Gyula Lóránt: singurul campion al României din istoria lui FC Bayern

Lorant portret1944, vara: în plin război, fotbalul își vede de ale lui și Ungaria are o nouă campioană: Nagyváradi Atlétikai Club (NAC). Numele reprezintă maghiarizarea denumirii originale, Clubul Atletic Oradea, echipă românească care juca în campionatul țării vecine după ce o bună parte a Transilvaniei fusese pierdută prin Dictatul de la Viena (1940). NAC a stabilit atunci un record care a rezistat până astăzi: 13 puncte avans față de a doua clasată, Ferencváros. Printre cei mai buni jucători ai campioanei Ungariei din ‘44 au fost românii Iosif Petschovski și Iuliu Bodola, dar și un maghiar get-beget, născut în 1923 hăt, departe, la granița vestică a țării lui: Gyula Lóránt (25 de meciuri / 11 goluri).

«Cel mai mare fotbalist care a jucat vreodată, “stranier” fiind, în campionatul României»

Un an mai târziu, la sfârșitul războiului, România își recâștigă teritoriul cedat forțat Ungariei, iar fostul CAO / NAC este rebotezat Libertatea Oradea. Tot în 1945, baronul Francisc von Neumann înființează echipa Industriilor Textile Arad (ITA, actuala UTA), la care Lóránt ajunge în septembrie 1946. La sfârșitul acelui sezon, maghiarul alintat “Lóri” și reprofilat din atacant, fundaș (26 de meciuri / 0 goluri) devine campion al României, primul titlu național din istoria formației arădene.

Angelo Niculescu, fostul selecționer al României la Mondialul din 1970, juca pe atunci la Carmen, care avea să termine pe locul 2, și își amintește că  «Lóránt era puternic, dribla bine și intra hotărât în dueluri». Calități datorită cărora maghiarul este lăudat și într-un articol al jurnalistului Marius Mitran, din care citez parțial mai jos, recomandându-vă să-l citiți integral:

Baronul Neumann îl cumpărase, în 1946, pe o sumă exorbitantă și  Lóránt a pus serios umărul la primul titlu al arădenilor, fiind de altfel și cel mai iubit jucător din Aradul acelor ani. […] A fost cel mai mare fotbalist care a jucat vreodată, “stranier” fiind, în campionatul României.

Campion al Ungariei, campion al României, campion olimpic și… aproape campion mondial

LorantCel mai bun stranier din istoria fotbalului românesc? Îți vine să ridici din sprânceană a neîncredere, numai că traiectoria ulterioară a fotbalistului Gyula Lóránt (foto stânga, cel în negru) pare să confirme laudele. Debutează în naționala țării sale pe 24 octombrie 1948, la un 5:1 contra României (pe care o mai învinge cu 2:1 pe 15 iulie 1952 și cu 5:1 pe 19 septembrie 1954), și devine om de bază în marea echipă a Ungariei de la mijlocul secolului trecut (Mighty Magyars), cu care câștigă titlul olimpic în 1952, mătură Anglia chiar pe Wembley cu 6:3 și pierde surprinzător finala Mondialului din 1954: 2:3 cu Germania, după 2:0 în minutul 8 și 8:3 puțin mai devreme, în grupe!

Despre cauzele acelui eșec s-au spus și s-au scris multe, dar Lóránt credea că esențial a fost modul în care maghiarii și nemții s-au pregătit pentru finală. Pentru el, cel mai mare merit pentru victoria Germaniei i-a aparținut selecționerului Sepp Herberger, care i-a spionat zi de zi pe adversari de-a lungul turneului, după cum reiese dintr-un articol publicat în 1977 în revista Der Spiegel:

În fiecare zi trimitea în cantonamentul nostru un spion, în persoana fostului internațional Albert Sing. Acesta nota totul: ce-am făcut, ce-am mâncat, când și cum ne-am antrenat, ce am băut seara, la ce oră am mers la culcare, dacă am dormit singuri sau mai mulți în camere. Astăzi se știe că un antrenor poate obține astfel multe informații folositoare. Herberger ne știa starea de spirit, condiția în care eram, ce griji aveam și cât de încrezători eram, punctele tari și punctele slabe. Noi nu-i urmărisem pe germani decât în meciul dinaintea finalei. Am intrat pe teren ca învingători, dar pierduserăm deja.

Ca antrenor: un singur trofeu și o idee revoluționară

Gyula Lóránt agață ghetele în cui în 1957, după alte trei titluri de campion al Ungariei câștigate cu Honved (1952, 1954, 1955). La începutul anilor ‘60 reușește să fugă din țară, planul care îi eșuase imediat după venirea comuniștilor la putere și din cauza căruia a și fost internat pentru scurt timp într-un lagăr de muncă. Ajunge în Germania cu complicitatea lui Fritz Walter, adversarul din finala mondială de la Berna, și urmează cursurile școlii de antrenori de la Köln, cu ajutorul lui Sepp Herberger.

În perioada 1965-1974 le pregătește pe Kaiserslautern, MSV Duisburg, FC Köln și Kickers Offenbach, dar fără rezultate care să te dea pe spate. Pleacă apoi pentru doi ani în Grecia, unde câștigă singurul trofeu în noua profesie: titlul național în 1976 cu PAOK, primul din istoria clubului. Revine în Germania și semnează în plin sezon cu Eintracht Frankfurt , făcând la instalare o declarație care amintește de Mourinho: «Persoană mai potrivită decât mine nu puteați găsi».

Și rezultatele îi dau dreptate: duce echipa din zona retrogradării pe locul 4 la sfârșitul sezonului ‘76-‘77. Secretul succesului? Apărarea în zonă, opusă marcajului om la om, “lege” pe atunci în Germania. Lóránt s-a străduit să-și impună ideea, în ciuda opoziției masive, la fiecare club pe la care a trecut. Mare succes n-a avut atunci, dar trecerea timpului i-a dat dreptate: toată lumea se apără astăzi “în zonă”.

În sfârșit, în povestea asta kilometrică apare și FC Bayern :)

Câteva luni mai târziu pe 2 decembrie 1977, are loc un spectaculos schimb de antrenori în Bundesliga: Dettmar Cramer, antrenorul lui FC Bayern, pleacă la Frankfurt, de unde vine la München Gyula Lóránt! Nota bene, mutarea se produce la  șapte zile după ce noul nostru tehnician ne administrase un sec 4:0 cu vechea lui echipă în etapa a 16-a, eșec din cauza căruia picasem pe locul 16, și la zece zile după ce ne bătuse tot cu 4:0 în optimile Cupei UEFA!

Maghiarul pare soluția ideală la început și FC Bayern, care pierduse ultimele șase meciuri și fusese deja scoasă din Cupa Germaniei, leagă două victorii și două remize în campionat. În Cupa UEFA  însă este eliminată de Eintracht și până la urmă încheie sezonul pe un modest loc 12, clasare din cauza căreia va rata prezența în competițiile europene, pentru prima dată după nouă ani.

Umilirea lui Paul Breitner și îndepărtarea lui Uli Hoeness

Lorant și Breitner Stagiunea 1978-1979 trebuia să facă uitat dezastrul suferit în precedenta și echipa se întărește cu “fiul rătăcitor” Paul Breitner, revenit în München de la Braunschweig pentru 1.960.000 de mărci. Rezultatele reintră în normal și FC Bayern se anunță o candidată la titlu, trofeu pe care nu-l mai câștigase de patru ani. Numai că startul promițător este sabotat de conflictul dintre doi căpoși orgolioși: antrenorul Gyula Lóránt și vedeta Paul Breitner (foto dreapta).

Maghiarul, care credea cu convingere că “nici un fotbalist nu trebuie să fie mai deștept decât mine”, nu-l prea înghițea pe mijlocașul cu renume de intelectual și susține că forma modestă a lui Breitner, o “umbră” a jucătorului din anii trecuți, ar trebui să-l determine pe acesta să lase ifosele de star. Ca să demonstreze că are dreptate, Lóránt își face de râs elevul sub ochii presei și ai chibiților. Următoarea scenă din timpul unui antrenament este descrisă de Kicker:

 Lóránt a așezat două porți mobile la 30 de metri una de alta. La mijlocul distanței stătea Breitner, singur.  Antrenorul le cere celorlalți să-i centreze lui Breitner, care trebuia să înscrie cu stângul, cu dreptul și cu capul.  Lóránt povestește: «Spectatorii au râs de el. Aproape că n-a nimerit nici o minge. Am observat că nu poate să tragă cu stângul. La centrările înalte lovea cu creștetul, nu cu fruntea. A fost o veritabilă catastrofă».

Când jurnaliștii îl întreabă voalat dacă Breitner n-ar trebui cumva cedat la altă echipă, tehnicianul maghiar nu se poate abține și trimite o “săgeată” și către președintele Wilhelm Neudecker, înainte de a-l critica din nou pe fotbalist, după cum scrie Dietrich Schulze-Marmeling în «Die Bayern. Die Geschichte des Rekordmeisters»:

Cum vreți să dau afară un jucător de 1.800.000 de mărci? Președintele ar prefera să demită antrenorul! Breitner este un egoist în viața privată, în societate și în profesia de fotbalist, de aia nu funcționează lucrurile cum ar trebui la el. Vrea doar ca alții să muncească pentru el. Cum vrea să convingă o echipă un om despre care eu știu că n-a mai vorbit de luni de zile cu propriul tată?

Inutil să spun că Breitner nu-l va ierta niciodată. Și nici Hoeness n-a avut o relație mai okay cu  Lóránt. Deranjat de faptul că Uli i-a luat partea lui Paul, maghiarul va refuza să-i mai garanteze locul de titular, invocând că mai vechea accidentare la genunchi a afectat prestațiile actualului nostru președinte. În cele din urmă, Hoeness va pleca sub formă de împrumut la Nürnberg, unde n-a rupt norii.

Echipa se întoarce împotriva lui

Carte postalaConflictual și deseori arogant, Lóránt afirmase cândva despre el că “sunt atât de deștept, că-mi pot alege astfel cuvintele, încât să am mereu dreptate”. Declarația a făcut epocă, fiind tipărită și pe vederi poștale cu imaginea maghiarului (foto stânga). Aceste defecte i-au grăbit sfârșitul la FC Bayern. Jucătorii refuză să-l mai asculte și punctul culminant al revoltei se produce pe 9 decembrie 1978: o echipă ciudat de apatică și de dezorganizată a bavarezilor este învinsă cu 7:1 pe terenul Fortunei Düsseldorf, determinând presa, dar și pe antrenor să sugereze că eșecul a fost premeditat:

Le-am interzis categoric elevilor mei să joace la ofsaid, dar ei au făcut-o. Breitner și Rummenigge s-au lăsat spânzurați.

Avea să fie ultima partidă a lui FC Bayern cu Lóránt pe bancă. În acel moment, echipa ocupa locul 5 după 16 etape, cu 18 puncte, adică 7 mai puține decât liderul din Kaiserslautern. Maghiarul se îmbolnăvește și petrece următoarele săptămâni în spital, atribuțiile sale fiind preluate de Pal Csernai, secundul și conaționalul său. În februarie, dându-și seama că nu mai este dorit, Gyula Lóránt demisionează.

Moare în Grecia, în timpul unui meci

Pentru maghiar urmează un scurt angajament la Schalke, după care în 1980 se întoarce în Grecia, la PAOK, formația cu care a reușit să câștige singurul titlu din cariera de antrenor. Acolo avea să îl surprindă moartea. Pe 31 mai 1981, în minutul 76 al unui derby cu Olympiakos, Gyula Lóránt stătea în picioare lângă banca echipei, cu fața spre teren, dând ultimele explicații unui jucător pe care urma să-l arunce în luptă. O secundă mai târziu, se prăbușește inert în brațele “rezervei”. Infarct. Ai săi tocmai rataseră o ocazie mare. Prea mare pentru câte emoții mai putea duce inima singurului campion al României din istoria lui FC Bayern.

În încheiere: el despre nemți, nemții despre el

În mandatul lui Herberger germanii au devenit cei mai buni fotbaliști din lume. Ei sunt cei mai inteligenți, cu ei poți face orice. Înțeleg orice tactică complicată, fac față oricărui ritm. Fotbalul este o meserie de top în Germania. Să conduci o echipă de fotbal este cea mai dificilă formă de conducere a oamenilor. De cele mai multe ori lucrezi cu 15 caractere diferite. Herberger le-a adus la un numitor comun. Fotbaliștii sunt în egală măsură specialiști și vagabonzi, artiști și criminali. Câteodată trebuie să fie ca niște târfe, trebuie să muncească și să înșele, să joace decent și să seducă, să joace cinstit și să blufeze. Și trebuie să-și cunoască prețul. Herberger a reușit totuși să-i facă să nu vorbească despre bani, chit că toți se gândeau la asta. (Gyula Lóránt în 1977, la a 80-a aniversare a lui Sepp Herberger)

Gyula Lóránt a fost cel mai experimentat antrenor de unică folosință din Bundesliga și multă vreme cel mai bine plătit. Angajamentele maghiarului urmau de cele mai multe ori aceeași schemă: Lóránt negocia contracte pe termen lung cu salarii mari, se certa repede cu șefii și cu vedetele echipei («Breitner are mult spațiu gol în cap») și era demis cu despăgubiri considerabile. Job și-a găsit mereu: la Köln, la Kaiserslautern sau la München. Iar vizitele sale scurte aduceau succes cluburilor. Pe Eintracht Frankfurt a preluat-o în mijlocul sezonului și a dus-o de la retrogradare pe locul 4. Cu toate acestea, a trebuit să plece. A introdus cu forța apărarea în zonă, ceea ce i-a adus contestări din partea colegilor. Acest sistem este aplicat astăzi chiar și la naționala Germaniei. «Nici un jucător nu trebuie să fie mai deștept decât mine» a fost crezul lui. (Der Spiegel în 1981, la moartea lui Lóránt)

surse foto: nemzetisport.hu, postkartenparadies.de, sportmuzeum.hu

Anunțuri

6 comentarii la “Gyula Lóránt: singurul campion al României din istoria lui FC Bayern

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s