Plecat fizic, Van Gaal a rămas tactic

Am dat întâmplător peste un interviu cu Frank Wormuth, șeful școlii de antrenori a federației de la Berlin. Chiar dacă datează din decembrie, de la sfârșitul turului, mi s-a părut suficient de actual și de interesant pentru a mă încăpățâna să-l traduc aproape integral. Acum nu-mi mai rămâne decât să sper că veți avea răbdare să-l citiți.

S-a putut observa în prima parte a campionatului un nou trend, din punct de vedere tactic?

Turul a fost mai degrabă o continuare a fotbalului jucat la Mondialul din 2010 şi al celui practicat de naţionala Germaniei anul trecut. În Bundesliga este recognoscibilă tendinţa către un stil asemănător echipei naţionale. Numai că, din punct de vedere calitativ, nimeni nu se apropie de acesta, cu excepţia lui FC Bayern şi a Borussiei Dortmund.

Ce face naţionala Germaniei atât de specială?

Echilibrul. Fotbaliştii naţionalei au ajuns să poată urca repede în atac după câştigarea posesiei, dar există o tranziţie fluentă chiar şi când asta nu le reuşeşte. În loc să joace mingea în propria jumătate, Germania o poate ţine în terenul advers și poate exercita o dominare asemănătoare cu cea a Barcelonei. Procesul nu este încă încheiat, dar funcţionează deja foarte bine.

În comparaţie cu echipa naţională, Bundesliga vă dezamăgeşte din punct de vedere tactic?

Nu. Chiar dacă nu are mereu nivelul echipei naţionale, Bundesliga îți oferă șansa să observi toate faţetele tacticii. Dortmund, Mainz şi Hoffenheim (în timpul mandatului lui Ralf Rangnick) încearcă să recupereze posesia imediat ce o pierd. Gladbach vrea, dimpotrivă, să stea bine în apărare, să nu primească gol şi să atace în grup compact, nu prin surprindere. Hannover, pe de altă parte, pune mare preţ pe linia mediană, se bazează pe o tranziţie rapidă şi poate ajunge în situaţia de a şuta la poartă în şase, maxim zece secunde. Faptul că nu există o uniformizare tactică în Bundesliga este mai degrabă îmbucurător.

Ce fel de fotbal a etalat FC Bayern, campioana de toamnă?

Se vede încă semnătura lui Louis van Gaal. Jupp Heynckes este suficient de inteligent ca să conștientizeze că Van Gaal şi-a pus amprenta timp de doi ani asupra echipei; în consecinţă, nu a încercat să introducă ceva cu totul nou, ci s-a bazat în continuare pe elementele fundamentale ale fotbalului lui Van Gaal. Heynckes are un alt raport psihologic cu jucătorii, ceea ce îi face bine unuia ca Franck Ribéry, de exemplu, dar tactica de bază este cea a lui Van Gaal. Bavarezii sunt mai flexibili, e adevărat, dar în principiu continuă să joace ca olandezii.

Ce înseamnă “ca olandezii”?

În Olanda antrenamentele pun un mare accent pe post. Aşa s-a întâmplat la Ajax, mai întâi în 3-4-3, ulterior în 4-2-3-1. Un jucător îşi învaţă poziţia şi rolul specific în sistemul de ansamblu. El ştie că trebuie să rămână fidel poziţiei sale şi că trebuie să stăpânească tehnica şi cunoştinţele tactice presupuse de respectiva poziţie. Decisivă este fidelitatea faţă de poziţie: de aceea, fotbaliştii lui FC Bayern îşi părăseau rar poziţiile în mandatul lui Van Gaal. O a doua caracteristică a acestui tip de fotbal este ceea ce se numeşte “gheata albă”.  În fotbalul olandez jucătorii de bandă îşi păstrează cu atâta convingere poziţia şi joacă atât de aproape de linia de aut, încât ghetele lor sunt mereu albe, din cauza varului cu ajutorul căruia se trasează terenul.

La FC Bayern a fost evident că, după startul foarte bun, apărarea a devenit din ce în ce mai nesigură. Heynckes a spus că asta se explică prin lipsa de timp pentru exersarea pressingului, din cauza programului încărcat al echipei. Se poate uita lecţia pressingului atât de repede?

Antrenamentele pentru învăţarea pressingului presupun nu doar o risipă de timp, ci şi una de energie. Nu are nici un sens să exersezi pressingul în alte condiţii decât cele mai grele: să alergi cât de tare şi de mult poţi şi să dai totul, în toate privinţele. În plus, pressingul este dependent de sincronizarea tuturor jucătorilor. Dacă jucătorii nu presează în acelaşi timp, apar “găuri” între ei, pe teren, prin care adversarii pot scăpa mai uşor. Pentru a evita asta, trebuie să lucrezi suplimentar la capitolul sincronizare, ceea ce presupune altă risipă de timp şi de efort. Pornind de aici şi luând în calcul şi programul încărcat al echipei, bavarezii neglijează, fără voia lor, antrenamentele pentru pressing. La toate acestea se adaugă şi un aspect psihologic.

Mai exact?

Adversarii ştiu deja unde este vulnerabilă FC Bayern. Bavarezii sunt obişnuiţi să domine, iar ceilalţi să se apere supranumeric. Acum, însă, dacă Mainz iese la joc şi pune cu adevărat presiune, FC Bayern are o problemă, din cauza situaţiei neobişnuite.

Ar trebui bavarezii să fie mai flexibili şi uneori, în timpul meciului, să renunţe la aşezarea 4-2-3-1, pentru a reacţiona mai bine la tactica adversarului? Aşa cum a făcut Barcelona în meciul cu Real Madrid?

Mai întâi trebuie să stabilim care este diferenţa dintre aşezarea în teren şi tactică. În primul caz, e vorba doar de modul în care antrenorul îşi fixează jucătorii pe teren: “Când nu avem mingea aliniaţi-vă în 4-4-2. Când avem posesia, fundaşii laterali să urce, astfel încât să rezulte un 2-4-4”. Pe de altă parte, un sistem tactic este alcătuit nu doar din aşezarea în teren, cât şi din dinamica fiecărui post. Ca să înţelegeţi mai bine, chiar dacă două echipe joacă 4-4-2, între ele există o diferenţă tactică, dacă doar una din ele permite fundaşilor de bandă să urce în atac.

De ce este importantă această deosebire?

Pentru că nu este suficient să schimbi aşezarea în teren. Uitaţi-vă la FC Bayern: dacă este condusă, îl aruncă în atac, pe finalul meciului, pe Daniel van Buyten. Uneori îi iese, alteori nu. Mai important este ca echipa să poată schimba din mers sistemul tactic, în funcţie de situaţie. Repet: nu este vorba doar de aşezare, ci şi de comportamentul tactic. Când pierdem posesia, lăsăm adversarul să vină peste noi sau mergem noi peste el? Ce fac fundaşii laterali? Bavarezii sunt la un nivel de top, dar ar trebui poate să mai progreseze puţin, dacă vor să ajungă sus, sus de tot. Exact din acest motiv a jucat Jogi Löw, în amicalul contra Ucrainei, cu doar trei fundaşi în loc de patru. “Ce se întâmplă aici?”, s-au întrebat jucătorii. “Băieţi, fiţi atenţi! Trebuie să fim capabili să schimbăm din mers anumite lucruri, pentru a ne adapta mai uşor la tactica adversarului”, le-a explicat Löw.

Ce mijloace au la dispoziţie antrenorii, pentru a reacţiona tactic în timpul unui meci?

S-a putut vedea la egalul dintre Köln şi Mainz. Stale Solbakken a schimbat ceva iar Thomas Tuchel a reacţionat, ceea ce l-a determinat pe Solbakken să revină la sistemul iniţial. Capacitatea de a transmite echipei să schimbe sistemul cu ajutorul anunitor cuvinte-cheie este una din temele noastre la un curs pentru antrenori intitulat “Sisteme tactice şi strategii în funcţie de situaţii”. La Barcelona este posibil acest lucru, deoarece jucătorii ei sunt împreună de foarte mulţi ani.

Cum se poate pune în practică acest lucru?

De-a lungul experienţei mele ca antrenor am avut trei variante: un sistem tactic de bază, pe care îl foloseam oricând şi oriunde, şi două variaţii ale acestuia, în funcţie de scor şi de minut. Ca să rezum: dacă eram în avantaj pe finalul partidei, făceam cu ajutorul mâinilor o piramidă deasupra capului, astfel ca jucătorii să înţeleagă că trebuie să se aşeze în teren, astfel încât echipa să semene cu un brad. În acest caz trebuia să ne apărăm atent şi să împingem adversarii spre marginile terenului. Dacă eram conduşi, îmi tăiam gâtul imaginar cu mâna, ceea ce însemna un fel de Harakiri, jucătorii înţelegând că trebuie să rămână doar doi în apărare, în timp ce restul se duceau în atac, încercând să cucerească posesia. Cazul ideal pentru un antrenor, la care jucătorii aderă însă foarte greu, este următorul: ca să-ţi enervezi adversarul, la început te aperi atent, aproape de careul propriu, apoi treci la pressing, la un semn al antrenorului, după care revii la apărarea atentă, la alt semn al antrenorului, şi tot aşa. Asta este însă artă pură presupune un puternic sentiment reciproc de încredere între echipă şi antrenor.

Vorbeați despre dificultatea de a reacționa flexibil la diferitele situații care pot apărea în timpul unui meci. Există unele cazuri particulare care atestă o încercare în acest sens, precum cel al fundașului central Mats Hummels de la Dortmund, care urcă des și devine mijlocaș defensiv, la un semn al antrenorului Jürgen Klopp.

Este continuare logică a progresului: de la zecar la șesar și, în final, la pătrar. Pentru că adversarii îi încercuiesc pe primii doi și îi împiedică în faza de construcție iar fundașii laterali sunt foarte avansați, este foarte logic ca fundașul central să se poziționeze ofensiv și să dea pasa în față. Mai înainte, Hummels fusese folosit ca mijlocaș defensiv și putea deschide jocul o dată, dar nu întotdeauna. Echipele ai căror fundași centrali sunt buni în duelurile individuale din apărare dar nu contribuie cu nimic la faza ofensivă vor avea o problemă.

Nu este însă aproape radical faptul că Klopp îl folosește atât de ofensiv pe Hummels, după plecarea lui Nuri Sahin?

Klopp a fost mereu cu un pas înaintea prezentului. De exemplu, a fost printre primii care a adoptat apărarea avansată, după modelul Barcelonei. Iar cazul lui Hummels îi ilustrează perfect intențiile. Și eu sunt de părere că în viitor fundașul central va urca foarte des pe poziția mijlocașului defensiv, iar acesta, la rândul său, va coborî mult mai des în apărare. Această schimbare a pozițiilor între jucători contrastează cu modelul olandez, dar are avantajul că este mai puțin previzibilă.

Borussia Dortmund ocupă locul secund în Bundesliga, dar a eșuat lamentabil în Liga Campionilor, provocând stupoare. Se poate pune asta pe seama spiritului inovativ al lui Klopp?

O întrebare interesantă, cu care ne-am ocupat în ultimele două săptămâni la cursurile pentru antrenori. Una dintre temele cursului era următoarea: “Klopp este demis și noi îi luăm locul. Ce facem?” Patru antrenori au trebuit să propună soluții, dar concluzia finală a fost că diferența dintre Bundesliga și Liga Campionilor nu e atât de ușor de explicat. La fel de adevărat este și faptul că respectivii antrenori nu aveau informațiile unui insider, pe care doar Klopp le deține în cazul de față. Câteodată, fotbalul rămâne un mister, oricât de banal ar suna.

Lucien Favre, antrenorul Borussiei Mönchengladbach, nu vrea să lase nimic la întâmplare cu strategia sa în trei pași: mai întâi întărim apărarea, apoi lucrăm la faza ofensivă și, în final, îmbunătățim eficiența în fața porții. Recunoașteți această strategie în trei pași?

Cu siguranță. Favre știe că echipele ceva mai slăbuțe au nevoie de un sistem pe care să-l poată aplica relativ ușor. Așa a reușit Gladbach să evite retrogradarea anul trecut: fundașii laterali nu urcau în atac iar mijlocașii defensivi rămâneau în fața apărării, de unde rezulta un bloc compact de șase jucători, care oferea siguranță echipei. Cea mai bună dovadă este extrema Juan Arango. Înainte mai mult stătea decât alerga, dar acum, în mandatul lui Favre, face kilometri întregi în jocul fără minge, ceea ce nu-l împiedică să-și pună în valoare calitățile de jucător ofensiv.

Eficacitatea lui Gladbach în privința ocaziilor convertite în goluri este uimitoare. Cum se antrenează finalizarea în fotbalul de top de astăzi? Chiar le mai poți arăta jucătorilor cum se trage la poartă?

Este vorba despre întrunirea mai multor factori. Se pot impune ședințe de antrenament cu accent pe finalizare și pe satisfacția marcării unui gol. Asta crește încrederea unui jucător în forțele proprii și îi oferă o anumită siguranță. În plus, încrederea în sine crește automat când știi că în apărare stai foarte bine. De aici certitudinea că e greu să primești gol și gândul relaxant că acolo, în față, mereu vei reuși să dai unul, două.

Anunțuri

6 comentarii la “Plecat fizic, Van Gaal a rămas tactic

  1. Articol de nota 10 si se pare ca van gaal ne-a lasat o mostenire bogata,filozofia olandeza de joc
    prima data am auzit de gheata alba,la noi ar fi robben dar nu si ribery deoarece nu-l vad prea des lipit de tusa,mereu schimba flancurile sau intra in zona centrala

  2. Foarte misto articolul, Catalin. Mai ales ptr. un privitor ocazional de Bundesliga.
    La cateva chestii insa am unele obiectii fata de Wormuth:
    1. „Weißen Schuhe” adica pantofii albi de la urmele de var cred ca e un argou uzual mai degraba in Anglia. Lennon spre exemplu epitomizeaza acest gen de ‘winger’ britanic care sta absolut lipit de linie si nu reuseste sa intuiasca jocul prea mult, ci se bazeaza doar pe ‘pace’ (cred ca in media romaneasca e cliseul ‘tehnica in regim de viteza:-) si intrari din exterior. Gluma ca are ghetele albe e veche rau pe WHL. Aripile olandeze cred ca ar fi mai bine reprezentate de stilul Marc Overmars, desi a evoluat la un club pe care-l urasc (nu Ajaxul, ala imi place:-) e probabil una dintre cele mai bune aripi de a evoluat in fotbalul englez. La fel nu mi se pare ca Robben ar fi genul de aripa neimplicata in joc atata vreme cat nu-i vine mingea in margine, dar se prea poate sa gresesc, nu l-am mai urmarit de mult.
    2. Klopp si esecul Borussiei in CL. Daca grupele incepeau azi cred ca galben-negrii ar fi terminat grupa chiar pe 1, e cazul tipic de echipa ce debuteaza in Champions League fara a avea multi jucatori cu experienta in competitie. Nu e neaparat vorba de o abordare tactica diferita ci mai degraba de o presiune mult mai puternica, de neobisnuinta de a evolua la un nivel maxim si martea/miercurea dupa ce ai avut etapa sambata. Acelasi lucru s-a intamplat pe parcursul anilor cu multe echipe debutante, chiar si la unele obisnuite cu Europa (insa cu Uefa) – vezi cazul Sevilla invinsa cu 4-0 de o echipa secunda a Arsenalului la debutul lor in CL. City e un alt exemplu. Mai mult, nici Klopp (pe care eu il consider unul din managerii cu potential imens) nu e chiar un obisnuit al fazelor avansate ale competitiilor europene. Parca Borussia a ratat calificarea din grupe si anul trecut din Europa League in dauna PSG. Exista si un fel de know-how al Ligii, cate echipe au reusit sa lase o impresie buna chiar de la prima aparitie? (hehe:-) Sigur, venind dintr-o grupa serioasa si nu una gen Nicosia. Dar pana si ei parca nu demult terminau 3-3 cu Interul lui Mou, sau ma inseala memoria?
    In alta ordine de idei, bine ai revenit in blogosfera (inteleg ca s-a petrecut mai de demult insa n-am fost prin preajma:-).

    • Daca imi este permis, as vrea sa continui un pic ideea cu „know-how-ul Ligii” si sa dau ca exemplu OL`ul, care indiferent de cum s-a prezentat in campionat, in CL a mers mai mereu in fazele eliminatorii. Fie au fost prestatiile bune in teren (culminand cu eliminarea Realului) fie au fost interventiile „inspirate” ale lui Aulas, lyon-ezii au fost mereu acolo, in mijlocul actiunii.

      • Dacă e vorba de discrepanța dintre evoluțiile din campionat și cele din Ligă, un exemplu și mai bun ar fi Arsenal (no offence). Lyon a făcut legea în Franța până nu demult, în timp ce tunarii n-au mai emis de nu mai țin minte când pretenții reale la titlu în Premier.

  3. Asta cu impactul năucitor al Ligii, cu presiunea și know-how-ul speciale reprezintă explicații post factum, care fac parte din categoria ”mai bine astea, decât nimic” și care, personal, nu mă mulțumesc.
    Trebuie să recunoști, Coys, că înaintea debutului în competiție prea puțini dintre noi suntem dispuși să luăm în calcul asemenea amănunte (uite și o dovadă: http://bit.ly/w2h5uM). Thanks pentru urări!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s