Reverență unui adversar cândva celebru

Imaginați-vă că aflați abia acum de existența unei echipe numite FC Bayern München și că singurul detaliu care vi se oferă despre istoria ei este tripla din Cupa Campionilor Europeni (1974, 1975 și 1976). La ce v-ați gândi prima dată?

Eu, unul, când am fost în situația de mai sus (la începutul carierei de suporter), am gândit ceva de genul: «Păi, nene, dacă aștia făceau spectacol în Europa, înseamnă că în Germania n-aveau adversar în perioada aia!». Aveam să aflu, ceva mai târziu, că “teoria” mea era greșită. Fotbalul fiind o chestie complexă, cauzele erau multiple. Iar una dintre ele purta un nume extrem de greu de pronunțat: Borussia Mönchengladbach.

A FOST ODATĂ…

Din 1969, când am câștigat primul titlu de campioni, și până astăzi, nici o altă echipă din Bundesliga nu a reușit (și mă îndoiesc că o va putea face în viitorul apropiat sau mediu) să ne țină piept pe o perioadă atât de întinsă: 9 ani! Intervalul 1968-1977 s-a rezumat la o luptă pentru supremația internă între cele două echipe. Schematic, titlurile de campioană s-au succedat precum silabele rostite de un bâlbâit: noi – ei – ei – noi – noi – noi – ei – ei – ei.

În faza de maxim succes din istoria clubului, lui FC Bayern i-a fost imposibil să facă în Germania ce face de vreo două decenii încoace: cam ce vrea, adică. Irepetabilei echipe din anii ’70 părea să-i fie mai ușor să facă legea prin vecini (Europa) decât în propria bătătură! Și asta (și) din cauza Borussiei, care – promovată în Bundesliga tot în 1965 – se comportă asemenea nouă în perioada amintită: ca un “aspirator” de trofee (ei 7, noi 10).

În epoca aceea, duelul dintre FC Bayern și Gladbach era punctul culminant. Lucrurile mergeau perfect și pe plan internațional. Nouă jucători de la cele două echipe deveneau campioni europeni în 1972, iar în 1974 opt deveneau campioni mondiali. Naționala era alcătuită din fotbaliștii celor două rivale. Ei câștigau Cupa UEFA, noi câștigam Cupa Campionilor Europeni. Trofeele se succedau într-un asemenea ritm, încât nu aveam timp să le aranjăm în vitrină. (Beckenbauer, citat de Dietrich Schulze-Marmeling în «Die Bayern. Die Geschichte des Rekordmeisters»)

…CA NICIODATĂ?

Numai că, dintr-o dată, obișnuită cu marcajul umăr la umăr al Borussiei, FC Bayern s-a trezit alergând singură. Din criza în care ambele echipe intraseră la un moment dat, au ieșit, pentru a străluci iarăși, doar ai noștri. Ai lor nu și-au revenit nici până astăzi. Fotbalul fiind o chestie complexă (ați uitat?), cauzele au fost multiple. Iar unele dintre ele poartă nume foarte ușor de pronunțat.

La început, ambele echipe au fost însuflețite de un neîmblânzit spirit ofensiv. Mai târziu, însă, bavarezii au început să joace mai calculat, mai inteligent tactic și mai eficient. În plus, norocul i-a plăcut mai des pe ei decât pe cei de la Borussia. (Dietrich Schulze-Marmeling)

Gladbach juca un fotbal frumos, dar îi lipsea instinctul de ucigaș. Pe acesta îl aveam noi. Ni s-a reproșat adesea asta. Să te îmbeți din propriul joc poate fi periculos. Așa era la Borussia, dar jucau minunat. (Beckenbauer)

Am spus că Borussia nu și-a revenit nici până astăzi. Trebuia să spun, poate, până ieri? Gladbach a reușit cel mai bun tur de campionat din ultimele decenii. De la “clasicele” contra noastră din anii ‘70. Un semn, cumva? M-aș bucura. Îmi pasă prea mult de adversar? Da, pentru că-mi pasă de noi. Avem nevoie de rivalii tradiționali și tari de altădată. Venim mâine, «mânjilor»! Ce faceți:

zburdați?

Borussia Mönchengladbach – FC Bayern München (1971)

sau vă lăsați dresați?

FC Bayern München – Borussia Mönchengladbach (1976)

P.S. – mesaj de la Vlad: nu uitați de concursul de pronosticuri.

Anunțuri

30 comentarii la “Reverență unui adversar cândva celebru

  1. Frumos articol, Cata
    E chiar interesant acest aspect
    Care credeti ca ar fi cauzele faptului ca Bayern este singura echipa germana care transcede unei perioade de glorie limitata
    Ma uit la titluri : noi avem peste 20, iar locul 2(Nurnberg) are 9-din anii 50

  2. Superba pagina de istorie !
    Eu cred k se va repeta scorul di 1976 adica 4-0 , trebuie sa intram cu gandul ca ei ne-au furat 3 pucte extrem de importante in acest debut de campionat si sa ne continuam urcusul spre titlu fara a ne uita in spate !

  3. Eu am aflat de Gladbach pe la mijlocul anilor ’90. Era o revistă lunară, parcă, în care era un serial numit „Marile echipe ale lumii” sau ceva de genul ăsta, iar Borussia a fost printre primele despre care s-a scris. Era exact scenariul din primele paragrafe ale postului tău :D

  4. @Dan
    Subiectul propus e complicat și merită dezbătut cât de curând într-un articol separat.

    @Gorjanu
    Presimt un meci mai strâns, 2-1 pentru noi.

    @Ionuț
    Da, chiar a avut echipă mare Gladbach. În articolul ăla se făcea referire și la un meci jucat pe 20 octombrie 1971? :)

  5. @ Catalin – frumos articolul, mi-au lipsit povestile din istoria clubului sau a Bundesligii in general

    Sper sa dam un 2-0 ca sa se linisteasca cei de la Gladbach si sa incepem o serie de maca 7-8 meciuri fara gol primit.

  6. Mediocru am jucat (ca să nu spun mizerabil). Unde sunt fanii lui Neuer? Eșec meritat cu vârf și îndesat. Pe Schweini l-am văzut în prim-plan la tv abia prin minutul 54 (ceea ce spune multe). Concluzie: mai bine că am pierdut acum, decât pe final de campionat.

  7. Cătălin, sunt chiar aici! Forza Neuer!:) Cred ca s-a emotionat si el. Ce aveti cu el?!:)) Acum, serios, sunt sigur ca ne va ajuta foarte mult pe viitor. El este genul de portar care face niste gafe incredibile (din cand in cand), dar apara constant in situatii imposibile.

  8. eu personal nu am vazut problema in neuer sau in alt jucator dar mi s-a parut ca jocul sau atacurile noastre nu aduceau nici-un pericol portii aparate de stegen,acelasi stil de joc unde mutam mingea de pe o parte pe alta si fara nicio agresivitate
    plus la asta schweinsteiger a prins un meci prost si kroos nu trebuia sa joace pe stinga,e mai eficient cind joaca ca playmaker

  9. @Carol
    Mişto replică. Sper că n-ai intrat în comă alcoolică :).

    @B@v@r3zU
    Corect, dar nu m-am putut abţine să nu-i înţep puţin pe Neuer şi pe susţinătorii lui.

    @Liviu
    De acord. Etapa viitoare revine Ribery şi jocul va arăta mult mai bine.

  10. nuuuuuuuuuuuuuuu, nici macar nu m-am putut imbata de ganduri… dupa ce naiba au mers prin qatar si india si pe nush unde, in loc s ase pregateasca pe undeva la minus 5-10 grade sa se incalzeasca pe dinauntru nu pe dinafara, ca au venit in germania la frig si asa au aratat de parca ar vrea sa-si faca acum incalzirea, au uitat ca e meci oficial…eu nu stiu ce sa zic, dar zici ca mai nou nu au vointa…si asta de la meciul ala spurcat cu hoffe de 0-0…de atunci am impresia ca totul merge tot mai rau…am batut tot felul de mizerii de echipe (in afara de meciul cu city de la munchen), in rest…si se tot viseaza la CL…in stilul asta nici vorba nici finala…

  11. Din pacate echipa nu a aratat motivatie si nici o strategie de joc….. asta mi s-a parut cel mai dezamagitor. Cu o echipa ca Gladbach, care e asezata scurt pe teren trebuie sa joci exact la fel ca sa nu aiba loc de pase lungi si trebuie sa faci pressing in draci ca sa interceptezi mingii in densitatea mare de jucatori.

  12. Am jucat ca o echipa mica fara nici un orizont ! Sa speram ca la fel ca in tur ne vom revenii ,,desii park momentan mi-e greu sa cred,
    @Carol …si eu tot ca tine nu am avut somn si am baut dar din lipsa de companie am renuntat repede :(

  13. @Catalin
    Nu stiu daca ribery ar fi motivul pentru care am pierdut cu gladbach fiindca au fost multe meciuri cind cu francez pe teren nu am aratat mai bine
    eu personal cred ca e vorba de o problema de sistem de joc,am impresia ca heynckes nu prea a schimbat ideea de joc pe care ne-a lasat-o van gaal si tare nu as vrea sa ne ardem la fel cu echipe mari
    Apropo,stie cineva de Emre Can caci am inteles ca e de perspectiva,joaca pentru echipa a doua si nu am ocazia sa-l vad

  14. Apropo de observația lui Hippy referitoare la punctele pierdute cu Gladbach – clasamentul meciurilor directe dintre primele 4 echipe din Bundesliga (care par desprinse de pluton) arată astfel:

    1. Dortmund 7 puncte (4-1) (3 meciuri)
    2. Gladbach 7 puncte (5-3) (4 meciuri)
    3. FC Bayern 3 puncte (3-5) (4 meciuri)
    4. Schalke 3 puncte (1-4) (3 meciuri)

  15. Ce nu merge bine Cata? Ca eu habar nu am… Sa fi fost doar o zi proasta??? Dar sunt din ce in ce mai multe… Nu era permis sa pierdem cu Mainz si Hannover…aveam acum 6 in fatza si era in regula… Odata nu e Schweini, odata nu e Ribery…dar si fara ei ar trebui sa mearga echipa bine… Ce porcarie de meci a fost si la Manchester…Ce porcarie a fost si la Napoli…Ce porcarie a fost si la Munchen cu Napoli…dupa 3-0 in prima repriza, si atunci chiar ce buna prima repriza a fost, ca apoi in repriza a doua a fost totul spurcat…am avut un presentiment ca nu terminam turul pe locul 1, noroc ca nu s-a adeverit…acum daca mai luam asa de multe goluri, ca vad ca luam deja goluri meci de meci cu regularitate, dupa ce au fost meciurile alea fara gol…hmmmmm…ce naiba nu merge???…e Jupp prea incapatanat oare???…a fost clar si cu Gladbach ca se chinuie echipa, ca nu-si face ocazii clare…imi aduc aminte ca si cu City acasa am avut ceva noroc ca au cam fost doua faze in careul nostru foarte discutabile…a fost si putin noroc acolo…sa nu discutam ca am batut cu zeci de goluri diferentza cu echipe germane care nu au nici o pretentie, cel putin deocamdata…nu asa ar trebui sa joace echipa avand in vedere ca anul asta ar trebui sa joace macar finala, daca nu chiar sa o castige…nu???…dar nush ce nu merge iar…sunt iar jocurile alea proaste din era van Gaal…nu vad mentalitatea aia de invingatori, dorintza aia de a castiga, de parca intra in teren cu gandul ca oricum castiga chiar daca nu dau gol si chiar daca iau o gramada…nu merge jocul, nu se leaga pasele, sunt extraordinar de lenti…poate vad acum numai lucrurile rele ca sunt suparat inca…din interviurile de dinainte de meci am vazut un moral bun si o mentalitate buna, dar totul a aratat altfel in teren…de ce nu a schimbat ceva Jupp cand a vazut ca merge prost…dupa primele 20-30 de minute se vedea clar ca nu merge treaba si trebuie schimbat ceva si totusi a inceput a doua repriza la fel, fara nici o schimbare…inteleg ca sunt jucatori care prind zile mai proaste, ca sunt oameni nu roboti…dar toti???…chiar si cei mai buni…cei de la care asteptam totul…si bun, hai ca prind si ei zile proaste, dar chiar una dupa alta tot asa???…zi-mi Cata ce nu e ok???…ca sa mor io daca realizez…nu-s antrenor, nici jucator si nu pricep nimic…doar vad ca nu merge treaba…iti dai seama daca prindem real sau barca???…am vazut niste meciuri, si pe alea dintre ei…pfoai ce viteza de joc…tot stau sa ma gandesc…Jupp si ceilalti realizeaza ca e undeva o problema si trebuie facut repede ceva???

  16. @ Carol – solutiile mele la problemele de la Bayern suna cam asa:
    * exersat fazele fixe ca sa ne aparam mai bine si sa marcam mai mult
    * pressing constant si agresiv si o asezare in teren mult mai scurta asa incat adversarii sa nu aiba spatii mari fara sa fie in offside
    * investit in cativa jucatori de top pentru centrul apararii (in loc de van Buyten si Breno), la mijloc (in loc de tymo si pranjic) si in atac (in loc de olic) dupa care…
    * aplicat un sistem adevarat de rotatie: jucatorii nu joaca mai mult de 1 meci pe saptamana si folosiesc timpul liber pt refacere si imbunatatirea abilitatilor tehnice
    * implementat o regula a la Magath:tragi mingea la draq in prasnic in loc sa o pasezi la portar sau inapoi in propria jumatate dupa ce a trecut de jumatatea terenului advers
    * exersat joc cu 2 atacanti centrali contra echipelor care se apara cu tot lotul
    * schimbat tactica pe una mult mai dinamica ca jucatorii sa alerge si sa se demarce pt pase

    Agresivitatea cu mai multe culoare libere, joc mai direct, faze fixe si sututri de la distanta exersate plus un lot mai odihnit cred ca ne-ar aduce multe victorii in meciuri pierdute aiurea.

  17. @ Carol – am uitat sa mentionez ca sursa ideilor astora e faptul ca echipe ca Gladbach sau BVB, care nu inseamna nimic in Europa ne-au invins cu pressing si agresivitate la care Bayern nu a avut nici un raspuns in timp ce echipe ca Real, Barca si ManU castiga prin jocul agresiv de grup si asta cam lipseste la Bayern acum

  18. merci de raspuns vlad…cam asa ceva cred ca ar fi bine…dar ma tot intreb…de ce nu se face asta???…da-i te rog un mesaj si lui Jupp…:))))))))))))))))

    interesant ca totusi Magath se chinuie si el chiar daca poate are solutii bune…totusi ultimele lui echipe au suferit/sufera rau…..sunt multe lucruri pe care nu le inteleg…sa stii ca nu are lot deloc rau FCB si totusi………….ma omoara cum nu defileaza cu echipe ca Mainz, Hoffe, Hannover, Augsburg, Bochum………..asta zic ca nu pricep……ca ok, Gladbach e revelatie, bun, BVB e campioana de anul trecut, dar totusi in CL………….pfoai…..mai ales ultimul meci cu Marseilles………….mi-a parut rau de ei ca doar faceau puncte pentru Germania si ei…………ce meci de k*k*t a fost si ala din partea lui BVB……………………..

  19. Carol, l-as ajuta cu cea mai mare placere pe Jupp. De mult sunt de parere ca dincolo de in antrenor clasic Bayern are nevoie si de un project/program manager care sa vada ca echipa sa atinga si tinte de durata ca imbunatatirea diverselor abilitati ale fiecarui jucator si atingerea unor tinte pe 5-10 ani, nu doar stratedia de meci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s