FCB versus BVB: de fapt, care e mai bună?

Admit de la bun început că subiectul poate părea pompieristic și că, în realitate, dracul nu e așa de negru. În definitiv, n-a trecut decât o etapă din retur și, în ciuda eșecului nostru și a victoriei lor, clasamentul nu s-a schimbat fundamental: noi ne-am păstrat primul loc, ei au rămas pe doi. Dar totuși, măcar de dragul discuției, am hotărât să pun întrebarea din titlu și să explic ce m-a făcut să mă gândesc la ea.

Ideea acestui post mi-a venit după rezultatele din weekend. Am văzut și eșecul nostru la Gladbach (1-3), și victoria Borussiei la Hamburg (5-1). M-au frapat nu scorurile în sine, ci maniera în care noi am pierdut, iar ei au câștigat. Ca să fiu mai exact, nu m-au interesat diferențele de pe tabele, ci jocul ambelor echipe. FC Bayern a evoluat mediocru, șters, fără scânteie, previzibil, în timp ce Dortmund a făcut spectacol, în condițiile în care fiecăreia i-a lipsit o vedetă: Ribéry, respectiv Götze. Este adevărat că adversarul nostru a fost mult mai în formă decât al lor, dar s-au mai văzut cazuri în care o echipă slabă a fost învinsă greu sau deloc de o mare favorită.

A doua observație are legătură cu prestațiile celor două echipe în Bundesliga și în Liga Campionilor: dacă noi am făcut față în ambele competiții, ei au ținut steagul sus doar în prima, dezamăgind în a doua. Mulți spun că Borussia a plătit prețul lipsei de experiență în Ligă. Corect, dar permiteți-mi o întrebare: asta înseamnă că FC Bayern nu are experiență în Bundesliga, de vreme ce nu-i merge cum și-ar și ne-am dori? Cum e posibil, adică, să defilezi într-o grupă cu City, Napoli și Villarreal, dar să ai viață mult mai grea în campionat? Cum e posibil să eșuezi lamentabil în fața unor adversari europeni mai accesibili (Arsenal, Marseille, Olympiakos), dar să ții pasul acasă cu münchenezii, ba să-i mai și bați?!

Deoarece n-am încă un răspuns cert la întrebarea din titlu, vă ofer în încheiere “electrocardiogramele” ultimelor 10 rezultate obținute de fiecare echipă, pentru a vă face o idee despre forma din ultimele luni. Veți observa că nu poate fi vorba de o mare diferență: FC Bayern a bifat 6 victorii și 4 înfrângeri, iar Dortmund a bifat 5 victorii, 3 egaluri și 2 eșecuri. Altfel spus, ambele au obținut câte 18 puncte! În plus, vă recomand să vedeți și cum stă treaba în clasamentul meciurilor directe dintre primele patru clasate în Bundesliga și să țineți cont inclusiv de golaverajele foarte asemănătoare din campionat: 44-13, respectiv 40-13.

FCB – ultimele 10 rezultate (S=victorie; U=remiză; N=eșec)

BVB – ultimele 10 rezultate (S=victorie; U=remiză; N=eșec)

Anunțuri

11 comentarii la “FCB versus BVB: de fapt, care e mai bună?

  1. In Bundesliga suntem la egalitate de puncte deci echipele sunt egale.

    In UCL Bayern s-a calificat din cea mai complicata grupa fata de BVB care au fost eliminati rusinos.

    Ca joc in momentul acesta, BVB arata mai multa ambitie si determinare, dar linia se trage la sfarsit de sezon si echipa mai buna se numara in trofee castigate.

  2. Cătălin, eu te contrazic la partea cu Liga Campionilor. Acolo e vorba despre detalii, după cum spunea Mourinho, şi trebuie să gestionezi atent orice amănunt. Practic, dacă pierzi primul meci, eşti deja sub presiune.

    Nu am date exacte, dar cred că Dortmund a fost cea mai tânără echipă din acest sezon în CL. Cu siguranţă însă, a fost printre cele mai tinere. Sunt sigur că sezonul viitor se vor descurca mult mai bine, mai ales după ce au văzut cu ce se mănâncă chestia asta.

    Acum, discutând despre întrebarea iniţială, eu cred că Bayern este echipa mai bună. Că aşa e tradiţia :) Tot Mourinho (Nu ştiu de ce îl citez aşa de mult :P ) spunea că un campionat este câştigat de echipa mai bună.

    Dortmund are însă avantajul că a ieşit din cupele europene, un lucru care contează. Uită-te la Juve, în Italia, pentru că îmi e exemplul cel mai la îndemână. Probabil au ambiţia de a arăta că titlul de anul trecut nu a fost întâmplător.

    Da’ înţeleg că pe băieţii mei de la Schalke nu-i iei în calcul, nu? :D

  3. @Vlad
    Egalitatea la puncte presupune și egalitatea de forțe? Nu de altceva, dar ultimele două meciuri directe le-am pierdut.

    @Ionuț
    O fi Liga o altă mâncare de pește, dar chiar și așa, tineri și fără experiențe anterioare în competiție, să nu reușească un parcurs cât de cât onorabil într-o grupă în care doar Arsenal părea să aibă o clasă în plus?
    Mourinho are dreptate în 99% din cazuri. Aici, însă, e vorba de compararea a două formații. Apropo: după ultimele rezultate din El Clasico, îmi va fi greu să accept că Real e mai bună decât Barcelona, chit că madrilenii vor lua titlul.
    Pe Schalke nu i-am pomenit pentru că Dortmund mi-a făcut o impresie mai puternică, dar sunt de luat în calcul (ca și Gladbach) dacă nu ne vom trezi.

  4. Eu vorbeam de sezonul ăsta. Nu cred că Juve rezista neînvinsă dacă juca şi în Europa. Şi, probabil, nu mai erau pe primul loc.

    La Milan nu ştiu cât a contat anul trecut. Ei au ieşit în optimi, noi în sferturi. Plus că vorbim de două echipe obişnuite să joace la trei zile :)

  5. @ Catalin – echipa mai buna e aia cu trofeul la final… acum putem sa ne orientam dupa puncte. Nu exista „echipa mai buna a pierdut trofeul”. Din punctul meu de vedere, sezonul asta putem sa pierdem meciurile cu toate contracandidatele cat luam titlul :D

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s