Hitler, sfidat în vestiar. Micile revolte ale atacantului bavarez Wilhelm Simetsreiter

7 august 1936, Berlin, Poststadion. Peste câteva minute, naționala Germaniei urmează să dea piept cu Norvegia în cadrul Jocurilor Olimpice. Un oficial al regimului nazist tocmai îl convinsese să vină la meci pe Adolf Hitler, care, nefiind un iubitor al acestui sport, dorise inițial să asiste la întrecerea de canotaj.

Prima sfidare: la adresa lui Hitler, personal

Simetsreiter agon-shop.deCancelarul Germaniei intră în vestiarul gazdelor, însoțit de Goebbels, Göring și Hess. Jucătorii, inclusiv fundașul Ludwig Goldbrunner, campion cu FC Bayern în 1932, iau poziția de drepți, mai repede sau mai încet, dar o iau, și execută salutul nazist. Toți, mai puțin unul. Deși observase intrarea lui Hitler, Wilhelm Simetsreiter, atacantul bavarezilor, își aduce aminte, brusc, că nu și-a legat șireturile. Prin urmare, se întoarce cu spatele, se apleacă și… dă-i și te leagă la șireturi, nenicule! Hitler terminase de dat mâna cu fiecare fotbalist în parte, dar omul nostru continua să rămână concentrat asupra ghetelor. A trebuit ca un coechipier să-l strige pe nume, pentru ca Simetsreiter să se ridice și să dea ochii și mâna cu importantul vizitator.

Gestul a fost ca o mică provocare. (Hans Schiefele, fost jucător la FC Bayern și ziarist, citat de Dietrich Schulze-Marmeling, în «Der FC Bayern und seine Juden»)

Führer-ul se lecuiește de fotbal pentru totdeauna

Începe meciul, dar începe altfel decât sperau înalții oficiali naziști, adică prost, norvegienii deschizând scorul în minutul 7. Presiunea nemților se intensifică, dar aceștia nu reușesc să înscrie. Cea mai mare ratare îi aparține –  culmea! – lui Simetsreiter, care trage peste, din apropiere, cu toată poarta goală-n față. Și cum ce începe prost se termină de obicei și mai prost, adversarii mai înscriu o dată în minutul 87, impunându-se cu 2:0 și făcându-l pe Hitler să părăsească nervos stadionul. Apropo: a fost prima victorie a Norvegiei în fața Germaniei, după patru eșecuri și patru remize. Alt apropo: din cauza dezamăgirii, a fost prima și ultima partidă de fotbal la care a asistat Führer-ul.

Acest 0:2 în prezența lui Adolf Hitler, care asista la un meci de fotbal pentru prima dată, nu trebuia să se întâmple, pur și simplu nu avea voie să se întâmple. (din cronica realizată de revista Kicker, citată în «Der FC Bayern und seine Juden»)

A doua sfidare: la adresa ideologiei naziste

Simetsreiter si OwensJocurile Olimpice din 1936 trebuiau să certifice, în viziunea conducătorilor partidului nazist, superioritatea rasei ariene. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg și starul competiției devine atletul american de culoare James Cleveland «Jesse» Owens, care câștigă patru medalii de aur. Cine îl admira foarte mult? Wilhelm Simetsreiter, care reușește să se fotografieze cu vedeta Olimpiadei și care, de acum înainte, va folosi poza, multiplicată de mii de ori, drept vedere pe care acorda autografe doritorilor.

Owens era un atlet uriaș și un om foarte amabil. În plus, era mai rapid decât mine. (Simetsreiter, citat de Dietrich Schulze-Marmeling în «Die Bayern. Die Geschichte des Rekordmeisters»)

Compromisul şi concluzia

De la un moment dat încolo, tăvălugului nazist nu i te mai puteai opune decât riscându-ți serios viața, aşa că Simetsreiter a acceptat să devină membru în corpul șoferilor naziști. Cu alte cuvinte, a făcut ceea ce mulți români, de exemplu, au făcut în regimul comunist: au devenit membri de partid nu din convingere, ci dintr-un animalic instinct de conservare. Au acceptat un compromis despre care au crezut că-i compromite cel mai puțin.

Simetsreiter a ales cel mai inofensiv compromis pe care îl puteai face atunci. Din acea asociație au făcut parte mulți fotbaliști. (Herbert Moll, fost coechipier, citat în «Der FC Bayern und seine Juden»)

Să ne înţelegem: Simetsreiter nu împărtăşea ideile partidului lui Hitler, dar nu a fost un mare luptător antinazist. Mici gesturi de sfidare asemănătoare cu ale lui au comis şi alţi germani, care n-au avut curajul să se opună cu adevărat puterii de atunci, pe faţă sau pe ascuns. Lui Simetsreiter i-a părut rău că membrii evrei ai lui FC Bayern au avut de suferit, dar atât, după cum a recunoscut ulterior. Nu a fost un erou în adevăratul sens al cuvântului. A fost doar un fotbalist care n-a înţeles ce treabă are politica cu sportul.

Nici unul dintre oamenii aceia nu merita ceea ce au păţit. Toţi erau oameni buni. Dacă ne-am interesat atunci insistent de soarta lor? Nu. Pe vremea aia, preocupările noastre principale erau fotbalul şi gagicile. Eram tineri, ce să-i faci? (Simetsreiter, citat în «Der FC Bayern und seine Juden»)

În încheiere, felicitări lui Gogu

Wilhelm Simetsreiter (1915-2001) a devenit juniorul lui FC Bayern în 1926 și a jucat pentru prima echipă în perioada 1934-1947. În naționala nemților, pentru care a marcat de 8 ori în 8 meciuri, a debutat cu gol pe 25 august 1935, într-un 4:2 contra României, prima partidă dintre cele două reprezentative. A rămas până astăzi singurul fotbalist al lui FC Bayern care a debutat în selecționata germană contra tricolorilor :).

Surse foto: agon-shop.de, Dietrich Schulze-Marmeling: «Der FC Bayern und seine Juden»

Anunțuri

Un comentariu la “Hitler, sfidat în vestiar. Micile revolte ale atacantului bavarez Wilhelm Simetsreiter

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s