Guardiola. Procesul

Ideea acestui articol mi-a venit privind returul cu Barcelona, dar am amânat voit scrierea lui. A fost nevoie de ceva timp pentru ca amalgamul de sentimente şi de informaţii să se decanteze. A trecut destul, iar acum voi fi procuror, avocat şi judecător în procesul lui Guardiola.

Capetele de acuzare

Guardiola este acuzat că, sosit la FC Bayern în cel mai bun moment din istoria clubului atât pe plan sportiv, cât şi financiar, plătit cu o căruţă de bani, nu a reuşit să îndeplinească visul foarte multor suporteri şi, probabil, al conducerii şi al jucătorilor. Mai exact, să câştige Liga Campionilor. Că nu a reuşit e una, dar faptul că ambele tentative s-au încheiat umilitor reprezintă circumstanţă agravantă. Cum altfel decât umilinţe pot fi numite dubla de anul trecut cu Real (prima victorie a madrilenilor la München, şi cu ce scor!) şi cea de acum cu Barcelona, când calificarea a fost compromisă în proporţie de 99% încă din tur?

Van Gaal, cel cu care a început ascensiunea din ultimii ani, a jucat o finală de Ligă în primul sezon. Urmaşul lui, Heynckes, a jucat două, câştigând una. Iar Guardiola ce a făcut? A eşuat lamentabil în semifinale. Priviţi şi bilanţul celor trei antrenori în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor:

  • Van Gaal 5 victorii 0 egaluri 4 înfrângeri
  • Heynckes 9 victorii 1 remiză 4 înfrângeri
  • Guardiola 5 victorii 3 egaluri 4 înfrângeri

Concluzia? Echipa lui Guardiola are un procentaj de victorii mai slab decât a lui Van Gaal (41,66% vs. 55,55%) şi mult mai slab în comparaţie cu cea a lui Heynckes (64,28%). Asta în condiţiile în care lotul lui Guardiola a fost mai puternic decât al lui Van Gaal şi comparabil cu al lui Heynckes.

I se mai reproşează lui Guardiola că echipa pierde considerabil din turaţie în a doua parte a sezonului, adică atunci când fiecare meci contează, cel puţin în Liga Campionilor. O dovadă poate fi şi faptul că, în acest sezon, FC Bayern a încasat 12 goluri în 26 de meciuri oficiale până în decembrie, pentru ca din ianuarie încoace să primească 24 de goluri în 25 de meciuri! Apropo, încă o comparaţie statistică din care reiese că trupa lui Guardiola este (de două ori) mai slabă decât cea a lui Heynckes:

cu Heynckes     în eliminatoriile Ligii     cu Guardiola

7 din 14 (50%)     meciuri fără gol primit     3 din 12 (25%)

2 din 14 (14%)     meciuri fără gol marcat     4 din 12 (33%)

Şi asta nu e totul. Guardiola mai este acuzat că i-a ameţit pe jucători prin mult prea numeroasele formule tactice (13, faţă de cele trei folosite de Heynckes), că l-a “stricat” pe Lahm, transformându-l din cel mai bun fundaş dreapta din lume într-un mijlocaş nu la fel de strălucit, că nu i-a oferit lui Götze şansa să joace ce învăţase foarte bine la Dortmund, că l-a făcut pe Mandzukic să plece, că a insistat exasperant cu Xabi Alonso într-o perioadă în care spaniolul era evident ieşit din formă, că s-a băgat peste departamentul medical (cazul lui Thiago e de notorietate) şi că a refuzat orice compromis în privinţa filosofiei de joc, ţinând morţiş să-şi impună stilul combinativ şi posesiv chiar şi în faţa unei formaţii care ştie mai bine cu “varza” (Barcelona).

Pledoaria apărării

Poate că unii nu ştiau, dar Guardiola nu a fost adus la München doar pentru a câştiga trofee. A fost adus şi pentru a imprima o identitate de joc echipei. A spus-o cu subiect şi predicat Breitner, în cartea scrisă de Martí Perarnau, o cronică a primului sezon cu foarte multe informaţii de culise. După Van Gaal şi Heynckes, Guardiola li s-a părut şefilor clubului următorul pas logic. Şi singurul! Hoeness, Rummenigge şi ceilalţi au dorit crearea “şcolii Bayern”, aşa cum există “şcoala Ajax” şi “şcoala Barcelona”. Gata cu victoriile urâte şi norocoase! Guardiola a fost însărcinat cu găsirea formulei ideale: să câştigi, dar nu oricum, ci frumos. Iar asta cere timp. Un an, doi, poate trei, poate patru.

Guardiola a rezolvat jumătate din ecuaţie. În marea majoritate a meciurilor, FC Bayern a jucat frumos. Normal, nu poţi împăca chiar pe toată lumea: există destui nostalgici ai stilului Heynckes, mai direct şi fără floricele, dar nici măcar ei n-ar putea spune că actuala echipă joacă urât.

Faptul că Guardiola a preluat-o pe FC Bayern la apogeu implică şi riscuri, nu doar avantaje. Un neajuns este relaxarea involuntară, în special la nivel psihic, a unor fotbalişti care, după ce alergaseră patru ani după trofeul Ligii, puseseră în sfârşit mâna pe el. Să reuşeşti să le insufli motivaţia avută înaintea îndeplinirii visului, să-i poţi reînfometa cum erau până în 2013 e imposibil. În cazul internaţionalilor germani, la senzaţia de saţietate a contribuit şi câştigarea Cupei Mondiale. În plus, competiţia din Brazilia şi-a pus amprenta pe evoluţiile unor titulari: Lahm şi Schweinsteiger au avut de suferit fizic ulterior, iar moralul lui Dante a fost zdruncinat.

La asta se adaugă accidentările. Procentul indisponibilor în fiecare minut al sezonului recent încheiat a fost de 25%. Altfel spus: în fiecare zi din stagiune au fost accidentaţi 6 jucători, iar în cei doi ani petrecuţi de Guardiola la München nu a existat măcar o zi în care tot lotul să fie la dispoziţia antrenorului. Iar vina pentru numeroasele accidentări îi aparţine prea puţin antrenorului, mai exact metodelor lui de antrenament. Conform unei statistici UEFA, FC Bayern s-a confruntat doar cu şase accidentări musculare de-a lungul sezonului, mai puţin de jumătate faţă de media valabilă în cazul celorlalte echipe de top.

Ca lucrurile să fie şi mai grave, printre cei indisponibili în finalul stagiunii au fost nume grele: Alaba, Robben şi Ribéry, în mod normal titulari incontestabili. În ceea ce-i priveşte pe Lahm, Schweinsteiger şi Thiago, deşi pe teren contra Barcelonei, s-a văzut destul de clar că nu sunt sută la sută din punct de vedere fizic, după accidentările care îi ţinuseră mult timp pe bară.

Toate acestea justifică întrebarea: care ar fi fost deznodământul dublei cu Barcelona, dacă Alaba, Robben şi Ribéry ar fi fost apţi, iar Lahm, Schweinsteiger şi Thiago la maxium fizic? Singurul răspuns de bun simţ e că nu se ştie, dar tot de bun simţ ar fi ca şi cei mai înverşunaţi contestatari ai lui Guardiola să admită că FC Bayern ar fi avut o şansă în plus. După cum de bun simţ este recunoaşterea faptului că în semifinalele din 2013, când echipa lui Heynckes s-a impus cu 7:0, catalanii nu traversau cea mai bună perioadă (erau la primul sezon post-Pep, afectaţi de gravele probleme de sănătate ale antrenorului de atunci, iar Messi era incomplet refăcut după o accidentare).

Sentinţa

Istoria Ligii Campionilor este o dovadă că această competiţie se lasă greu câştigată. Nici una dintre marile echipe nu a reuşit să-şi apere trofeul şi prea puţine au triumfat de două ori într-un interval de doi, trei ani. Prin urmare, nu asta e principala vină a lui Guardiola. Principala lui vină este felul în care a eşuat, de fiecare dată, în semifinale: clar, când încă mai erau multe minute de jucat. Dacă eliminările ar fi survenit la capătul a două duble pe muchie de cuţit, poate că dezamăgirea ar fi fost la fel de mare, dar sigur mai uşor de digerat.

E adevărat că accidentările suferite în această primăvară de unii jucători importanţi pot fi invocate în apărarea lui, dar la fel de adevărat este că echipa a pierdut considerabil din turaţie şi în a doua parte a ultimului sezon, şi în cea a primului, când i-a avut la dispoziţie pe indisponibilii de acum. Iar asta este o altă vină a lui. Antrenorul trebuie să-i facă pe jucători mai buni, dar câţi dintre titularii din anul Triplei au rămas la nivelul de atunci? Neuer, Alaba, Robben şi Müller. Cam puţini.

În fine, ultimul reproş important la adresa lui Guardiola este încăpăţânarea de care dă dovadă în pregătirea tactică a meciurilor. Indiferent că urmează să o înfrunte pe Paderborn sau pe Barcelona, echipa lui trebuie să joace mereu la fel: să domine, să aibă posesia. Asta chiar dacă îi lipsesc principalii doi mingicari! Motivele pentru care a fost adus la München pot fi înţelese, dar asta nu înseamnă că orice joc de apărare este urât, că-ţi cad gradele dacă accepţi, o dată, de două ori pe sezon că ai în faţă o formaţie mai periculoasă în atac decât a ta şi că e cazul să mai laşi de la tine şi să te pregăteşti în consecinţă. Dar cum să-i ceri aşa ceva unui antrenor care a declarat că “este irelevant dacă modul meu este cel mai bun? Important este că e al meu”.

Ţinând cont de toate acestea, verdictul este: vinovat. O demitere a lui Guardiola mi s-ar fi părut, totuşi, o măsură exagerată. Consider că şefii au făcut bine reconfirmându-l în funcţie. În viitorul sezon, însă, o altă eliminare în semifinale, mai ales în aceeaşi manieră, va umple paharul răbdării. Să fii doi ani la rând în careul de aşi al Ligii nu e o tragedie, dimpotrivă. Dar un al treilea sfârşit de drum acolo ar fi prea frustrant. La anul, Guardiola are două opţiuni: măcar finală, dacă nu – final.

Anunțuri

12 comentarii la “Guardiola. Procesul

  1. sustin 100% ce ai scris in legatura cu faptul ca doare nu atat ca am pierdut…ci cum am facut-o
    Bayernul chelului retard este carpa cu care Barca si Real au sters pe jos.

    A fost o scena penibila in dubla cu Barca … o scena in care m-am simtit umilit de comportamentul antrenorului echipei mele: min 75 meci retur…Muller da golul de 3-2 si tu te bucuri de parca ar conta.
    Se vedea de pe luna ca Barca nu mai forta ( lucru in sine umilitor pentru mine, ca suporter)

    Managementul are asteptari uriase de la un antrenor mediocru.
    Trebuia demis, parerea mea.
    Insa totul este trecator, nu-i asa?
    Va veni si ziua plecarii sale
    Pana atunci …. ne mai raman doar frustrarile viitoarelor infrangeri umilitoare.
    Increderea mea in acest antrenor este de 0%
    Dan

  2. Interesanta abordarea, Cata… dar exista un „dar”. Nu sunt convins ca metoda este buna (nu zic nici ca nu este). Aici e insa vorba de un fenomen, nu de matematica. Nu cred ca poate fi redus totul la „X elemente pro” si X+1 elemente contra” deci „contra > pro”. E prea exact, prea statistic. Aici e vorba de raportul dintre fani si Pep. iar fanii, dupa doua semifinale in care au dat in ulcer, nu or sa ia pixul si foaia si or sa zica plini de satisfactie”…ah, am aflat matematic de ce am luat doua portbagaje de goluri”.
    Adevarul e ca Bayern s-a frant. Punct. Asta e contextul de la care pornim analiza. Si s-a frant in momentul in care toata lumea o vedea stapanind lumea. Seria de 3 Cupe consecutive din anii 70 e indepartata si fanii actuali nu mai stiu de ea. Suporterul din prezent are nevoie de o noua serie. Van Gaal si Heynckes au reusit impreuna 3 finale intre 2010 si 2013 si Bayern era pe drumul cel bun. Domnul de la Masia a dat grav cu oistea-n gard. Daca ar fi preluat echipa in contextul lui Van Gaal (adica avandu-i pe alde Ottl in echipa) dau in scris ca nimeni nu il critica pentru aceste doua semifinale. Dar el a venit ca Pontifex Maximus si cand colo a reusit cat un tzarcovnic.
    Nu am stiut de faza cu identitatea echipei dar mi se pare o tampenie monumentala. Iar asta arata ca nici baietii din management nu sunt excesiv de mintosi. Cum dracu’ sa il aduci pe unu’ sa te faca a 8-a minune a lumii cand el nu a confirmat pe nicaieri altundeva decat la Barcelona? Adica intr-un club cu o identitate construita in ani si ani pe o filosofie a lui Cruijff, cu o Academie care a preluat aceasta filosofie si a implementat-o unor generatii care au testat-o apoi in momentul Ronaldinho + Rijkaard. Pep doar a profitat de munca altora. Uli credea ca Guardiola vine si in 4 luni e gata noul brand? Trebuie sa fii naiv rau sa crezi asta.
    Dar dincolo de aspectul asta, Guardiola a avut doi ani la dispozitie cu multi, multi bani si liniste si tot ce a vrut sa inceapa acest proiect iar el i-a adus pe Bernat, Xabi Alonso si Thiago. Pentru ce? Care este noua identitate a lui Bayern? Copy-paste Barcelona? Nu se poate. Ma gandesc ca e logic ca la o rebranduire (ca sa fim barbari pana la capat) sa pastrezi o parte din identitatea initiala. Iar in cazul lui Bayern, valorile sunt specifice echipelor germane: munca, forta. fotbal direct. Nu poti scoate asta din ecuatie decat daca scoti nemtii din echipa. O vrea managementul asta? Dupa pararea mea, Pep a ratat si la capitolul asta, mai proiectualist.
    Cat despre celelalte „pro” si „contra’ – cine a lipsit, cum ar fi fost daca, de ce s-a predat, etc – s-a vorbit mult.
    Concluzia mea: Pep trebuia sa plece pentru ca in primul rand Pep NU trebuia sa vina. A intrat in ceva care il depaseste, si-a stricat CV-ul iar fanilor le-a mancat niste ani si niste nervi. Daca ar fi confirmat la alte echipe (nu neaparat cum a facut-o la Barcelona), era alta discutie, dar asa, nu e nicio diferenta intre el si un antrenor care ia titlul in Liga 1 si apoi se duce la arabi – ca si p-ala din Liga 1, ANTRENOR L-A FACUT ECHIPA.

    • Nu pretind că abordarea (metoda) mea e cea mai bună. La urma urmei, n-am studiat Dreptul :)

      Nici un fanatic al statisticii nu sunt, dar spune şi ea câte ceva. Lucru valabil şi în cazul întrebărilor de genul „Ce-ar fi fost dacă?”. Îmi vine greu să cred că Barcelona ne mai dădea 3-0 dacă noi jucam cu Alaba, Robben şi Ribery sau dacă ei nu-i aveau pe Alves, Messi şi Neymar.

      Justificarea angajării lui Guardiola mi s-a părut şi mie ciudată. Oricum, şefii n-au crezut că noua identitate va fi construită peste noapte, de aceea l-au susţinut şi continuă să-l susţină.

      Premisa de la care porneşti tu – „adevărul e că Bayern s-a frânt” – reprezintă o exagerare. Cu Guardiola am câştigat tot, mai puţin Liga (şi Supercupa Germaniei, dar nu ştiu cine preţuieşte trofeul ăsta). Dacă asta înseamnă frângere şi realizare de ţârcovnic…

      • nu cred ca exagerez… si fara Guardiola am fi castigat tot mai putin Liga…:) … desi poate am fi castigat Liga fara el…
        nu cred ca exagerez pentru ca de-a lungul timpului au fost cateva echipe care au marcat epoca lor: Bayern si Ajax 70, Milan 90, Real 2000, Barcelona 2010… cam astea sunt si nu mai multe… eram ferm convins ca Bayern 2013 poate fi o asemenea echipa din mai multe motive: lot plin de campioni mondiali, experienta, tehnica in stilul fotbalului latin, forta si determinare germana, bani, stadion, fani, un brand in crestere, liniste, adversari care nu se regasesc, etc… acum sunt doar convins ca acea generatie a intrat pe panta descendenta si singurul lucru care trebuie facut e sa schimbam jucatorii si sa reconstruim… parerea mea :)

  3. Inainte de toate precizez ca nu sunt nici pro, nici anti Guardiola. Deocamdata. Asa ca nu stiu in tabara caror argumente ma aflu cu parerea mea. Cred ca totul porneste de la dorinta lui Hoeness, care de cand a ajuns sa lucreze pentru club si-a dorit sa-l readuca in prim-planul sportiv european (desi mai fusese acolo la mijlocul anilor 70) si mai ales sa-l salveze de la o situatie financiara precara si sa-l faca un club stabil si bine situat financiar. E lucru stiut ca atunci cand s-a batut palma cu Guardiola, la inceputul lui 2013 dar discutiile pornisera in vara lui 2012, clubul pierduse tot si risca sa ajunga un nou „Neverkusen”. Bayern a preferat sa-si sustina in continuare antrenorul pana la finalul contractului (spre deosebire de Real anul acesta) iar apoi sa continue vanatoarea trofeului UCL cu un nou antrenor – care intamplator avea si cel mai bun CV in momentul respectiv. La toate astea se adauga si beneficiul de imagine si marketing, deci alegerea se inscria perfect pe linia promovata de conducere. Dar… Bayern castiga tot in vara lui 2013 (mi-as dori sa pot citi vreodata ceva despre modul cum i-a motivat Heynckes pe jucatori), iar Guardiola ajunge brusc cu stacheta ridicata doua etaje mai sus. Asa ca se intampla doua lucruri: pe plan sportiv castigam doua campionate, o cupa si ajungem de doua ori in semifinalele UCL care se castiga si prin sansa nu numai prin valoarea sportiva la ora meciului. Pentru suporteri e foarte putin in contextul dat si doare al naibii ca pierzi, si cu cine pierzi, si cum pierzi. Pe plan financiar, pentru conducere, e perfect. Clubul a ajuns puternic financiar, s-au abordat pietele din Asia si America iar faptul ca ajungi regulat in semifinale face mai mult decat un trofeu castigat si apoi sa dispari de pe piata. Cei din varf isi freaca mainile, banii vin din toate directiile, inclusiv din sport – in ultimii ani in semifinale au fost regulat Bayern, Barcelona, Real si o a patra echipa – iar ceea ce face mai bine la afaceri e constanta acolo decat un rezultat pe termen scurt. Iar din acest punct de vedere Pep e excelent – sustine o linie directoare a clubului urmata de foarte multi ani. De aceea isi va termina contractul (doar la nemti se judeca asa lucrurile) iar apoi se vor reanaliza rezultatele desi nu cred ca in vara lui 2016 lucrurile se vor pune radical diferit.
    In concluzie, ca suporter, normal ca imi doresc cate o finala UCL in fiecare an iar din doi in doi ani s-o si castigam dar privind lucid lucrurile ma declar multumit pentru faptul ca o voi vedea pe Bayern macar in semifinale si peste 2,5, 10 sau 15 ani.

  4. Totusi, de ce ar fi avut nevoie Bayern de o identitate de joc noua? E vorba totusi de Bayern… stie oricine ce joaca, ce valori a avut mereu, cum se pune problema, care sunt principiile si filosofia: „munca, forta, fotbal direct” (Stefan), si as adauga angajament, fotbal de duel, nu de posesie, fotbal spumos si direct, nu cu floricele… Bayern inseamna echipa despre care esti constient ca daca poate sa dea 8 sau 10, le da, nu se opreste ca sa incerce faze de-a latul sau sa „conserve” rezultatul sau sa „protejeze” jucatorii sau sa „respecte” adversarii „inghetand tabela/jocul”. Bayern e echipa care a stricat niste meciuri amicale refuzand sa mimeze (i-a trosnit pe sarbatoriti cum se cuvenea, pe masura diferentei de valoare).

    In contextul asta, daca intr-adevar ce zice Breitner e real, de aici pleaca eroarea, in opinia mea.

    Pe de alta parte, in ce priveste mandatul lui Pep, parerea mea (evident exterioara, neimplicata, doar de suporter de fotbal) e ca a reusit bine spre foarte bine ca rezultate, chiar si fara a lua Liga (tinand seama de cele retinute de „pledoaria” lui Catalin in apararea lui si de cele mentionate de Hopo mai sus, la care subscriu)… Esecul dpdv al esteticii jocului, al abaterii de la identitatea de care scriu mai sus, nu i se poate imputa lui.

    • Chestia cu noua identitate de joc mi s-a părut de la început o prostie, o dovadă că ni s-a urât cu binele, că ne plictisim şi trebuie să inventăm ceva, să ne facem de lucru.

      Apropo de noua identitate: unii ar putea spune că Pep chiar a reuşit. Sub conducerea lui, FC Bayern s-a transformat din echipa care dădea câte putea în echipa care lua câte puteau da adversarii în semifinalele Ligii :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s