Aventurile lui Năstase4Case la Praga

Rândurile și fotografiile care urmează îi aparțin lui Năstase4Case și reprezintă povestea întâmplărilor trăite de el acum o săptămână în capitala Cehiei, la Supercupa Europei.

Asadar, am ajuns la Praga, la meci, cu un prieten englez cu care lucrez aici, la Chisinau, mare suporter Chelsea. Am incercat amindoi la loteria UEFA, de pe site, sa ne luam bilete dar nu am avut nici o sansa, asa ca ne-am resemnat. Dupa citeva zile vine Steven si imi zice ca are o propunere mentru mine, dar ca asta presupune o veste buna si una rea, in aceleasi timp, pentru mine. Mai precis, Steven a gasise bilete pentru meci dar… in galeria lui Chelsea, luate de la un amic de-al lui Chelsea care nu putea veni pentru ca era in vacanta. Am tras aer in piept si mi-am zis ca ce-o fi o fi, dar ca vreau neaparat sa vad Bayern-ul, indiferent de conditii. Dupa cum stii te-am intrebat si pe tine daca am vreo sansa sa schimb biletul si, pina la urma, nu am reusit, asa ca iata-ma in fata provocarii :)

Joi dupa-amiaza, cu o zi inainte de meci, am ajuns la Praga. In avion erau si Ilie Dumitrescu si ceva oficiali burtosi de la FRF, ii stiu dupa fata dar nu imi aduc aminte numele lor. Cert este ca in aeroportul din Praga, recuperindu-mi geanta cu haine (o geanta de la FC Bayern, desigur), unul dintre grasi a vazut sigla FC Bayern de pe bagaj, mi-a rinjit si mi-a zis „bai baieti, va bate Mourinho!” I-am zimbit, m-am gindit sa ii spun ca este mic, gras, complexat si ca miroase a transpiratie dar m-am abtinut pina la urma, gindindu-ma ca Dumnezeu nu da cu parul (dupa cum bine s-a si dovedit pina la urma :)

La hotel am ajuns cam intr-o ora, numai bine sa prind la televizor tragerea la sorti a grupelor UCL dar si cistigarea premiului de catre Ribery, moment in care pe hol s-au auzit niste racnete de bucurie si ceva comentarii in germana. Semn bun, mi-am zis, iar cind am iesit in oras i-am vazut pe baieti in hol, la o bere. Avind un tricou cu Bayern pe mine am fost usor reperat, asa ca am baut o bere impreuna si intr-o engleza crinantonesciana din partea lor ne-am inteles, pina la urma, ca miine batem. Optimism total :)

Am iesit in oras, cu inima putin strinsa, cu tricoul pe mine si cu zimbet larg, dar cu ochii in patru dupa englezi, ca nu stiam cum va fi atmosfera. Hotelul era foarte aproape de Piata Veanceslav, punctul oficial de intilnire al suporterilor lui FC Bayern, asa ca am stat mai mult pe acolo si am cascat gura. Multi, tineri, in cea mai mare parte, curatei si civilizati. Tricouri, fulare, cintece, bere, veselie. Intre timp prin piata se scurgeau si ceva tricouri albastre asa ca am zis sa vad si eu, de curiozitate, si tabara adversa. Englezii s-au strins cam la 4-500 metri de noi, in piata din fata Filarmonicii din Praga. La fel, civilizati, curati, cintece si voie buna. Mult mai multi mai in virsta fata de ai nostri, multi erau chiar si cu copiii lor acolo (baieti, desigur :) Nu m-a fluierat nimeni, nu m-a fugarit nimeni dar nici nu mi-a facut nimeni din mina. M-am intors la ai nostri, am mai baut doua beri si am fugit la somn, eram rupt de oboseala.

A doua zi am iesit in oras cu un singur gind, si anume sa gasesc hotelul unde erau cazati ai nostri. Muream de curiozitate. Am intrebat la receptie la hotel daca ma pot ajuta cu informatia asta, tipa de acolo mi-a zis ca nu are nici cea mai mica idee, asa ca am pornit spre oras. Am intrebat in stinga si-n dreapta, pe toti suporterii nostri pe care i-am gasit in drum, toti ridicau din umeri. Am incercat sa ma uit prin ceva ziare locale, dar nici o sansa, in afara de Arabela, Rumburak si zmirzlina nu stiu alte cuvinte in ceha :) Pina la urma mi-a venit ideea salvatoare si am ochit un taximetrist mai in virsta care, dupa lupte seculare si bariere lingvistice, a inteles ce vroiam si mi-a dat pontul de aur: Hotel Mandarin, Orasul Vechi.

Am luat-o la picior, cu inima cit un purice. Dupa vreo 40 de minute am ajuns acolo, lume nu prea multa in fata portii, vreo 30 de oameni, printre care si o familie de romani care mi-a explicat ca ai nostri tocmai revenisera de la stadion si erau la odihna, in camere. Cred ca era deja vreo 12 ceasul, ceva de genul asta. Curtea hotelului si poarta de acces erau prea mici ca sa incapa autocarul nostru acolo, asa ca am dat o tura si l-am gasit la intrarea oficiala a cladirii :) Am revenit, dupa vreo 15-20 de minute a iesit Mandzu in curte, vorbea la telefon, lumea l-a strigat, omul ne-a facut bucuros din mina si dus a fost :) Am zis sa mai stau, sa vedem ce mai pica :) si a meritat.

I-am vazut pe Rummenigge si pe Breitner iesind la o masa, in curte, la o terasa, super relaxati si zimbitori dupa care, aici e aici :), pe poarta cea mica a iesit Uli Hoeness chiar pe linga mine, in drum spre limuzina Mercedes care il lua de acolo. M-am blocat, i-am intins mina si am putut sa ii spun doar „Hello, Sir! How are our guys, are they in a good mood?” Omul a zimbit, mi-a strins mina si mi-a zis „Yes, very good mood” si a plecat. M-am blocat si m-a luat tremuriciul, nici macar o poza nu am apucat sa ii fac. In pozele pe care ti le voi trimite in mailul urmator ai sa ii vezi pe Kale, Breitner si pe Mandzu. Intre timp a aterizat in Praga si prietenul meu englez, asa ca m-am intors spre hotel, sa ne intilnim, dar nu inainte de a-i spune unuia dintre bucatarii hotelului care iesise la o tigara „Sir, please take care of our guys for tonight’s game” iar ala, hlizindu-se, mi-a raspuns ca „I’m not a big football fan, I just do my job”. Oricum, se vede treaba ca nici unul dintre ai nostri nu a avut probleme cu stomacul la meci :)

Am continuat, apoi, cu prietenul englez berile, atit in sectorul nostru de oras, cit si intr-al lui. Pe masura ce se apropia meciul crestea tensiunea, emotiile imi inmuiau picioarele, asa ca berea era sa ma topeasca de tot, noroc ca m-am oprit la timp. Spre stadion am mers cu un metrou din Centrul Vechi care era plin atit cu ai nostri cit si cu ai lor. Mie imi era teama sa nu intirziem si sa nu ne gasim locurile ocupate (patit fiind pe la meciurile de pe la noi) insa Steven, prietenul meu, mi-a zis sa fiu linistit pentru ca fiecare englez va respecta locul trecut pe tichet, „like in a theatre”. Pentru ca intrarile in stadion erau diferite, ale noastre fata de cele ale englezilor, am coborit, oftind, cu valul de englezi si ne-am luat locul la coada, sa intram la meci. Totul a mers foarte repede si foarte bine, mai putin faptul ca mi-au luat bricheta si, deci, nu am mai putut fuma, chiar si pe ascuns, o tigara.

Ajunsi in tribuna englezilor m-am mai linisitit, nu erau atit de fiorosi pe cit pareau insa oricum stateam cu emotii sa nu ma dau de gol :) Am uitat sa iti spun, Steven m-a sfatuit ca totusi sa nu port tricou cu Bayern sau cu ceva rosu in galeria lor, ar fi cam riscant si nu are rost. Asa ca eram in civil, ca sa zicem asa :) Norocul meu cel mare a fost ca am stat in peluza chiar din spatele portii, diametral opusa fata de a noastra, si am avut bilete pe ultimul rind de sus. Nu aveam, practic, pe nimeni in spate, asa ca atunci cind emotiile erau prea mari puteam sa ma ridic si sa ma agit, riscul de a fi reperat fiind mult prea mic :)

Pe fiecare scaun era un steag de-al lui Chelsea insa eu l-am donat pe-al meu unui baietel fan Chelsea care tocmai si-l pierduse pe al lui, asa ca nu am mai avut nici corp delict la mine, sa trebuiasca sa agit pe-acolo steagul lor cind ne atacau ei poarta :) In rest, citeva steaguri mai marisoare, cam 3-4 bucati, insa atunci cind le-au intins altii din tribuna, tot suporteri din galeria Chelsea, le-au reprosat ca nu vad bine meciul, asa ca le-au strins la loc :) La noi, insa, o incintare: steaguri mari, mari de tot, super organizare, cintau ai nostri de-mi spargeau timpanele mie, in celalalt capat de stadion.

Din ce am vazut / simtit eu pe stadion, in prima repriza Lahm era zapacit de-a dreptul de pozitia pe care juca, Kroos a alunecat de citeva ori cind trebuia sa ajunga dupa cite o minge, Riberry si Robben au fost cei mai fluierati de catre englezi iar Mandzu mi s-a parut teribil de lent si nervos. Cech tipa o groaza la ai lui, mai ales cind aveau mingea Ribery sau Robben. Pep a fost destul de calm in timp ce Mourinho pun pariu ca stia ca va fi filmat si facea circ cam tot timpul. La Mourinho m-au enervat doua faze teribil de mult, nu stiu daca s-au vazut la televizor. Cand s-a terminat meciul si am intrat in prelungiri, imediat dupa ce luase cartonas rosu criminalul ala al lor, imediat cum a fluierat arbitrul finalul, s-a dus glont la el si a mers citiva zeci de metri cu el certindu-l fara ca nimeni sa intervina. Iar al doilea lucru care m-a enervat, spre sfirsitul prelungirilor, cind noi ii presam pe aia ca la Verdun, ticalosul se uita daca il vede sau nu arbitrul dupa care venea spre galeria lui Chelsea si le facea tot felul de gesturi care sa ii incite si sa urle aia si sa fluiere. La un moment dat parca isi pierduse controlul, mi s-a parut ca ii si cearta pe cei din galeria lor.

Englezii au cintat cind si cind, au un cintecel foarte simplu, cu versuri foarte simple: „Chelsea, Chelsea, Chelsea, Chelseeeeea” :)) Apoi mai cintau numele jucatorilor, in general pe perechi, gen „Cole Ivanovic” sau „Lampard Torres”, in general cintau / strigau numele celor care facusera o faza pasa – pasa sau pasa – sut. Ai nostri, insa, au cintat tot timpul meciului, chiar si imediat ce primeam goluri, leit motivul fiind „FC Bayern, Stern des Südens”. Din punctul asta de vedere, galeria noastra a fost cu 7 clase peste a lor, impecabil. Muream de ciuda ca nu pot fi acolo.

La pauza nu am inteles de ce au trebuit sa ude iar gazonul, si asa ai nostri au mai cazut in fund sau au alunecat (Ribery, Kroos, Dante), iti dai seama ca iar l-am injurat in gind pe Mourinho :) Oricum, in galeria lor erau si multi hipsterasi, sa le zicem, cu prietenele de mina. La ai nostri nu prea am vazut asa ceva sau, daca erau tipe, erau imbracate de sus pina jos in rosu. Aaaaaa, ca sa nu uit, am vazut o groaza de tricouri cu Bayern la ai nostri, de la utlimul tip pina la modele vechi, antice si de demult, ca sa zic asa (am vazut cel putin doi tipi cu tricouri pe care scria Lizarazu sau Elber :) Suporteri cu vechime, ce sa mai… :) Si, apropo de tricouri, in fata mea, in galeria lor, stateau doi pusti, care aveau scris pe spate „Chelsea – Champion” iar celalalt „The double”. Iti dai seama cum imi venea sa le spun ca pe ale noastre scrie „The triple”, dar m-am abtinut :))

Cand au dat ei gol mare, mare bucurie, cind a egalat Ribery s-a last linistea, dar cind l-au vazut ca fuge la Pep au inceput astia sa fluiere de ziceai ca e sfirsitul lumii. Cred ca tineau la Mou al lor cam prea mult :) In rest, asta mi-a placut foarte mult la englezi, pe tot timpul meciului au cintat numai si numai despre Chelsea, nu am auzit injuraturi la adresa noastra. Doar la Ribery sau Robben fluierau cind se apropiau de careu, dar doar atit. CInd ratau ai nostri aplaudau si le faceau din mina, in sens de „La Revedere”, dar doar atit. Super civilizat fata de stadionul din Iasi, ca sa zicem asa :) Nici macar pe arbitru nu l-au blestemat de moarte la cartonasul ala rosu. Cind au vazut intrarea aia criminala au inceput sa se lamenteze ca ce i-a trebuit aluia asa fault, ca mai are un galben dupa care s-au resemnat oarescum cu eliminarea. Spre deosebire de gunoierul-sef Mourinho :) A, si inca ceva, a fost mare bucurie in galeria lui Chelsea cind a iesit Robben. Pacat, mi-as fi dorit tare mult sa vad un gol facut de el tocmai din spatele portii lui Cech :)

Insa cea mai mare satisfactie am avut-o cind a egalat Javi, iti dai seama. Mai ales ca in acele momente galeria lor cinta, in cor, pe ritmuri de „La donna e mobile” „Hăuzeeeeeeee Mourinioooooooooooo, Hăuzeeeeeee Mourinioooooooooooo” dupa care, urmarind faza, s-a auzit in galeria lor un cor de „oh, nooo”, „shiiiit”, „fuuuck, noooo!” dupa care… liniste :) Ai nostri, nu iti zic, cintau de mama focului, chiar si cu citeva secunde inainte de a egala Javi. Dupa care a urmat explozia de bucurie germana :) Astia de la Chelsea s-au lasat pe scaune aproape toti si oftau din toti rarunchii „oooh, shiiit, fuuuuck, holy shiiiit, nooooo!”, Eu nu m-am mai putut abtine si am sarit in picioare si am strigat si eu cit am putut de tare cind a inscris Javi „shit, shit, shiiiiiiiit” si l-am imbratisat pe prietenul meu britanic, dar cu compasiune, ca sa nu se prinda aia ca ma bucur.

Insa numai eu stiu ce era in sufletul meu si cum nu imi venea inca sa cred ca nu pot sa sar pina in tavan de bucurie :) Aici, cind am egalat la 2, a mai fost o faza beton in galeria lui Chelsea, mai precis mi-am dat seama ca nu eram singurul intrus acolo, numai ca tipul ala, care statea mult mai joIncepind cu repriza a doua, de cind a intrat Javi, mie mi s-a parut ca am jucat cu mult, mult mai bine (ori poate pentru ca ma linistisem eu vazindu-l pe Lahm la locul lui si pe Javi, la fel, la mijloc). Insa, in prelungiri, vazind autobaza de 7-8 oameni din careul lui Chelsea si Terry in spatele lor, iti zic, pe de o parte ma miram ca nu dam inca gol, pe de alta parte ma lua disperarea.

La penaltyuri cred ca a fost pentru prima data dupa multa, multa vreme, cind am simtit de citeva ori ca mi se opreste inima, mai ales cind se pregatea sa traga Lahm. Ma uitam la ei cum merg spre minge si se vedea clar care avea sau nu emotii. De exemplu cred ca Shaqiri cred ca putea sa bata 357 de penaltyuri in continuare, atit de hotarit era. I se umflasera toti muschii aia de pe el (e teribil de umflat, ca sa zic asa, parca e din reclamele alea cu culturisti, fata de Muller care e, parca, o scobitoare).
La ratarea lui Lukaku ai nostri urlau ca la balamuc, astia, dupa ce au bombanit putin, au inceput sa aplaude, foarte civilizat, dupa care a venit circarul de Mourinho spre galerie ca sa ii aplaude inainte de a pleca la jucatorii lui ca sa ii imbarbateze (de altfel, daca am vazut bine, i-a si scos de pe teren cind au coborit ai nostri cu trofeul). Am plecat apoi, incet, incet, pe jos, spre casa. Englezii, organizati, cu tramvaiul :) iar ai nostri, mai organizat, pe jos, cu cintec si veselie :)

Nu am vazut nici o bataie, nici o imbrinceala, nici o violenta nici macar verbala intre cele doua tabere. Mai trebuie doar sa iti povestesc ca a doua zi am iesit in oras, impreuna cu prietenul meu englez, eu cu tricoul cu Bayern iar el cu tricoul lui cu Chelsea, lumea era chiar amuzata, am auzit multi cehi care ziceau „Bayern – the best”, lucru care m-a uns pe inima. Insa cea mai tare faza e ca a doua zi, la o terasa, stateau 3-4 Chelsioti care au fost chiar linga noi in tribuna la meci si care m-au recunoscut, vazindu-ma cu tricoul lui Bayern, si au inceput sa ma fluiere si sa imi spuna „traitor, traitor”, le-am zimbit si eu, le-am facut din mina, au zimbit si ei si toata lumea a fost ok :)

Cam asta a fost aventura mea pragheza la primul meu meci cu Bayern vazut vreodata, un meci fantastic, si sper eu ca am adus si eu macar un dram de noroc :) Asa ca ne pregatim de Lisabona, nu-i asa? :)

Pentru mai multe fotografii și filmulețe realizate de Năstase4Case la Praga, dați click → AICI.