Uli Hoeness, fotbalistul: întâmplări mai puţin cunoscute trăite la FC Bayern

Acesta este episodul 2 al serialului despre Uli Hoeness, bazat pe informaţii din cartea lui Christoph Bausenwein (Das Prinzip Uli Hoeness. Ein Leben in Widersprüchen). Nu veţi găsi o relatare minut cu minut a perioadei petrecute la FC Bayern, ci câteva detalii pe care eu nu le cunoşteam deloc sau despre care ştiam prea puţine până să citesc volumul amintit. (episodul 1 → AICI).

* * * * *

În 1970, abia transferat la FC Bayern, Uli Hoeness era un membru al noii generaţii de fotbalişti-“intelectuali”, care doreau să şi înveţe carte, nu doar să bată mingea. Uli a vrut să studieze managementul afacerilor, dar, pentru că nu mai erau locuri la facultatea cu pricina, a virat către anglistică şi istorie. Înainte de startul sezonului, jurnaliştii de la Kicker au realizat un material despre Hoeness («Studiul ca motivaţie»), întrebându-l, printre altele, dacă faptul că învaţă nu-i îngreunează cariera sportivă. “Dimpotrivă, am nevoie de studiu ca motivaţie pentru fotbal. Pentru mine ar fi îngrozitor dacă ar trebui să trăiesc numai ca «doar fotbalist». Evoluţiile mele chiar ar avea de suferit din această cauză”, a răspuns Uli, adăugând: “Modul în care se joacă astăzi fotbal necesită un anumit grad de inteligenţă. Jucătorii care doar aleargă fie nu reuşesc să iasă din mediocritate, fie sunt daţi rapid uitării”.

* * * * *

Deşi visase să joace alături de legende precum Beckenbauer şi Gerd Müller, Hoeness a lăsat de o parte politeţurile încă de la primele antrenamente alături de celebrii lui colegi de la FC Bayern, demonstrând chiar obrăznicie, pe teren şi în declaraţii de genul acesteia: “Acum trebuie să-mi câştig un loc în echipă. Nu sunt genul care să aştepte accidentarea altuia, în speranţa că voi primi o şansă”. Tupeul lui l-a cam scos din sărite pe Beckenbauer, care a afirmat la un moment dat că “Uli crede că lumea se învârte în jurul lui”. În plus, faptul că era unul dintre favoriţii antrenorului Udo Lattek i-a atras antipatia altor coechipieri, care îl porecliseră “Omul cu privirea spre stânga” (pentru că, după fiecare fază, se uita peste umăr, spre banca de rezerve, ca să vadă ce părere are antrenorul) sau “Răsfăţatul”, care ar avea garantat un loc de titular chiar şi la 50 de ani.

* * * * *

Mai târziu, Uli Honess avea să recunoască că primul an la FC Bayern a fost cel mai greu din cariera lui şi că îi datorează foarte multe lui Udo Lattek: “Atunci m-am lecuit de dorinţa de a trece cu capul prin zid” şi “Fără Lattek, aş fi ajuns hrană pentru câini”. La rândul lui, fostul mare antrenor a admis că a avut o slăbiciune pentru Hoeness, chiar dacă multă vreme nu a vrut să o arate: “Nu a existat nici un alt jucător cu care să fiu atât de crud. I-am dat mereu una peste ceafă, dar în aceeaşi măsură l-am apărat în faţa atacurilor nedrepte. Dacă nu l-aş fi susţinut, s-ar fi prăbuşit. Uli a fost un copil norocos; a fost atât de răsfăţat, încât n-ar fi supravieţuit unui eşec”.

* * * * *

O altă persoană de la care Hoeness a avut de învăţat a fost Robert Schwan, managerul de atunci al lui FC Bayern. Pe de o parte, pentru că nu prea suferea tupeul “mistreţilor” Uli şi Paul Breitner, acesta încerca să le mai taie avântul. Aşa se întâmpla înaintea plecării în deplasări, când jucătorii se grăbeau cu geamantanele către autocar. În acele momente apărea Schwan, care striga: “Opriţi-vă! Lăsaţi bagajele, le cară pe toate Hoeness şi Breitner”. Pe de altă parte, fostul manager a fost impresionat de calităţile intelectuale şi de dorinţa de cunoaştere a lui Hoeness, care a devenit partenerul lui preferat de discuţii şi căruia a ajuns să-i explice cum se conduce o afacere în lumea fotbalului.

* * * * *

Principalul motiv invocat de Hoeness pentru a semna cu FC Bayern din postura de fotbalist amator a fost dorinţa lui de a putea juca la Olimpiada de la München (1972). Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Uli a avut evoluţii mediocre la respectiva competiţie, a marcat un singur gol, iar Germania a ratat titlul olimpic. Mult mai bine decât el s-a descurcat colegul din linia ofensivă, un anume Ottmar Hitzfeld, amator (şi el!) la FC Basel (5 goluri). Acesta nu a putut uita diferenţa dintre Hoeness şi restul echipei: “Uli venea cu Porsche-ul la antrenamente, iar noi, ceilalţi – cu autobuzul”.

* * * * *

Pentru Hoeness, apogeul carierei fotbalistice, chestia aia la care orice fotbalist visează – să fie el vioara întâi într-un meci extrem de important – a fost (bănuiesc c-o bănuiaţi) rejucarea de pe 17 mai 1974 a finalei Cupei Campionilor Europeni cu Atletico Madrid (4:0, două goluri Uli). “Doar atunci am dorit ca roata vieţii să se oprească, pentru ca eu să pot simţi mereu şi în locul acela ce am simţit atunci, acolo”. Deşi nu obişnuieşte să revadă înregistrările meciurilor pe care le-a jucat, finala aceasta reprezintă excepţia: când are chef să i se facă iar pielea de găină, Hoeness bagă în aparatul video caseta cu meciul de la Bruxelles.

* * * * *

Dacă cel mai frumos moment al carierei fotbalistice a avut legătură cu FC Bayern, cel mai traumatizant episod trăit de jucătorul Uli Hoeness s-a consumat la naţionala Germaniei: lovitura de departajare ratată în finala Campionatului European din 1976, care a însemnat pierderea trofeului. “Beckenbauer a încercat să mă consoleze imediat după aceea. Mi-a spus: «Uli, mă bucur că ai ratat tu, pentru că urmam eu şi mi se putea întâmpla acelaşi lucru». Dar eu eram neconsolabil. Şi astăzi am vise urâte din cauza acelui moment”, avea să povestească mult mai târziu Hoeness.

* * * * *

Uli Hoeness a fost protagonistul unui scandal la doar câteva ore după câştigarea Cupei Mondiale din 1974. Deşi federaţia germană interzisese accesul iubitelor sau nevestelor fotbaliştilor la banchet, Susi, soţia lui Hoeness, şi-a făcut apariţia. Când un funcţionar al federaţiei i-a cerut să plece, Uli i-a atras acestuia atenţia că la o masă alăturată se aflau, totuşi, alte femei. Reprezentantul federaţiei a replicat că acelea erau soţiile unor oficiali – altă poveste, aşadar. În semn de protest, Hoeness şi Susi s-au ridicat şi au părăsit sala, urmaţi aproape imediat de Beckenbauer. În aceeaşi noapte, în semn de solidaritate cu colegul său, Gerd Müller şi-a anunţat retragerea din naţională.

* * * * *

Cele două goluri marcate în rejucarea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1974 au fost “doar” cele mai importante din cariera lui Hoeness. Dacă îl întrebi pe Uli, cel mai frumos gol l-a reuşit în poarta lui Ararat Erevan, în turul sferturilor de finală ale Cupei Campionilor Europeni, ediţia 1974-1975 (2:0).

* * * * *

Uli Hoeness a sperat că va prinde lotul Germaniei pentru Cupa Mondială din 1978, deşi era departe de forma care îl consacrase, în principal din cauza unei accidentări serioase la genunchi suferite cu trei ani mai devreme. Pentru a-şi mări şansele de a fi convocat îl suna des nu numai pe selecţioner, ci şi pe – potrivit unui articol apărut la vremea respectivă în revista «Fussballmagazin» – jurnalişti, pentru a-i convinge să-i dea note mari în cronicile meciurilor. Dacă nu era mulţumit, punea mâna pe telefon şi le reproşa ziariştilor după cum urmează: “Cu siguranţă că sâmbătă n-am jucat atât de prost cum ai lăsat tu să se înţeleagă. Ar trebui să luaţi exemplul colegilor din presă din alte oraşe, care îşi înscriu la propriu jucătorii în naţională”.

* * * * *

Cel mai bun prieten din fotbal al lui Uli Hoeness a fost Paul Breitner. Cei doi s-au cunoscut în 1967, la un turneu de juniori în timpul căruia au împărţit aceeaşi cameră, s-au transferat la FC Bayern în acelaşi an (1970) şi au continuat să locuiască împreună timp de trei sezoane. Mai mult decât atât, în timpul deplasărilor sau în cantonamente dormeau în acelaşi pat, unul matrimonial :). Faptul că erau nedespărţiţi le-a adus porecla de “Siamezii”. “Ajunseserăm să ne cunoaştem atât de bine, încât la un moment dat am ajuns la concluzia că nu contează cine răspunde la telefon, pentru că fiecare ştia atât de multe despre celălalt, încât unul putea răspunde pentru altul”, a explicat Paul Breitner.

* * * * *

Deoarece împărţeau acelaşi apartament, cei doi s-au călcat uneori şi pe bătături. Pentru că amândoi îşi făcuseră prietene şi din dorinţa de a evita “ambuteiajele”, au întocmit un program al întâlnirilor romantice: un weekend apartamentul era la dispoziţia lui Paul şi a iubitei sale, celălalt weekend – la dispoziţia lui Uli şi a alesei lui.

* * * * *

În octombrie 1970, pe numele lui Breitner a sosit ordinul de încorporare. Acesta nu a dorit să meargă la oaste şi s-a ascuns timp de 11 zile în pivniţa de cărbuni. Realizând că aceasta nu reprezintă o soluţie de durată, Hoeness l-a sfătuit să se dea lovit, adică bolnav. Degeaba, Breitner a trebuit să facă târâş pe coate. Dacă pe prietenul său n-a putut să-l ajute, Uli a avut incomparabil mai mult succes când i-a venit şi lui ordinul de încorporare. Motivând că are probleme cu un genunchi şi că purtatul căştii de oţel îi provoacă – la propriu – dureri de cap, Hoeness a reuşit imposibilul: să fie declarat inapt pentru serviciul militar.

* * * * *

Deşi asemănători din multe puncte de vedere (orgolioşi, ambiţioşi, intelectuali), între Breitner şi Hoeness au existat şi deosebiri. Una era dată de grija pe care fiecare o acorda aspectului exterior. Dacă Paul părea mai neglijent, Uli acorda o atenţie deosebită coamei lui blonde, pe care o spăla zilnic. Pentru că îşi usca părul cu un foen uriaş, Breitner şi-a poreclit colegul “Foeness”.

* * * * *

În încheiere, o întâmplare care face trecerea către următoarele episoade, dedicate managerului Hoeness, din care reiese că şi Uli fotbalistul a ştiut să facă bani muncind pe brânci :). La un moment dat, el, Breitner şi Lattek au scris o carte despre Cupa Mondială. Pentru că editura care o tipărise le promisese câte o marcă germană în plus pentru fiecare exemplar pe care şi-ar fi lăsat autograful, Honess s-a ales, pe bune, cu răni la degete. “Într-o seară, în timp ce noi, ceilalţi ne uitam la un serial, Uli a semnat vreo 2.000-2.500 de volume”, a povestit Karl-Heinz Rummenigge. Aşa a primit Hoeness, pe lângă onorariul stabilit iniţial, în valoare de 250.000 de mărci, un bonus de 100.000 de mărci.

* * * * *

Va urma

Anunțuri

4 comentarii la “Uli Hoeness, fotbalistul: întâmplări mai puţin cunoscute trăite la FC Bayern

  1. … la fel ca episodul anterior, FARA CUVINTE … am citit totul pe nerasuflate … asta conteaza … paginile astea de istorie, cu Uli, Paul, Franz, Kalle, Udo, Ottmar, etc etc etc … si care vor mai urma … sezonul 2012/2013 … etc etc etc … nu cacat de meci 0-0 cu gorilele braziliene frustrate, care nu va ramane in nici o istorie de nicaieri, de care nu-si va aduce aminte nici macar cel mai infocat suporter galben-albastru sau negru-portocaliu …

    Urez de pe acum Clubului in intregul sau, si fiecarui membru si sustinator in parte, deci si voua/noua de pe acest blog, LA MULTI ANI cu ocazia celei de a 115-a aniversari!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s