FC Bayern în război civil

Wilhelm Neudecker (1913-1993) își încheia mandatul de președinte al lui FC Bayern cu exact 33 de ani în urmă. Dacă faptul că s-a terminat contează mai puțin – câte sunt veșnice pe lumea asta? – cum s-a terminat e de reținut. Urmează povestea înfrângerii unui conducător care, în anumite privințe, i-a dat clasă până și lui Beckenbauer.

Șeful de club care se purta ca șef de trib

Wilhelm Neudecker era un prosper om de afaceri în 1962, când a devenit președinte interimar la FC Bayern, după ce Roland Endler, titularul postului, anunțase că are nevoie de un an de pauză. În realitate, interimatul asigurat de patronul unei firme de construcții s-a prelungit 17 ani, cel mai lung mandat de președinte din istoria clubului (al lui Beckenbauer a durat “doar” 15).

«Am început să muncesc ca un nebun, ca să demonstrez că sunt ideal pentru funcția de președinte», avea să mărturisească Neudecker. Și n-a glumit. În mandatul său au fost transferați Beckenbauer, Gerd Müller și Breitner, s-a reușit promovarea în Bundesliga, primele triumfuri în campionat și “tripla” în CCE, transformându-l în cel mai de succes președinte al lui FC Bayern ca performanțe sportive.

Convins că trebuie să conducă clubul precum propria afacere, Neudecker s-a purtat cu jucătorii cum o făcea cu angajații firmei sale de construcții. Îi respecta, dar distant, îi asculta, dar ținea rar cont de spusele lor și deciziile îi aparțineau mereu, chiar dacă celorlalți nu conveneau. Un autoritarism care a reprezentat cheia succeselor ca președinte, dar și cauza revoluției căreia i-a căzut victimă.

Neudecker se apucă să-și croșeteze jucătorii: o promisiune pe față, o lucrătură pe dos

În februarie 1979, Gyula Lorant demisionează din funcția de antrenor, din cauza rezultatelor sub așteptări și a neînțelegerilor cu unii jucători. Echipa este preluată de secundul Pal Csernai, pe care fotbaliștii îl adorau, pentru că le cerea des sfatul. Problema este că Neudecker vede în el doar un interimar și dorește să-l aducă pe banca tehnică pe Max Merkel.

La jumătatea lui martie, șeful pare să cedeze în fața jucătorilor și îi asigură că Csernai poate rămâne, dacă ia două puncte din meciurile cu Braunschweig și M‘gadbach. Pe 17 martie, FC Bayern remizează pe terenul primei echipe (0:0), dar “bomba” explodează la întoarcere, pe aeroportul din Frankfurt, când Breitner află de la un ziarist că Neudecker, în ciuda promisiunii, bătuse palma cu Merkel.

Breitner declanșează războiul civil la telefon, Sepp Maier luptă la tv

Breitner, care oricum avea o faimă de răzvrătit, de nesupus, se trezește primul din șoc și declanșează războiul civil împotriva lui Neudecker, după cum povestește în cartea lui Dietrich Schulze-Marmeling, «Die Bayern. Die Geschichte des Rekordmeisters»:

Am strâns echipa în jurul meu și am spus: «Pentru mine nu e vorba de domnul Merkel, ci de cuvântul președintelui, care ne-a promis că avem timp două etape. Merkel va fi mâine, la ora 10.00, la sediul clubului, dar noi nu ne vom prezenta. Ne vom reîntâlni abia luni, la 10.00, într-un loc pe care o să vi-l comunic mai târziu. De acord?» Nu s-a opus nimeni, așa că am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Neudecker: «Domnule Neudecker, îl puteți prezenta mâine pe domnul Merkel, dar în absența echipei». «Asta e răzmeriță!», a spus el. I-am răspuns: «Spuneți-i cum vreți. Ne-ați mințit și nu mai vreau să am de-a face cu un asemenea om. Cel mai bine ar fi să demisionați».

În timp ce coechipierul său dădea dovadă de tupeu maxim, săpunindu-și bine șeful suprem la telefon, Sepp Maier îi ținea isonul la tv, în fața camerelor de filmat ale jurnaliștilor care luaseră cu asalt aeroportul. Căpitanul lui FC Bayern era foc și pară pe Neudecker.

La Braunschweig am jucat cu 38 de grade febră tocmai pentru Csernai, antrenorul nostru, care a realizat niște lucruri fantastice. Din cauza unei gripe, Paul Breitner a pierdut în ultima săptămână 8 kilograme, dar și el a jucat. Iar domnul Neudecker anunță sec, fără ca măcar să ne fi informat și pe noi în prealabil, că «sosește domnul Merkel». Noi, jucătorii, ne dorim dreptul la opinie. Domnul Neudecker nu trebuie să intre în panică, ci doar să ne lase să muncim în liniște. Și președintele ar trebui să-și recunoască greșelile, măcar din când în când. De ce trebuie să fie la noi mereu doar antrenorul vinovat pentru toate?

«Tiranul» se recunoaște învins și pleacă…

Confruntat cu o reacție atât de vehementă, încăpățânatul Neudecker nu dorește să-și asume nici cea mai mică vină și preferă să plece supărat ca văcarul pe sat. Mandatul cel mai lung și cu cel mai mare succes sportiv din istoria președinților lui FC Bayern se încheia oficial pe 19 martie 1979.

Echipa s-a pronunțat împotriva lui Merkel și, prin urmare, împotriva mea. Voi suporta consecințele și voi pleca, pentru că nu pot accepta ca atribuțiile conducerii clubului să fie atât de mult îngrădite. Cu un astfel de căpitan și cu această echipă nu mai pot lucra. Vă doresc toate cele bune. La revedere!

…dar consecințele uneia dintre ultimele lui idei sunt vizibile și astăzi

Cu doar câteva săptămâni înaintea abdicării, lui Neudecker îi trece prin cap o chestie care se va dovedi genială, măcar din punct de vedere economic: să-i propună lui Uli Hoeness, tot mai chinuit de accidentarea la genunchi, să se ocupe de contabilitatea clubului. Fotbalistul refuză inițial, sperând că-și va putea continua cariera, dar promite să se mai gândească.

În vara aceluiași an, după ce a răsucit propunerea pe toate părțile, atacantul va accepta să devină managerul lui FC Bayern. Hoeness avea să fie primul mare fotbalist al bavarezilor implicat într-o funcție de conducere. Culmea, ideea îi aparținuse celui acuzat de jucători că nu-i ascultă. Apropo, Neudecker avea un principiu: «Fac orice, numai datorii nu». De la el s-o fi inspirat Uli?

Faptul că probabil cea mai semnificativă revoltă a jucătorilor din istoria fotbalului profesionist german a izbucnit la FC Bayern a fost orice, numai întâmplare nu. Și sigur nu este întâmplător faptul că FC Bayern este astăzi singurul club din Bundesliga condus de foști jucători. (Dietrich Schulze-Marmeling)

Surse foto: 11freunde.de, sport.t-online.de
Anunțuri

7 comentarii la “FC Bayern în război civil

  1. Foarte interesant! Chiar imi era dor de povestile lui Cata. Stiu ca nu se poate, dar ar fi bine sa avem cate una in fiecare zi.:D

    Multumim pentru munca depusa!

    • da, intr-adevar, am citit de nush cate ori istorioarele traduse de cata si nu am spus niciodata nimic………….chiar ca trebuie sa-ti multumim cata cum le tot gasesti si apoi ni le pui aici la citit……………….vielen dank…………..

  2. Ca de obicei super interesante lucrurile. Un alt fel de a privi clubul sau mai bine zis ceea ce se întâmplă (sau se întâmpla la un moment dat) în culise clubului. Toată stima noastră Cătăline.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s