Adversarii n-au avut nici o șansă la ultimul loc. Singura retrogradare a lui FC Bayern

FC Bayern n-a cedat primul loc în actuala ediție a campionatului și poate doborî în 2013 propriul record în privința distanței în clasament dintre câștigătoarea Bundesligii și ocupanta poziției secunde (16 puncte față de Stuttgart în 2002-2003). Se știe însă că au existat și vremuri mult mai proaste din punct punct de vedere sportiv, totul culminând cu retrogradarea din 1955.

HAOSUL…

Problemele care au început pentru FC Bayern prin instalarea regimului nazist la conducerea Germaniei (1933) au continuat destui ani și după terminarea războiului. Peste lipsurile de tot felul (bani insuficienți, condiții de pregătire modeste, stadioane avariate, terenuri proaste) s-au suprapus instabilitatea de la nivelul conducerii clubului (8 președinți în perioada 1945-1960) și cea de pe banca tehnică (13 antrenori în 15 ani).

Toate acestea, plus un lot despre care presa vremii, preluată de unii istorici de azi, susținea că nu-i tocmai strălucit, au contribuit la parcursul modest în Oberliga Süd și la retrogradarea în 2. Liga Süd, singura astfel de contraperformanță din istoria clubului. “Rușinea” s-a întâmplat în 1955 și v-ați înșela dacă ați crede că FC Bayern a picat “la mustață” în eșalonul secund. Adevărul e cu totul altul, după cum demonstrează cifrele.

Oberliga Sud 54-55Oberliga Süd 1954-1955, clasament final: au retrogradat locurile 15 și 16.

…ȘI CONSECINȚELE LUI

6 victorii, 3 egaluri, 21 de înfrângeri, 42-76 golaveraj, 15 puncte, locul 16 (ultimul): acesta a fost linia de clasament după 30 de etape. FC Bayern era matematic retrogradată cu patru etape înainte de sfârșitul sezonului; nici nu-i de mirare, din moment ce locul 13 a fost cea mai bună clasare (rundele 1-3). Din etapa a 4-a, ai noștri s-au lipit de locul 16 și nu l-au mai cedat până la final, final care i-a găsit la 11 puncte distanță de prima poziție salvatoare.

Morlock Bauer 1955FC Bayern, echipa fundașului Hans Bauer (dreapta), suferă cea mai grea înfrângere din sezonul 1954-1955 în fața lui FC Nürnberg, formația legendarului atacant Max Morlock: 1:6 în etapa a 4-a.

Paradoxal e că până și Hessen Kassel, singurul adversar pe care l-am bătut și acasă, și în deplasare, s-a clasat mai bine decât noi (locul 15, retrogradabil, dar cu trei puncte în plus). Hiba echipei pregătite de Georg Knöpfle (tur) și Jakob Streitle (retur) pare să fi fost apărarea: în comparație cu sezonul anterior, FC Bayern a marcat același număr de goluri, dar a primit cu 30 mai multe. Ca totul să fie și mai enervant, noi retrogradam, iar TSV 1860 promova.

Rezultate 54-55Rezultatele din Oberliga Süd 1954-1955.

O LIGĂ PREA MICĂ ȘI MAI MULTE PĂLĂRII

Surghiunul în diviza secundă durează un singur an. În ciuda tuturor defectelor posibile și imposibile, FC Bayern este prea mare pentru o ligă atât de mică: în consecință, promovează cu aceeași jucători cu care retrogradase. Fericit că echipa lui favorită a revenit în Oberliga Süd, un pălărier din München îi recompensează cu câte o pălărie pe fotbaliștii bavarezi. Ca totul să fie și mai bine, noi promovam, iar TSV 1860 retrograda.

FCB palarii 1956.jpgJucătorii lui FC Bayern au primit pălării în schimbul promovării din 1956.

Și încă ceva: “Lotul lui FC Bayern era prea modest pentru realizări notabile”, scrie Dietrich Schulze-Marmeling («Die Bayern. Die Geschichte des Rekordmeisters») referitor la jucătorii din acea perioadă. Totuși, cam cu același lot, FC Bayern reușește un an mai târziu să câștige pentru prima oară Cupa Germaniei (1:0 în finala cu Fortuna Düsseldorf), al doilea trofeu major din vitrină la vremea respectivă. “Rușinea” din ’55 era spălată, măcar parțial.

Surse foto: Dietrich Schulze-Marmeling, «Die Bayern. Die Geschichte des Rekordmeisters», info-mo.de, f-archiv.de

Anunțuri

4 comentarii la “Adversarii n-au avut nici o șansă la ultimul loc. Singura retrogradare a lui FC Bayern

  1. Frumoasa povestea. Sper sa vedem anul asta un Bayern care imita echipa din ’56 cu o revenire in stil mare pentru istoria clubului:
    * castigand cupa si campionatul
    * doborand 2 recorduri: cea mai buna aparare si titlul castigat cu cele mai multe etape inainte de final
    * dand din gogheterul bundesligii
    * dupa 3 ani de chix international sa rupem gura targului cu un titlu UCL si unul Intercontinental

  2. Un pic off topic dar tot legat de „adversarii n-au avut nici o sansa”:
    FC Bayern 5 – 0 Schalke in tabara de pregatire de la Doha. Doar 3 pase de gol marca Franck intrucat la golul 5 nu mai era pe teren. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s