Tâmpeniile pe care m-am săturat să le aud. Încălzire pentru Leverkusen

Mario Gomez tinde să devină, dacă nu cumva este deja, un adevărat caz pe blogul ăsta. Să fie clar de la bun început: departe de a-l idolatriza, sunt conștient că are defecte, dar am simțit nevoia să-i iau apărarea din nou. Inițial, acesta trebuia să fie doar un răspuns, scurt și la obiect, la unul din comentariile postului precedent. Pe parcurs, însă, totul s-a “rostogolit”, transformându-se în ditamai articolul pe care tocmai îl citiți.

Mario e bun doar în meciuri în care nu există vreo miză – aceasta este părerea care m-a inflamat. A spus-o Liviu ultima dată, dar au împărtășit-o mai mulți dintre voi de-a lungul timpului, cu reproșul suplimentar potrivit căruia Gomez marchează când nu mai contează, când avantajul de pe tabelă este liniștitor. Două superficialități, două exagerări, două tâmpenii, la urma urmei. Să vă explic de ce le consider aşa.

Prima tâmpenie: existența meciurilor fără miză

Cu excepția amicalelor, asemenea partide sunt extrem de rare într-un sezon. Să le numărăm ca în clasa I. În Cupa Germaniei existența lor este exclusă, pentru că în fiecare fază se joacă un singur meci, decisiv. În Liga Campionilor să zicem că există una, maxim două în faza grupelor, dacă îți asiguri calificarea după primele patru etape, iar în faza eliminatorie ele devin un fel de ac în carul cu fân, pentru că foarte rar îți poți permite să te relaxezi după prima manșă a optimilor, sferturilor sau semifinalelor.

În Bundesliga lucrurile stau cam la fel. Doar nu crede cineva că există meciuri fără miză la jumătatea turului, la sfârșitul lui sau la jumătatea returului! Ar fi ca și cum un boxer ar lăsa garda jos în repriza a 6-a, gândindu-se că va da totul în ultima! Într-o competiție-maraton contează la fel de mult fiecare partidă, indiferent că joci cu ultima clasată la momentul respectiv, cu liderul sau cu ocupanta locului secund. Să nu-mi spuneți că meciul de mâine cu Mainz este mai puțin important pentru Borussia Dortmund decât viitorul derby cu FC Bayern! Nu este, pentru simplul motiv că BVB va încearca să-și conserve cât mai mult posibil avansul de 4 puncte. Într-un campionat te poți relaxa abia în ultimele runde, două, trei de obicei, dacă până atunci ți-ai îndeplinit matematic obiectivul. Și atunci, despre ce vorbim?

A doua tâmpenie: Gomez înscrie când nu mai contează

După calculele mele, FC Bayern a avut parte în acest sezon de o singură partidă așa-zis “fără miză”: returul cu Manchester City (0:2) din ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor, când calificarea în optimi de pe primul loc era deja asigurată. Și cu asta va rămâne până la finalul stagiunii, după cum arată lucrurile în cele trei competiții în care suntem (încă) angrenați. Ei bine, Gomez n-a înscris tocmai în partida amintită; a făcut-o, însă, în multe altele cu miză.

Ca totul să pară și mai greu de acceptat pentru cei care îl contestă “din oficiu”, Mario a marcat 14 din totalul celor 27 de goluri (51,8%) când ne ardea buza mai tare: adică la 0:0, (Kaiserslautern X 2, Freiburg, Hertha, Nürnberg, Augsburg, Köln, Wolfsburg, Zürich, Manchester City, Napoli, Braunschweig), la 0:1 (Stuttgart), și la 1:1 (Stuttgart). În comparație, Ribéry, al doilea golgheter al echipei, a reușit doar 4 din totalul celor 13 goluri (30,7%) în astfel de momente. Și atunci, repet: despre ce vorbim?

Câteva concluzii

Liviu a comis două greșeli în fraza “Mario e bun doar în meciuri în care nu există vreo miză”, deoarece: 1) “Meciurile în care nu există vreo miză” nu prea există, de fapt; 2) Tocmai în “meciurile în care nu există vreo miză”, în realitate unul singur, nu a fost bun Mario, dacă bun înseamnă a marca.

Pornind de la datele prezentate, rămân la părerea că Gomez este hulit mai mult decât ar merita. Sunt de acord că e cam ratangiu, că nu-l dă tehnica afară din casă și că de multe ori încetinește sau strică faza de construcție, dar a-l desființa complet este o exagerare, o superficialitate, o tâmpenie.

Dacă de meciuri fără miză nu putem vorbi, de-a lungul unui sezon există, în schimb, partide cu adversari din diferite categorii valorice. Toate presupun însă aceeaşi răsplată (3 puncte sau calificarea) şi nu de puţine ori s-a întâmplat ca o echipă teoretic mai modestă să (ne) pună mai multe probleme decât cea considerată mai bună.

Contează prea puţin împotriva cui marchezi, cum o faci şi pe cine învingi. Contează infinit mai mult să o faci, indiferent că dai gol cu fundul sau cu călcâiul, că se loveşte mingea de tine şi intră în plasă sau driblezi din poartă-n poartă în minutul 30, 60 sau în prelungiri. Degeaba înscrii şi câştigi cu Dortmund, dacă ulterior te bate Mainz. Orice meci e important, nu doar derby-urile din campionat sau cele cu granzii fotbalului european din Liga Campionilor.

Două rugăminţi

Mi-ar plăcea ca pe viitor, când vă veți exprima opiniile referitoare la un subiect sau altul, să veniți și cu argumente, de preferat mai solide decât copilărisme de genul “nu-mi place și cu asta, basta!”. Calitatea discuțiilor n-ar avea decât de câștigat, sunt convins.

Şi încă ceva: încercaţi să răriţi comentariile în care, în plin sezon actual, faceţi planuri pentru cele viitoare. Vlad e campion la acest capitol; foarte des mă “asasinează” cu tot felul de transferuri. Asigurându-te că am ajuns să le visez, îţi recomand ca de acum înainte să le expediezi pe adresa clubului, sub forma unui mail. Nu de altceva, dar Hoeness ar putea să-ţi îndeplinească doleanţele mai uşor decât mine.

Şi trei speranţe

Îmi închei pledoaria sperând că Liviu și cei care sunt de acord cu el nu s-au supărat prea tare pe mine, că aţi avut răbdare să citiţi tot articolul și că mâine, pe terenul lui Bayer Leverkusen (16:30, Eurosport 2), în ciuda eventualelor absenţe de marcă din primul 11, “clientul” meu va avea o evoluție care să mă pună la adăpost de miştourile voastre.

Auf geht’s ihr Roten!

Anunțuri

38 comentarii la “Tâmpeniile pe care m-am săturat să le aud. Încălzire pentru Leverkusen

  1. cata, ce exprimi tu mai sus este o OPINIE
    nu este ADEVAR ABSOLUT
    de aceea, a cataloga parerea altora drept TAMPENIE = aroganta

    Pt mine Gomez este un jucator limitat tehnic
    Chiar daca jucam cu o echipa de 2 bundelsiga omul asta nu e in stare sa intre in jocul de pase
    Pur si simplu parca joaca pt adversari daca il bagi in jocul de pase
    Cat priveste „meciurile importante” cred ca formularea este eronata
    Eu inteleg asa meciuri importante: nu pe cele cu miza, ci pe cele cu adversari de calibru
    Gomez in fata unei aparari decente=jenant spre comic

    Cam asta ar fi
    Cred, totusi, ca este un subiect eronat abordat
    Eu nu am nimic cu bietul om
    Da tot ce poate pe teren
    Atata poate!
    Cine il baga si de ce il baga in teren e alta problema!!!!!

    Din punctul de vedere al daruirii….nu am ce sa-i reprosez

    • N-am pretins că deţin adevărul absolut. Am făcut însă ceea ce mulţi dintre contestatarii lui Gomez nu fac: am lăsat să vorbescă şi cifrele, nu doar propriile impresii.
      Continui să cred că părerile cu care m-am războit aici reprezintă tâmpenii, tocmai pentru că sunt contrazise de datele seci. Dacă asta înseamnă că sunt arogant, mi-o asum. Nu mă deranjează părerile diferite, ci cele care susţin că e albă, când matematica demonstrează că e neagră.
      Pe blogul ăsta au fost postate multe mesaje anti-Gomez, după fiecare ratare mai mare sau mai mică. În schimb, nu-mi amintesc nici un comentariu în care să fi putut citi ”Mulţumim, Mario!” după vreun gol de-al său.
      Dacă eu sunt arogant cu voi, voi sunteţi cam nedrepţi cu el.

      • ok.,…te provoc la un duel unu la unu pt restul sezonului
        obiectivul meu este sa-ti arat cat de prost este gomez
        imi asum sub forma de pariu urmatoarele:
        1 meci ai si tu replici
        3 meciuri bagi capul in pamant…fara gol fara faze.pewnibil, jenibil

        Let`s rock`n roll

          • Vai, vai, ce surpriză, de parcă n-aş fi recunoscut că le mai şi ratează din poziţii uşoare! Pariul fă-l cu altcineva, nu cu mine. Obiectivul pe care ţi l-ai impus dovedeşte cât de încrâncenat eşti împotriva lui.

          • gooooooooool gomez!
            Aaa, scuze , l-am confundat

            Mare meci facut de Gomez…..cat ghinion a avut
            Mi-a inchis gura cu o evolutie de aur

            Gomez pt istorie
            Gomez pt balonul de aur!!!
            Gomeeeeeeeeezzz presedinte!!!!!!!!!! :))))

          • Gomez e irezistibil!!!!!!!!!!
            fundasii lui lever sunt buimaciti
            implora indurareeee!!!!!
            cele3 goluri marcate si demarcarile absolut fabuloase vor batui bay-arena
            Gomez este deasupra tuturor muritorilor de rand!!!!! Ave, geniului golului!

            Heynckes zambest multumit
            Echipa joaca minunat
            Sezonul trecut pare un vis urat
            nimic nu se repeta anul asta

            Baietii joaca admirabil
            SA LUAM LIGAAAAAAAAAAAAA campionilor!

  2. o sa incep prin a spune ca locul 2 in clasamentul BL,semifinala cu gladbach in care nu avem siguranta victoriei si meciul din UCL cu basel,in care,parerea mea,avem sanse mici de calificare nu sunt situatii foarte imbucuratoare
    am incercat sa-mi dau seama cine este vinovatul sau vinovatii si am ajuns la mai multe concluzii
    cea mai mare problema,in opinia mea,este heynckes care nu a schimbat sistemul de joc lasat de van gaal,consolidind doar linia defensiva,atit badstuber cit si boateng sau van buyten avind evolutii bune
    o alta problema sau o dorinta de a mea si a oricarui fan Bayern Munchen este sa trecem de elvetienii de la Basel caci ar fi mare pacat sa iesim din aceasta competitie tocmai cind finala se joaca pe allianz arena
    Citind articolul „Bookmakerii pariază pe Gomez”,pe moment am avut o nemultumire,pe care mi-am exprimato in comentariu
    recunosc ca m-am exprimat gresit in privinta meciurilor fara miza dar as vrea ca Gomez sa fie decisiv in alta categorie de meciuri de la importante spre foarte importante,cum ar fi returul cu Basel
    Am auzit ca aseara Lahm a zis ca campionatul e obiectivul numarul 1,pentru mine insa o eliminare din CL in faza optimilor ar fi un mare esec unde vinovati ar fi toti,inclusiv Mario Gomez

    • Mă bucur că nu te-ai supărat (prea tare) pe mine. Bănuiesc că ştii, dar ţi-o spun şi eu, ca să nu există dubii: şi eu spun sau scriu tâmpenii uneori :). Şi nu mă voi bosumfla dacă mi se va atrage atenţia, atâta timp cât vor exista şi argumente.
      Mă bucură şi faptul că ai recunoscut că te-ai exprimat greşit în acel comentariu. De fapt, cred că asta este o problemă destul de serioasă. Dacă ne-am alege cuvintele cu mai mare grijă (nu mă refer doar la cele frumoase), ar exista mai puţine neînţelegeri şi comentarii de genul ”nu asta am vrut să zic, ci….”.
      Dacă meciul cu FC Basel e foarte important, aştept să-mi dai câteva exemple de meciuri mai puţin (sau deloc) importante.

      • Nu sunt genul de om care se supara din momentul in care am partea mea de vina ori parerea mea despre meciurile cu miza sau fara miza n-a avut la baza argumente solide
        Am spus ca meciul cu Basel face parte din categoria meciurilor foarte importante deoarece e vorba de turneul cel mai important pe plan continental,in UCL capeti o imagine mai buna si ai ocazia sa te bati cu granzi ai fotbalului mondial precum real sau barca,iar satisfactia unei victorii e mult mai mare
        Tin sa mentionez ca apreciez mult articolele despre istoria lui bayern pe care le postezi si mi-ar placea mult s-o faci in continuare

  3. E clar ca Gomez este pe departe jucatorul cel mai injurat de la Bayern dar din pacate pentru cei care nu-l suporta de nici o culoare cifrele sunt de partea lui !
    Si eu il injur aproape meci de meci dar si recunosc ca sunt momente in care la-si lua in brate !
    ,,Pornind de la datele prezentate, rămân la părerea că Gomez este hulit mai mult decât ar merita. Sunt de acord că e cam ratangiu, că nu-l dă tehnica afară din casă și că de multe ori încetinește sau strică faza de construcție „ dar nu trebuie kiar desfiintat ,Ganditiva putin la Tores un varf mult mai tehnic si mai estetic fotbalului decat Mario al nostu dar care da un gol la 7 meciuri – ne-ar ajuta mai mult ????

  4. Minusuri:
    -stilul de joc
    -senzatia ca rateaza prea mult din unele situatii facile

    Plusuri:
    +marcheaza o caruta de goluri
    +pare a fi foarte eficient (asa spun statisticile)
    +se descurca bine la recuperare (pacat ca nu doreste mereu acest lucru)

    P.S. Dubla cu City, tripla cu Napoli, doua echipe de calibru. Asta demonstreaza ca este un atacant extraordinar.
    Dupa mine, mai buni decat el nu pot fi decat Messi si Ronaldo, iar de acestia nu ne putem atinge.
    Sfat – La un atacant trebuie sa te intereseze sa marcheze goluri, nu cum le marcheaza.

  5. deah… Bayern a mai facut o repriza mizerabila: lipsa de determinare (pressing si agresivitate), aceiasi aranjare haotica in teren si aceleasi pase laterale si inapoi fara nici un fel de viitor

    sper sa iasa Muller care a fost un dezastru in prima repriza si sa-l vedem pe Franck

    • Vlad, te rog frumos sa-ti retragi cuvintele!
      A fost un meci minunat!
      Am fost agresivi, inspirati si stralucitori
      Abia astept sa vina Barca si Real
      Deja Bundesliga nu ne mai ajunge!!!
      Jucatorii au nevoie de mai multe provocari!

      • asa e, dupa provocarile aka infrangerile cu BVB, Leverkusen, Mainz, Basel si alte echipe de genul asta, care domina Europa, avem nevoie de Barca si Real ca sa ne arate ca un 2-0 cu Leverkusen nu inseamna nimic cand poti sa iei 4 goluri numai la pauza :D

      • Atunci echipa arata ceva. Acum nu mai vad un joc defensiv la care sa participe toti jucatorii, nu mai vad un joc mai direct si lipseste complet o rotatie reala. Cand zic rotatie reala ma refer la faptul ca un jucator sta pe bara un meci si in timpul de odihna isi inbunatateste abilitatile: pase scurte, centrari, suturi de la distanta, lovituri libere, tacklinguri samd.

        Nu stiu daca jucatorii sunt prea grei de cap sau daca antrenorul nu vede ca Bayern nu are solutii si ca are un joc atat de previzibil ca orice antrenor adversar stie clar ce o sa joace Bayern si cum sa-i blocheze atat timp cat e dispus sa joace fizic, cu o echipa asezata scurt, sa faca pressing si sa joace pe contre rapide.

        • Cred că Heynckes rotea jucătorii în tur pentru că îi permitea avantajul din clasament. Când eşti sub presiunea rezultatelor ţi-e mai greu să laşi pe bancă jucătorii care, teoretic, sunt cei mai buni. O avea şi antrenorul o pană de inspiraţie, dar prea repede ai trecut de la ”sper să mai rămână 3-4 ani” la ”singura speranţă e Mourinho”.

          • Logica mea a fost cam asa: daca jucatorii nu au inteles tactica, Jupp o sa se prinda si o s-o rezolve pana la urma, iar daca problema e lipsa de motivatie a jucatorilor si a managementului atunci e nevoie de un antrenor ca Mourinho care sa traga de management si sa-i zboare rapid pe toti jucatorii cu prea multe figuri in cap.

          • Cu ale lui bune sau rele cred ca Heynckes tot ar trebui sa fie la echipa 3-4 ani. Macar asa, si in cazul in care totul ar merge dezastruos, ne-am lamuri toti daca e de la antrenor, reactia managementului sau de la jucatorii din lot. Plus ca omul merita o sansa reala.

  6. inca un meci care ne demonstreaza cit de limitat si inflexibil este heynckes la capitolul idee de joc,nu suntem deloc agresivi si incercam sa cream pericol cu aceleasi pase laterale,deloc productive
    nu vreau sa anticipez lucrurile dar cred ca zilele lui heynckes pe banca sunt numarate,asta doar in cazul in care hoeness va uita de prietenie si va lua in calcul doar profesionalismul
    ca solutie l-as propune pe lucien favre,face o treaba foarte buna la gladbach,echipa joaca frumos si productiv cu niste combinatii simple dar foarte eficiente

  7. nu stiu pt ce va mai agitati……locul 4 e asigurat, poate chiar 3, ca vad ca si S04 e cu bube…….poate pica si gladbach pe final si cine stie………eu nu mai zic ca echipa e varza, ca am spus-o cand era pe locul 1, macar la**rii din capul clubului, ca nu ii pot numi altfel vor baga capul la cutie, desi nu e genul lor, si nu o sa mai mugeasca ca disperatii dupa un meci castigat ca echipa e iesit din criza………pana nu sunt cel putin 7 meciuri in linie castigate, dar clar, nu chinuit, pana atunci nu as indrazni sa ma tot laud atat………….chiar sper sa nu ne calificam cu basel, macar sa ia cativa niste pumni in freza, ca merita demult…………tot repet ca disperatu de la k*k***l ala de meci cu hoffe din turc a suntem prastie…………..dar rau…………..si nimeni nu crede………ma rog, e parerea mea…………..vad ca daca nu se intampla ceva dezastru stau toti cu mainile in san si nu face nimeni nimic………….de ce sa ma stresez eu atunci???…………echipa e varza si toti stau si se freaca………….dar de cand deja, fiecare se multumeste sa dea vina pe unul sau altul, dar fara sa intreprinda nimic……………oricum, dupa cum am mai spus, sezonul e compromis, dar oricum factorii de decizie prospera si datorita faptului ca si-au luat prevazatori actiuni si la BVB, totul e o afacere…………….sportul nu mai e ca in 74-76, acum altele sunt manevrele………….asa o echipa de toata jena nu am vazut demult………..daca si eu imi dau seama dupa 20-30 de minute ca ceva nu merge, dar ei tot asa joaca de parca sunt bolnavi psihici eu ce sa fac???????????………..pot sa stea si cretinii aia 3 care se cred centrul universului cu moacele alea crispate, ca doar nu de azi au vazut ca echipa e varza, dar tot nu face niciunul nimic ci stau ca niste maimutze, bine ca ne stresam noi………….a ramas echipa doar cu numele si joaca ca k*r* din cauza unora care isi bat joc numai……………ar trebui de acum sa tot faca improvizatii si incercari, ca oricum campionatul nu-l vor castiga, nici cupa si nici CL, sa se puna in f*t*r* sa vada care ce poate juca sa-i tot mute si sa-i zapaceasca, pana iese ceva din echipa asta………….si sa se concentreze pentru 2012-2013………………..nu poti sa tot speri ca ceilalti fac meciuri proaste si asa tu sa castigi………ca altfel vad ca nu sunt in stare sa castige nici macar cu ultima clasata………………….nu vad nici o diferentza intre echipa asta si a lui van gaal, bine ca l-au f*t*t pe olandez m**stii din conducere si inca cu tam-tam………….ha ha……………….cica au rezolva problema, si l-au si facut in toate felurile…………..asta e profesionalism??????????????…………….e bataie de joc…………………..

  8. Mie mi-a plăcut cum am jucat în prima repriză. Spre deosebire de Vlad, am văzut la ai noştri şi ambiţie, şi viteză, şi pressing, şi dese schimbări de poziţii. Ce ne-a lipsit au fost mai multă inspiraţie la ultima pasă şi golul: am avut cel puţin două ocazii clare, cea mai mare ratată de Gomez.
    În schimb, mi-e greu să explic căderea din partea a doua. Parcă ne-am pierdut luciditatea, devenind haotici în tot ceea ce făceam. Lui Heynckes i-aş reproşa doar că a jucat aproape un sfert de oră fără un atacant de meserie. Ok, îl scoţi de Gomez, dar bagă-l imediat în locul lui pe Olic sau pe Petersen.
    Dacă Dortmund o bate pe Mainz, adio şanse la titlu!
    Cel mai rău mi-a părut nu de Gomez, ci de Neuer. În meciul ăsta chiar ne-a scos de câteva ori, dar la primul gol nu şi-a mai putut repara greşeala iniţială (ieşire aiurea pe centrare). Păcat.

    • Neuer a facut un meci mare. fara el era 5-0.
      Pressing s-a facut timid pana la jumatatea terenului. Nu faci pressing doar cand adversarul e deja aproape complet peste tine. La stilul din Bundesliga trebuie sa joci cu o echipa asezata scurt (distanta mica intre linii) si sa faci pressing pana la portarul advers. Tot meciul Gomez trebuia sa fie langa portarul advers cand acesta avea mingea. Cred ca in fiecare meci adversarul da mingea la portar, acesta o ia in mana si pierde juma de minut cu ea.. dupa care o lasa jos si urca inca vro juma de minut pana centreaza undeva dupa jumatatea terenului iar Bayern e in criza. De ce sa-i lasi sa faca asta BVB era pe noi 90 de min. il lipesti pe gomez de portarul advers, interceptezi degajarea si fugi pe contra. SIMPLU.

      • Treci sub tăcere faptul că şi portarul lui Leverkusen a făcut un meci mare. Aşa pot să zic şi eu: fără Leno, Leverkusen avea de recuperat cel puţin două goluri de la pauză.
        Soluţia propusă de tine, cu Gomez lipit de portarul advers, este utopică. E imposibil din simplul motiv că mingea ”aleargă” mai repede decât orice fotbalist.

        • Sunt perfect de acord ca omul o sa arunce sau o sa degajeze mingea cand vede ca atacantul e langa el. Dar asa economisim minute bune in fiecare meci in care adversarul pierde timpul si ne pune sub presiune degajand relaxat departe in jumatatea noastra. Scopul tacticii e sa punem noi presiune pe portarul advers.
          Nu cred ca Leno a facut un meci mare. Bayern a fost ZERO la jocul aerian in careul advers meciul asta si inafara de sutul lui Robben la care portarul s-a intins bine nu-mi amintesc multe situatii de gol sigur fara o parada incredibila.

          • Robin Dutt, antrenor Leverkusen: ”Mai ales în primele 20 de minute am fost foarte norocoşi, pentru că Bayern a avut câteva ocazii uriaşe”. Dacă vei găsi un rezumat video, vei vedea şi paradele lui Leno.

  9. Din moment ce pierdem doar in deplasare eu zic ca e destul de clar ca problema e la atitudine… Repet ce am afirmat de atatea ori, in afara de Ribery, avem o echipa de fetite sclifosite…
    Ce e si mai frustrant e ca urmatorul meci va fi acasa, il vom castiga si iar „AM IESIT DIN CRIZA!”…
    Nu am vazut meciul (si ma felicit) asa ca afirm, la rece, NU avem sanse la nici un trofeu…
    Imi doresc sa fiu contrazis!!!

    • Eu sper mai mult de atat. Sa fim eliminati cu un 3-0 de Gladbach din cupa, sa castige BVB campionatul cu 4-5 etape inainte de final iar in UCL sa ne elimine Basel. Poate, poate, poate, asa o sa se trezeasca managementul sa-i rada scurt din lot pe Breno, van Buyten, Contento, Rafinha, Pranjic, Tymo, Gustavo.

      Vreau sa vedem niste transferuri serioase gen (nu unul ci toata lista) Hummels, Howedes si de backup Dante, Coentrao, Khedira si Sahin (rezerve la Real), inca un jucator de creatie gen David Silva sau Kaka si pe Huntelaar. Bayern trebuie sa invete sa joace cu 2 atacanti si sa-ti tina adversarii in propria jumatate tot meciul dar pentru asta ai nevoie de jucatori care sa inchida jocul dar sa fie si buni la creatie, iar la ora asta Bayern e moarta cand nu inventeaza Franck ceva incredibil de unul singur.

      Orice antrenor ar avea Bayern tot are nevoie de 16-17 jucatori de un nivel cat mai inalt din care sa poti sa ai un 11 si sa poti sa si rotesti din ei. Bayern ii are pe Neuer, Lahm, Ribery, Schweini, Robben si Gomez adica 6 nu 16.

      De cativa ani incoa Bayern e o echipa de mana a doua. Cand zic asta ma refer la faptul ca jucatorii mari sau macar promitatori ne refuza pe banda. Nu putem sa concuram cu Real, Barca, City, Chelsea si mai nou o sa fie pe lista si PSG. Inafara de Ribery si Neuer nu am atras pe nimeni. Robben a venit stiind ca e accidentat juma de sezon, in fiecare sezon, iar Bayern are medici buni, nu-si da afara jucatorii, si vine langa van Bommel si van Gaal.

      • Iar începi cu transferurile?? Şi, mai presus de orice, iar începi să ţii pumnii adversarilor??? N-am să înţeleg niciodată cum poate face un suporter aşa ceva. Poţi să-ţi înjuri favoriţii la cald, să le reproşezi orice, să-i desfiinţezi, dar nu să le doreşti să piardă. Mi-e scârbă.

        • Imi doresc sa ia careva atitudine. E clar dupa episoadele van Gaal si Klinsmann ca nimeni din management nu o sa ia atitudine cat timp echipa se taraie prin UCL si odata la noi ani luam ceva intern. Asa incat, sper sa se intample ceva in de ajuns de drastic ca sa reactioneze careva. Vreau sa ne vad pe 1 batand recordul acela de 101 de goluri pe sezon si jucand un fotbal superb dar e clar ca asta nu o sa se intample asa incat imi doresc sa se schimbe situatia actuala.

      • Stiti care e faza? Ca luati unul cate unul jucatorii nu-s rai, trebuie sa ne amintim ca pot, asta ma contrariaza cel mai mult, dar nu stiu ce e cu ei……..la fel si van gaal, si moshu, nu-s rai, dar totusi luat totul la un loc nu merge treaba………badstuber e si el bun, nici tymo nu-i tembel, kroos e bun si el, la fel si muller, sunt jucatori unul si unul, care altii sunt mai buni??? ce bun era thomas la mondiale, a fost cel mai bun tanar jucator, golgeter, le baga din toate pozitiile ca si bomberul de pe vremuri, badstuber cum a tot crescut, kroos era mai bun la leverkusen, dar robben si olic??? ce bine mergeau…….boateng e bun si el, nu-s mai buni nici mult laudatii howedes si nici hummels, e clar ca ar fi un plus si cu ei, dar asta nu inseamna nimic, nu inseamna ca nu pot pica si ei dupa ce ar veni la FCB….dar atunci ce dracu se intampla?????………..nu se concentreaza?????………….van gaal a dus echipa in finala de la madrid, dar cam atunci in finala a picat totul………….a fost un punct maxim poate si de atunci tot in jos…….si ce porcarie a fost apoi meciul cu inter din sezonul trecut de CL, atunci cand atat de suparat am fost ca am scris prima data pe blogul asta……..degeaba tot zicem de grupa de anul asta din CL, da, a fost grupa mortii dar ce prost au mers toate……….villareal, cum am mai spus, desi varza, ne-a dat un gol, eu zic ca nu era permis, dar cu napoli………….a fost mare noroc in ambele meciuri……………..a fost singurul meci cu city acasa meci mare……….atat…………..manu saracu greseste si el meci de meci, desi clar ca a aparat azi ca un erou………………………e bun, e mare……….care altul ar fi mai bun?????……………si mult hulitul gomez, dupa ce a tot bagat-o din toate pozitiile si cu toate partile corpului, acum pauza………….nu cred ca era dzeko cu nimic mai bun, ce prost a inceput si el la city, acum parca si-a mai revenit………….clar ca nu merge treaba, nu se simt, nu se ajuta, nu se uita la poarta, la joc, eu nu stiu ce e, dar oamenii nu-s rai, ar putea face treaba…………..sunt si puternici fizic cam toti, inclusiv micutul lahm, inclusiv firavul gustavo, mai putin robben, sper sa nu cada si bastian in extrema cealalta a accidentarilor multiple, ca e si el tare……………dar dracu stie cum nu se poate face o echipa din toti astia…………..si van bommel ce bine merge acum la milan…………..noah????????? care-i baiul atunci?????????………..sa mor io daca inteleg ceva………………e oare depasit moshu??????????……….aplica el oare tot ce stie de pe vremuri?????????………..e depasita tactica, stilul, abordarea??????????……….anonimii klopp, tuchel si favre fac treaba cu un fotbal modern…………cine ii stia pe jucatorii de la BVB????????…………mainz e o echipa de imprumutati, asa era si sezonul trecut, gladbach era cu un picior in 2……………dar toata faza e ca ne gandim noi la astea, iar cele 3 maimutze se bucura ca milogii si ies cu declaratii de tampiti dupa un meci castigat, nu se uita la intregul context ca echipa sufera rau, iar noi meci de meci vedem acelasi lucru, acelasi stil, nu se schimba nimic, dar absolut nimic, atata ca mai prindem o echipa in faza proasta, iar ei imediat sar cu chestii de prost gust ca a iesit echipa din criza, asta nu e profesionalism…………….chestia e ca azi nici macar nu am vazut o echipa buna adversa, dar au avut noroc cat china…………..iar apoi pe final s-au dezumflat si ai nostri, cum au facut-o de zeci de ori deja in reprizele secunde………….ar trebui sa se concentreze fiecare si sa-si dea seama ca nu se poate trai din legende, ca daca au o emblema cu 4 stele nu se sperie nimeni, si asta nu le garanteaza victoria, dimpotriva, ar trebui sa-i motiveze, sa-i oblige, sa nu faca emblema aia de rusine, nici cei din teren si nici ceilalti destepti………………….ar trebui sa fie realisti, si sa se puna pe treaba, au vreme, oricum anul e compromis, pana incepe sezonul viitor tot pot construi de acum…………..sa tot schimbe, cum face low, care ii muta de ii zapaceste si incearca o gramada de chestii……….nu degeaba a pierdut cu franta, a fost total schimbata germania, normal ca ar fi vrut sa castige dar el ii tot muta si permuta sa gaseasca solutii pentru tot felul de situatii…………..nu stiu daca ati vazut meciul germaniei cu ucraina…………….din cate retin a fost 3-3 dupa 3-0 pentru ucraina, dar atata a schimbat low atunci in timpul meciului…………………in fine…………………pe bune anul e ratat, nu trebuie sa ne mai facem vise, ar trebui vazut ce e de facut pentru sezonul urmator deja…………….astazi a fost vointza, zic eu, dar nu a fost putintza…………..

  10. So, care-i treaba cu Robben? Chiar a declarat ca vrea inapoi in Anglia sau e doar o inventie a tabloidelor engleze?
    „Keine ideale Situation” poate insemna orice, ca nu e fericit la 7 puncte sub Borussia, oder?

    • N-am găsit nimic de genul ăsta pe sursele de limbă germană, cel puţin pe twitter. Dar nu te baza pe mine: sunt în tren şi netul nu merge strălucit.
      Personal nu cred că Robben vrea să plece şi că o va face.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s