonistul celui mai cunoscut penalty din istoria Bundesligii (VIDEO). Se termină 0-0 şi gazdele nu-şi revin din şoc. Werder, lider din runda a 14-a, pierde în ultima etapă, în timp ce FC Bayern, care nu mai ocupase locul 1 în acel sezon, câştigă şi îşi apără titlul la golaveraj.

Titlul din 1985 a fost punctul de plecare al unei dominaţii nemaiîntâlnite până atunci în Bundesliga. În următorii cinci ani, FC Bayern a câştigat campionatul de încă patru ori. În ediţia de luni a cotidianului Die Tageszeitung, clasamentul a început să fie tipărit abia de la locul 2 în jos. (Dietrich Schulze-Marmeling, în «Die Bayern. Die Geschichte des Rekordmeisters»)

Dieter Hoeness, atacantul lui FC Bayern, cu trofeul de campion al Bundesligii câştigat în ultima etapă a sezonului 1985-1986 (foto: Dietrich Schulze-Marmeling: „Die Bayern. Die Geschichte des Rekordmeisters”)

CONFLICTUL SE ÎNCINGE

Deznodământul sezonului 1985-1986 provoacă înmulţirea atacurilor în conflictul dintre Uli Hoeness şi Willi Lemke. Divergenţele sunt alimentate şi de simpatiile politice: managerul lui FC Bayern este de dreapta, votant al Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria (CSU), partener al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), iar managerul lui Werder este de stânga, membru al Partidului Social Democrat (SPD).

În decursul acestui sezon am învăţat să urăsc. Domnul Lemke este un instigator. Acest om ne-a demonizat. A fost luptă de clasă, curată ideologie: noi, milionarii aroganţi, iar ei, outsiderii Bundesligii. Felul în care a instigat împotriva noastră asistenţa de pe Weserstadion este fără precedent. Lemke ar trebui să-şi dea seama că nu se află la SPD, care e pe locul 2 şi sper că va rămâne acolo multă vreme.(Uli Hoeness)

Bavarezii sunt singurii din Germania, care au atât de mulţi bani, încât pot cumpăra câţi jucători doresc. FC Bayern îşi slăbeşte în mod intenţionat concurenţa, cumpărând cei mai buni fotbalişti de la celelalte cluburi. Din cauza puterii financiare a bavarezilor, în Bundesliga bogaţii vor deveni tot mai bogaţi, iar săracii, tot mai săraci. Uli Hoeness, groparul fotbalului german, şi FC Bayern vor să-şi instaureze monopolul asupra Bundesligii.(Willi Lemke)

O ESCALADARE FĂRĂ PRECEDENT

În 1987 titlul rămâne la München, în anul următor poposeşte la Bremen, se reîntoarce în capitala Bavariei, unde rămâne şi în 1990. Sezonul 1990-1991 începe tot sub auspiciile duelului FC Bayern – Werder, ce părea să devină etern. La jumătatea întrecerii, verzii au un punct avans, dar în retur pierd teren şi în rolul challengerului apare nou-promovata Kaiserslautern.

„Dracii roşii” sunt lideri înaintea etapei a 32-a şi urmează să joace pe terenul lui Werder Bremen, iar FC Bayern, la Wattenscheid. Kaiserslautern se impune cu 2-1, bavarezii pierd cu 3-2 şi titlul e decis. Meciul de pe Weserstadion s-a disputat însă într-o atmosferă fără nici o legătură cu cea pregătită de Willi Lemke la fiecare vizită a duşmanului din sud.

Potrivit unui sondaj realizat de RTLplus înaintea partidei, 59 din 60 de suporteri ai lui Bremen sperau ca echipa lor să piardă, pentru ca bavarezii să nu câştige campionatul. Aşa s-a şi întâmplat: Kaiserslautern s-a impus în uralele fanilor lui Werder. „Este o escaladare fără precedent! Nu credeam că cineva îşi poate dori ca echipa lui să piardă, doar pentru ca FC Bayern să nu câştige titlul. Sunt şocat!”, a reacţionat Uli Hoeness. (Christoph Bausenwein, «Das Prinzip Uli Hoeness. Ein Leben in Widersprüchen»)

Bucuroşi au mai fost cei din Bremen doi ani mai târziu, când au devenit campioni cu un punct în faţa bavarezilor, în 1999, când au câştigat Cupa Germaniei la penalty-uri în faţa lui FC Bayern, şi în 2004, când obţinut titlul după un 3-1 chiar la München. Şi fiecare succes major obţinut în faţa rivalului din sud îl ungea la inimă pe managerul lui Werder.

Bavarezii sunt nişte măscărici pe care doar presa îi mai bagă în seamă. (Willi Lemke, după eventul din 2004)

PACEA

În ultimul deceniu, însă, Bremen nu a mai ţinut ritmul cu FC Bayern. Rivalitatea dintre cele două echipe continuă să existe, dar deocamdată nu mai atinge cotele paroxistice de altădată, iar asta şi-a pus amprenta şi asupra războiului dintre Uli Hoeness şi Willi Lemke. Aşa au devenit posibile lucruri considerate imposibile în anii ‘80 şi ‘90. Mai întâi, cei doi au acceptat să participe la un dublu interviu.

Faptul că bavarezii au reuşit să-şi asigure pe termen lung încasări mai mari datorită polarizării puternice i-a avantajat. Această polarizare iubire-ură, domnule Hoeness, a fost cea mai bună idee de publicitate pe care aţi avut-o, şi spun asta cu respect. Aproape că am murit atunci când aţi afirmat „Trebuie să devenim mai aroganţi”. (Willi Lemke)

Nu noi am provocat polarizarea. Dumneavoastră aţi făcut-o, domnule Lemke! Ne-aţi prezentat ca milionari, aţi proclamat lupta de clasă – asta a condus la polarizare. (Uli Hoeness)

Apoi, Hoeness a fost trimis după gratii şi toată lumea se aştepta ca Lemke să profite de ocazie şi să-şi facă praf adversarul. Dar fostul manager al lui Werder, în prezent membru în consiliu de adminsitraţie al clubului din Bremen, a făcut altceva: l-a vizitat la închisoare pe fostul preşedinte al lui FC Bayern şi i-a făcut o ofertă de pace pe care presa susţine că a acceptat-o.

Nu mai avem 25 de ani… De acum înainte, anii ne sunt număraţi. Ar fi bine ca după o concurenţă atât de îndelungată să ne putem da mâna. (Willi Lemke)

Anunțuri

10 comentarii la “„Groparul” şi „Instigatorul”: povestea celei mai îndelungate duşmănii din Bundesliga

  1. Acest articol intra in categoria celor de excepție asa ca ai grija Cataline ca ne inveti cu nărav si o sa vrem si mai multe 😊.
    Singurul lucru pe care as vrea sa-l spun e ca îmi pare rău ca Werder (o echpa pe care o simpatizez destul de mult) nu mai e ce a fost odata.

  2. Mulţumesc, băieţi! (pixul e de vină, Dane :)) Şi eu sunt oarecum nostalgic după Werder-ul lui Schaaf. La apogeu, echipa aia cu Diego, Klasnic, Micoud, Ozil, Naldo, Frings, Wiese etc juca la fel de frumos şi de ofensiv cum au făcut-o ulterior BVB-ul lui Klopp şi FCB-ul lui Heynckes.

  3. Pingback: Pe repede înapoi - S42 | Minutul si Scorul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s