Gândurile lui Hopo

Campionul en-titre al concursului de pronosticuri a trimis pe mail o analiză referitoare la diferențele existente între echipa de anul trecut și cea actuală. Merită publicată pe blog chiar și numai datorită efortului presupus de încropirea ei. Amintind că autorul ei vă urează tuturor “Un An Nou mai împlinit și mai rodnic!”, vă las în compania lui Hopo.

Opiniile (nenecesare) ale unui suporter împătimit

Toate gândurile de mai jos au început, recunosc, dintr-o curiozitate nu neapărat necesară legată de întrebarea de ce ne-a mers mai bine turul acesta față de turul anului trecut, în condițiile în care toți cei de aici critică lotul actual. Atenție, și anul trecut eram în cursă în cupă, în UCL, doar campionatul era ceva mai greu de atacat (locul doi ca obiectiv părea mai accesibil).

Cele două linii de clasament erau:
în 2011 loc 1 – 17 12 1 4 43:10 37p
în 2010 loc 5 – 17 8 5 4 31:20 29p

Să vedem: același număr de înfrângeri, 4 victorii în plus anul acesta vs. 4 egaluri anul trecut, iar golaverajul +22 (prin diferență) plus 12 marcate față de minus 10 primite. Toate cele de mai sus par să acuze mai mult modul în care a funcționat anul trecut atacul și mai puțin ar fi fost de vină apărarea (nr. de goluri a adus un număr egal de înfrângeri, dar n-a concretizat egalurile în victorii).
Iar lotul: Portar – Neuer e clar un plus față de Butt, fie doar și pentru cel puțin cele două puncte salvate cu Augsburg (iată un egal de anul trecut care a devenit o victorie). Problema e că Butt își mai acceptă statutul de rezervă doar anul acesta, iar Riedmüller sau Sattelmaier riscă s-o ia pe drumul lui Kraft (care, mai tânăr ca cei doi, a plecat în altă parte ca să joace). Pe dreapta – atunci Lahm, acum Boateng sau Rafinha. Asta nu mai trebuie comentat, dar mie personal îmi place mai mult Rafinha, fie și poate pentru că Boateng e mai rudimentar și uneori devine nervos. În centru – anul trecut haos și incercări (van Buyten, Demichelis, Gustavo – în retur, Badstuber, Breno, Timoschuk) iar acum același Badstuber (dar neaccidentat) + van Buyten sau Boateng. Belgianul a crescut vizibil, e acum la nivelul la care era când l-am luat de la Hamburg. Problema lui e că nu poate fi în acelasi timp mic, tehnic și descurcându-se pe spații mici iar apoi masiv, bun la dueluri aeriene și atacantul salvator în momente de panică. Van Buyten e un jucător decent, dar a fi decent la Bayern înseamnă că ai loc la majoritatea covârșitoare a echipelor din Europa minus cele 10-15 cluburi cu adevărat mari. Pe stânga – anul trecut Braafheid, Pranjic, Contento, Gustavo (în retur) iar acum Lahm. Din nou discuția nu-și are rostul când e vorba de Lahm, dar aș menționa în cazul lui Contento același lucru ca la portari – omul riscă să se plictisească de bancă și să plece altundeva ca să joace, deși e din nou un jucător „decent”. Per ansamblul apărării avem deci 3 bile albe (portar, fundași centrali și Lahm) și o bilă neagră (unde nu e Lahm).
La închidere – Schweinsteiger reprezintă un Kaiser pentru echipa actuală la fel ca și Beckenbauer în anii 70. În condițiile astea aproape că nici nu mai contează cine e lângă el (van Bommel, Ottl, Pranjic vs. Timoschuk, Gustavo) cu condiția ca oamenii să nu prea gafeze. Anul trecut a jucat, dar era obosit după un CM remarcabil (iar alături stătea van Bommel), iar acum a prins doar 11 meciuri în campionat. Bila albă e clar a anului trecut, zic eu.
În spatele vârfului, Robbery :) (dacă nu e accidentați… :)) își fac treaba, cu un mare plus pentru Ribéry (omul sezonului, zic eu) și un mare minus pentru Robben – accidentat iar apoi cât a jucat, a jucat slab față de ce poate el dar deh… îl știe lumea și ține doi fundași acolo spre binele celorlalți. La Thomas Müller și Kroos aceeași discuție: primul mai bun anul trecut deși venea după CM și chiar a făcut o fractură de stress în finalul turului iar al doilea în creștere certă anul acesta. Aș vrea să-i văd mai mult pe Alaba și Usami dar… „Mein Gott”… când și mai ales în locul cui? În contextul ăsta aș vrea să adaug ceva și despre Reus. Pe la Bayern au trecut și au jucat cei mai mari jucători ai Germaniei. Dintre „monștrii sacri” i-am scăpat doar pe Uwe Seeler, Overath (sau Netzer), Hrubesch, Völler și poate doar pe alți 2-3 care nu-mi vin acum (vorbesc doar de marii jucători care au câștigat ceva, nu de cei din lotul de 22 care au ajuns campioni mondiali sau europeni). Uitați-vă la echipele din Bundesliga și veți vedea că toate au câțiva jucători care au trecut pe la Bayern sau sunt formați de Bayern. Deci să-l lăsăm pe Reus să mai crească, să arate ceva și apoi va ajunge sigur la noi și va juca fără să se rateze făcând tușa (la fel și în cazul lui Goetze).
Gomez – asta e o poveste întreagă. Gomez a început să marcheze după dubla cu CFR Cluj. La fel cum se spunea despre Jardel (acum mai bine de un deceniu), Gomez îți dă gol și dacă stă pe scaun în careu. Gomez nu trebuie să-ți placă, el dă goluri și e plătit să dea peste 20 de goluri pe an. Și chiar le dă. Puteai spune despre Inzaghi, Hrubesch, Völler, sau Bierhoff că sunt estetici în jocul lor? Și cât de estetic juca Gerd Müller în aceeași epocă cu, fie-mi iertat, Riva, Best, Jairzinho, Tostao sau Pele?
Și tot cu G. Müller – povestea Sepp Maier într-un documentar văzut pe ESPN acum 4-5 ani că a vrut și el să ajute apărarea într-un meci și și-a dat un autogol în stilul lui, imparabil. Sepp i-a spus (nu mai pot cita exact, dar asta era ideea): „Du-te tu în față și nu mai veni pe aici! Nu-i treaba ta!”. Iar Gomez vine și în apărare… :)
Iar după toată această lungă dizertație, care mi-aș dori să nască comentarii aprinse, întrebarea de la început rămâne: De ce ne merge mai bine ca anul trecut? Ce a făcut diferența? Singurul răspuns viabil care-mi vine acum în minte este: Jupp Heynckes.

Anunțuri

7 comentarii la “Gândurile lui Hopo

  1. diferenta e ca ne-am mobilizat puternic dupa umilinta de sezonul trecut .
    Jupp Heynckes nu s-a aruncat sa faca transferuri mari .. a investit in ceea ce avea si a iesit castigator .
    sa nu uitam ca am avut un inceput de campionat (exceptie facand meciul cu Gladbach) formidabil ..
    una dintre dorintele mele in 2012 este sa jucam finala pe Allianz Arena.. mi-as dori enorm si cred c-as face si o investitie financiara pt a asista la meci .

  2. Şi eu sunt de părere că Heynckes are cel mai mare merit în parcursul de până acum. Echipa este mult mai echilibrată decât în mandatul lui Van Gaal, când atacul era suprasolicitat iar apărarea neglijată, iar ăsta este meritul antrenorului.
    În schimb, nu sunt total de acord cu afirmaţia potrivit căreia ”Schweinsteiger reprezintă un Kaiser pentru echipa actuală la fel ca și Beckenbauer în anii 70. În condițiile astea aproape că nici nu mai contează cine e lângă el”. Sunt convins că Beckenbauer n-ar fi fost Beckenbauer fără colegii din jurul lui (cel mai faimos fiind Schwarzenbeck, ”scutierul” lui), după cum nici Messi parcă nu mai este Messi fără Xavi şi Iniesta.
    Şi încă ceva: n-am rămas cu impresia că ”toţi cei de aici critică lotul actual”. Chiar şi nemulţumitul de serviciu, Vlad, a fost mai domolit, datorită rezultatelor.

  3. Mi-au placut mult comentariile lui Hopo. Cred ca atat timp cat continua Jupp avem sanse sa-i vedem mai des si pe Alaba si pe Usami. Omul se tine de sistemul de rotatie atat timp cat jucatorii sunt in forma, iar in primul meci din bundesliga, cu Gladbach, o sa avem ocazia sa-l vedem pe Kroos pe postul consacrat de la leverkusen (in locul lui Ribery).

    Sper ca Osram sa mai stea la Bayern macar inca 3-4 ani.

  4. @ Catalin
    OK, a fost o exprimare nefericita cea legata de Schweinsteiger, probabil mi-a scapat cand imi treceam freza de pe o parte pe alta :)
    Ai dreptate partial, dar fraza era „… cu condiția ca oamenii să nu prea gafeze.” De fapt vroiam sa spun ca langa el ar fi suficient un jucator rezonabil ca valoare (nu neaparat de clasa mondiala) care sa nu piarda mingea (sa gafeze) la 30-50 m de poarta. In acest context perechea cu Van Bommel mi se parea mai buna (chiar si acum) decat cu oamenii cu care face pereche acum. Ar putea fi Kroos dar el e mai bun avansat si acolo sunt Ribery, Robben, Muller, Alaba, Olici, Usami… pe 3 posturi. Unde ar mai fi putut fi loc pentru Reus si Goetze?

  5. @Hopo
    N-am zis că nu sunt deloc de acord cu opinia ta. E ok în linii mari, cu amendamentul deja anunţat.
    Pe de altă parte, chestia cu închizătorii de o valoare rezonabilă, care să nu piardă mingea la 30-50 metri de poartă, mi se pare o utopie. Pe un astfel de post-cheie în fotbalul actual se văd imediat greşelile. Aminteşte-ţi cine joacă acolo la marile echipe ale Europei şi vei vedea că nu prea merge cu jumătăţi de măsură: ori ai pe cineva de clasă mondială, ori suporţi consecinţele.
    În ceea ce-i priveşte pe Reus si Goetze, n-am susţinut că trebuiau aduşi.

  6. @ Hopo – Sunt de acord cu afirmatia ca nu e neaparat nevoei de inca un mijlocas la inchidere de clasa mondiala si ca van Bommel se descurca bine. Pentru motivul asta mi-am dorit ca pe postul respectiv sa fie adus Khedira intrucat a mai jucat cu succes langa Schweini la nationala si cred ca s-ar descurca mult mai bine pe postul respectiv decat Tymo si Luiz Gustavo.

    In ceea ce-i priveste pe Ribery, Robben, Muller, Alaba, Olici si Usami, din pacate conform statisitii din ultimii 3-4 ani, Robben si Ribery sunt accidentati o parte semnificativa a sezonului. La capitolul asta sunt fanul conceptului dorit de Jupp, cu rotatia, intrucat acolo cred ca Reus alaturi Muller, Alaba si Usami isi pot arata valoarea jucand fiecare un meci pe saptamana si folosind timpul liber sa se odihneasca si sa progreseze.

    Un pic off topic dar oarecum legat de jucatori germani si nu numai, zvonurile din Bild din ultimele zile anunta un posibil dublu transfer: Howedes si Shaqiri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s