Schweinsteiger, Robben și ceilalți: de abia de acum înainte pot deveni eroi adevărați

Înaintea finalei cu Chelsea, am întâlnit foarte des opinia potrivit căreia jucătorii lui FC Bayern pot deveni eroi printr-o victorie. Atât de des, încât afirmația se tocise de (orice) sens. Presupunând că am fi câștigat trofeul, ce fel de eroi ar fi fost Lahm și compania, referindu-ne strict la meciul cu englezii?

Pentru mine, termenul cu pricina conține obligatoriu o doză de tragism sau trebuie, cel puțin, să te ducă cu gândul la condiții mai degrabă potrivnice decât egale. Dacă X-ulescu învinge fără să sufere crunt sau dacă nu pleacă măcar cu un mic, cât de mic handicap nu prea merită să fie numit astfel.

Un zdrahon se ceartă pe stradă cu o bătrânică și o ia la bătaie. Potrivit DEX, amândoi sunt eroi ai întâmplării. Eroi în sensul cel mai comun al termenului: protagoniști. Dar fapta zdrahonului pe care dicționarul ne îngăduie să-l numim erou poate fi cumva catalogată drept eroică?

Finala de la München a semănat cu situația de mai sus, până la un moment dat. Noi am fost zdrahonul, Chelsea – bătrânica. Noi i-am luat la șuturi pe englezi, ei s-au apărat cum au putut. Fără golul egalizator al lui Drogba, am fi câștigat meciul, dar am fi putut spune că am învins eroic?

Nu, în condițiile în care orice părea să fie cu noi: râul, ramul. Eroi adevărați au fost mai degrabă jucătorii lui Chelsea, triumfători (cu ceva noroc, ok) în bârlogul nostru, singuri împotriva tuturor, după cum eroină adevărată ar fi fost bătrânica, dacă reușea, printr-o minune, să-l pună la pământ pe zdrahonul bătăuș.

Forțând nota până la limită și dincolo de ea, nu pot spune nici măcar că am pierdut eroic. Când conduci cu 1:0 în minutul 83, când ratezi șansa de a face 2:1 în prelungiri și când nu profiți de avantajul luat după prima serie de lovituri de departajare înseamnă că ai pierdut prostește.

Declarația pe care vreau să o citesc peste câțiva ani, nu mulți

Cel mai trist moment al carierei mele de suporter rămâne Barcelona 1999, mai trist, mult mai trist decât München 2012. Iar bucurie mai mare decât Milano 2001 n-am trăit. Sincer, cred că nici o victorie în fața lui Chelsea nu m-ar fi făcut mai fericit. Poate am devenit prea hârșâit, poate c-am îmbătrânit.

Doar o finală pierdută pe Allianz cu Real Madrid ar reprezenta, probabil, un dezastru mai mare decât eșecul cu United, după cum o finală câștigată pe Bernabeu cu Real Madrid ar fi, cu siguranță, un triumf mai mare decât cel cu Valencia. Fiecare cu fixurile lui, corect?

FC Bayern-ul de la sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor ’00 mi-a rămas în suflet pentru fenomenalul spirit de echipă și de luptă. Jucătorii aceia au devenit eroi adevărați nu doar pentru faptul că au câștigat Liga Campionilor, ci mai ales pentru cum au câștigat-o: după ce o pierduseră  cumplit de dureros.

Acea înfrângere ne-a dat forța să nu ne lăsăm până când nu vom fi noi aceia care vor sta acolo sus, sus de tot. (Jens Jeremies, în 2001)

Îmi pot imagina că de azi înainte, nu contează de ce, n-aș mai avea acces la nici o știre despre echipa favorită. Și că într-o zi, ca prin minune, mi-ar pica în mână un petec de ziar pe care să pot citi o declarație asemănătoare celei de mai sus și numele celui care a rostit-o: Schweinsteiger sau Robben.

Atunci voi ști că au devenit pe veci eroi adevărați, așa cum au fost o clipă, în “dubla” cu Real.

Anunțuri

29 comentarii la “Schweinsteiger, Robben și ceilalți: de abia de acum înainte pot deveni eroi adevărați

  1. ba, bravos! imi place cum ai scris.
    ma doare de mor faptul ca nu cred ca echipa actuala sa aiba ADN-ul celei din anii 90-2000
    asta e…..pe mine ma doare la fel de tare ca in 99, sa stii. Asa ma consum io…..cu tot sufletul. (la fel cum ma si bucur)
    de fapt, pt mine au exsitat 3 momente dureroase definitorii ca suporter:
    porto 87
    manchester 99
    chelsea 12

    asa sunt eu, spune-mi ca am ramas copil…..insa asa simt

    • Mai bine copil, decât bătrân, ca mine ;). Eu aștept încă doi, trei ani ca să-mi dau seama clar ce hram poartă echipa asta.
      Cu ce impresie am fi rămas despre Kahn, Effe și ai lor, dacă dezastrul ’99 n-ar fi fost urmat de triumful ’01? L-am fi învinuit pe Scholl (precum astăzi pe Robben) pentru bara aia la 1:0 cu United sau pentru penalty-ul ratat la 0:1 cu Valencia?

      P.S. Articolul ăsta s-a născut și datorită dialogului tău cu Alin în comentariile penultimului post. Cred sincer că amândoi aveți dreptate.

        • Nu greșesc. Am omis intenționat finala de la Madrid, pentru că despre aceea, spre deosebire de 1999 sau 2012, se poate spune că n-a avut pic de dramatism. Inter ne-a executat scurt, fără dureri, interzicându-ne să suferim prea mult.
          Nu sunt convins că Jeremies & Co. s-ar mai fi mobilizat la fel de tare, dacă ar fi pierdut cu United fără drept de apel, cum au pățit-o Schweini și ai lui în 2010. Dorința lor nebună de revanșă s-a născut mai degrabă din tragismul eșecului, nu din eșecul în sine.
          La urma urmei, nici măcar tu n-ai amintit finala cu Inter printre cele 3 cele mai dureroase momente trăite ca suporter. Nu există dovadă mai bună că am dreptate ;).

  2. Acea înfrângere ne-a dat forța să nu ne lăsăm până când nu vom fi noi aceia care vor sta acolo sus, sus de tot. (Jens Jeremies, în 2001)
    Asta da mentalitate,adevaratii luptatori sunt cei care invata din greseli dar nu se lasa coplesiti de disperare
    Apropo,deseara il putem vedea pe shaqiri in actiune in meciul cu Germania

    • nu are a face dramatismul sa stii
      tu incerci sa spui ca exista sanse ca generatia asta sa egaleze performanta celei din aniii 90 si 2000; sa renasca din propria cenusa etc
      Nu vreau sa te contrazic si sa-ti stric visarea
      Fiecare cu parerea lui
      Sper sa ai dreptate desi nu cred ca vei avea
      Eu in acesti jucatori am incetat sa mai cred

  3. Vreau sa va anunt ca am adus unul din cei mai tari atacanti din Europa. Bayern a vrut sa glumeasca cu fanii (pe seama) si a postat ca l-a transferat pe Pizarro glumind si cu varsta acestuia (33 de ani) cand de fapt l-a achizitionat pe Zlatan Ibrahimovic.

    • Cu transferuri precum Pizzaro si Starke putem sa trimitem rezervele in UCL si cupa si sa speram ca macar asa reusim sa castigam titlul in Bundesliga chiar daca mai luam 2 batai de la BVB

  4. esti prea pesimist, vlade, baietii au demonstrat ca au potential, iar baiatul ala, matias suarez, daca se realizeaza, mi se pare un transfer bun.

    • Cred ca e tare important ca Bayern sa poata sa joace cu 2 varfuri. In ultimii ani au fost multe meciuri in care adversarii se aparau cu toata echipa si fara 2 varfuri de careu nu ai cum sa bati astfel de echipe decat din suturi norocoase. Nu am zis scos penalty-uri ca nu ne pricem la astea ;)

  5. Se pare ca Dzeko e ca si venit la noi , e bine ca ca incepem sa avem solutii in atac desii Pizzaro nu cred k ne va ajuta foarte mult ! E de vazut ce sistem va juca Bayern in urmatorul sezon !

  6. Problema mare ramane centrul apararii unde Daniela nu e o optiune reala, Breno e ca si plecat iar Badstuber si Boateng nu au nici un fel de backup pt perioadele cand nu trec prin cine stie ce varf de forma. De asemenea inca lipsesc jucatorii creativi de la mijloc unde as considera o minune transferul lui Sahin care sa ajute cu jocul de constructie langa Schweini sau Kroos.

      • Cred ca acolo e problema mare de concept: ideea de titulari. Daca Bayern nu isi asigura 4 fundasi centrali si un lot pe care sa-l roteasca, tot nu o sa vedem trofee.

        Conceptul de „titulari si rezerve” duce la niste jucatori care joaca pana obosesc sau se accidenteaza si niste rezerve care intra pe teren demoralizate si cu senzatia ca orice ar face raman mana a doua in echipa deci nu vor da totul pe teren cum a fost la fuga de responsabilitate la penalty-uri in UCL.

        Din motivul asta am si zis mai devreme ca Bayern trebuie sa se axeze ori pe UCL si sa uite complet de campionat si cupa, ori pe competitia interna si sa uite din start de UCL. 2 finale de UCL pierdute la rand combinat cu dominatia celor de la BVB in Germania si esecul in Europa cred ca sunt dovezi clare al modului in care functioneaza lucrurile cat te bazezi doar pe un grup foarte mic de jucatori.

  7. M-as bucura enorm sa vina Dzeko, nu pentru faptul ca este unul din cei mai valorosi atacanti din Europa cat pentru faptul ca este bosniac. Sper sa aduca cu el si darzenia si taria de caracter specifica natiei din care se trage, lucruri pe care le-am pierdut odata cu plecarea jucatorilor gen Effemberg, Salihamidzic, Jeremies, etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s