FC Bayern – FC Porto: întoarcem?

Câteva informaţii şi gânduri înaintea meciului de azi (21:45, Digi Sport 1, Dolce Sport 2).

În tur am avut doar 5 şuturi la poartă. Precedenta contraperformanţă de genul ăsta în Ligă data din 8 aprilie 2009. Nu vă mai amintiţi despre ce partidă e vorba? Fericiţilor!

FC Porto a marcat în acest sezon de Ligă 10 goluri în urma unor greşeli crase ale adversarilor, în condiţiile în care nici o altă echipă nu a avut mai mult de patru goluri înscrise astfel. N-am văzut toate reuşitele astea ale portughezilor, dar ceva îmi spune că, fiind atât de numeroase, mult peste media competiţiei, n-au fost întâmplătoare, ci provocate.

Meciul de astăzi este al 100-lea al lui Guardiola la FC Bayern şi tocmai ăsta ar putea reprezenta o premieră negativă pentru el (noi, ca echipă, am mai păţit-o): eliminarea din Ligă înaintea semifinalelor.

Ştefan dorea o statistică referitoare la sistemele şi la formulele de joc de joc folosite de Guardiola până acum la FC Bayern. Iată prima jumătate: în stagiunea actuală, Pep a folosit 13 (!) sisteme de joc. În precedenta, doar 3 (4-1-4-1, 4-2-3-1 şi 3-4-2-1). Vreţi să ştiţi câte sisteme a folosit Heynckes în sezonul Triplei? Două (4-2-3-1 şi 4-4-2, cu doi închizători).

Încă nu am şi cealaltă jumătate a statisticii cerute de Ştefan, dar poate e important şi amănuntul că “11”-le trimis pe teren la Porto a reprezentat o premieră pentru FC Bayern, într-un meci oficial.

Lahm şi Schweinsteiger sunt refăcuţi, Bernat era incert ieri, iar Ribéry sigur nu va juca. În condiţiile astea, eu aş miza pe următoarea echipă: Neuer – Rafinha, Boateng, Badstuber, Lahm – Schweinsteiger, Rode – Müller, Thiago, Götze – Lewandowski. Portughezilor le vor lipsi, suspendaţi, ambii fundaşi laterali titulari, ceea ce ar trebui să fie un avantaj pentru noi.

“În meciul ăsta nu contează deloc picioarele! Dacă va putea capul, vor putea şi picioarele”, a declarat ieri Pep. Corect, cu condiţia ca şi el să pregătească meciul cu capul, nu cu picioarele (ar spune unii).

Anunțuri

31 comentarii la “FC Bayern – FC Porto: întoarcem?

  1. Va fi greu de tot ! cred ca va conta foarte mult cum vom incepe meciul , trebuie sa ne impunem dominatia si sa cautam cat mai mult poarta . Daca vom conduce la pauza – se poate ! Daca nu vom conduce la pauza – eu cred ca totul este terminat
    Se zvoneste tot mai des ca Pep este asteptat la M.City si sper ca daca nu va trece de Porto conducerea sa nu mai aiba rabdare cu el – e prea mult !

  2. Am mai multă încredere în băieţi pentru că ştiu să se mobilizeze atunci când e cazul. Ar putea fi un meci pe muchie de cuţit dar ar putea fi totodată şi un meci mai uşor decât ne închipuim. Nu aş vrea să compar şi nici nu se compară meciurile între ele, dar hai să ne gândim totuşi cum a fost tur-retur cu Şahtior. Părerea mea e că vom întoarce 100% meciul.

    • ce farmec ar avea o discutie fara o antiteza „by the book”?
      voi fi, azi, pesimistul de serviciu:
      echipa imi creeaza senzatia ca este in deriva….se joaca din inertie si atat.
      eu vad sanse mici de calificare, iar daca o vom face….va fi un miracol al jucatorilor si atat.
      atmosfera echipei are toate ingredientele unui esec memorabil: tensiune, lipsa de inspiratie, scandal, ghinion si frustrare…..stam pe un butoi plin ochi cu „dinamita”…inca un pic si situata devina exploziva
      Dan

      • Cred ca e prea mult spus un butoi de pulbere. Schimbarea de generatii bate la usa si incepem sa uitam numeroasele sezoane in care si Robben si Ribery lipseau cate 5-6 luni de caciula. Fara ei echipa tot timpul a fost intr-o criza de creativitate si dinamism in faze 1-la-1. Ma asteptam ca Pep sa stoarca mai mult din oameni ca Goetze si Lewy pe atacuri foarte directe si faze de 1-2 mai ales ca il au si pe Mueller acolo, dar asta nu i-a iesit pana acum.

        Cred ca lipsa unor fundasi adevarati de banda afecteaza deciziv performanta in atac si in aparare.

        Acum trebuie sa intoarca un rezultat dificil cu un lot decimat, sau cu alte cuvinte cu lotul care ramane dupa retragerea batranilor (Robbery, Xabi, Schweini, Lahm, Starke, Pizzaro). Pep nu e singurul care rateaza cartea strategiei, intrucat e in aceiasi barca cu Sammer si oamenii de la transferuri. Shaq a fost vandut si Højbjerg imprumutat. E nevoie mare de tineri de creatie inafara de Weiser si Scholl (Nu imi amintesc sa-l fi vazut pe Sinan Kurt jucand.)

        Cand nu sunt accidentati Thiago, Rode si Javi ar trebui sa acopere mijlocul, dar raman benzile unde nu exista inlocuitori la ora asta.

  3. Salut

    In tur s-au adunat parca toate greselile pe care echipa nu le-a facut vreme de 30 de meciuri. Asa ceva mai rar se intampla, mai ales ca vorbim de 3 jucatori diferiti, dintre care 2 sunt chiar siguri (Boateng si Xabi). Dante e depasit…

    La primul gol a fost fault clar la Xabi, iar de-acolo s-a rupt jocul. In retur nu se va mai intampla asa ceva.

    La Porto, Bayern nu a jucat dezastruos in afara de cele 3 greseli personale. Au dat un gol frumos, au presat destul de mult timp, ceea ce este multumitor pentru un meci in deplasare.

    Bayern castiga astazi cu 4-0!

  4. Pingback: Alles kommt auf Pep an | Minutul si Scorul

  5. Din înțelepciunea populară: „Porto are dying of guardiebola”

    si o chestie interesanta: „Guardiola’s Bayern is the first team to score 5 goals in the first half of a Knock Out round in the history of the UCL”

  6. … da … nici eu nu am crezut imediat dupa meciul tur, desi de vreo doua zile m-au cuprins niste emotii si dorinte puternice … cat pot fi de diferite doua meciuri intre aceleasi echipe la numai 6 zile … la noi a fost doar Holger in loc de Dante cred fata de celalalt meci … ei au avut ceva absente, dar sunt niste brute incredibile … nu au ce cauta in fotbal, nu stiu cum au ajuns pana aici … si nu stiu ce s-a putut intampla cu noi in tur … si la fel ce diferenta a fost intre cele doua reprize de azi (ieri) … hmmm … chiar nu stiu ce sa mai spun, pana la urma suntem doar niste oameni, nu roboti … ce tensiune a fost ……. pfhuuuuuuuuuu ….. acum imi amintesc de Arjen cum a explodat la primul gol … noah sa vedem ce mai urmeaza (facem doua egaluri si batem in al 3-lea ???????????? :)))))))))))))))))))))))

  7. Eram, aşa cum am afirmat, 100% sigur că vom întoarce. Îmi pare rău doar pentru golul primit aşa cum mi-a părut de cel primit cu Brazilia la CM. Să vină urecheata (chiar dacă mai e mult până atunci) ! MIA SAN MIA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s