Urecheala supremă

FC Bayern în 1905, cu un an înainte de a încasa cea mai severă corecție din istoria clubului.

Cu exact 105 ani în urmă, FC Bayern suferea cea mai drastică înfrângere din istorie, în fața unei echipe pe care astăzi am asculta-o cu urechea pe oriunde am prinde-o.

De la înființare și până la începutul Primului Război Mondial (1900-1914), bavarezii au disputat 361 de meciuri oficiale și amicale. 50 dintre acestea au fost partide de verificare, majoritatea jucate în compania unor echipe din străinătate. În epoca respectivă, Germania era o gâză în ale fotbalului față de Imperiul Britanic, cu cele două școli ale sale (engleză – adeptă a conservatoarei filosofii «Kick & Run»; scoțiană – mult mai tehnică, deși acum pare de necrezut) și față de Imperiul Austro-Ungar, în ale cărui principale orașe – Viena, Budapesta și Praga –  s-a dezvoltat vestitul «fotbal dunărean», un precursor a ceea ce joacă astăzi Barcelona.

FC Bayern a disputat prima partidă internațională pe 9 decembrie 1900, în compania lui DFC Praga (clubul germanilor din capitala Cehiei). Rezultatul final (0:8) a fost nimic față de ce avea să vină. După un eșec de proporții mai acceptabile în fața austriecilor de la AS Graz (1:5), urmează o «dublă» cu elvețienii de la Blue Stars St. Gallen: 2 x 0:10! Apoi, pe 4 iunie 1906, avem ocazia să ne răzbunăm pentru eșecul cu DFC Praga, numai că cehii se impun și pe terenul nostru, chiar mai clar decât înainte: 1:11. Halal revanșă… Șase zile mai târziu aveam să suferim, însă, urecheala supremă, o lecție pe care nimeni nu avea să ne-o mai predea ulterior, ca scor.

Pe 10 iunie 1906, Slavia Praga (alți cehi!) ne administrează, chiar la München, un sec și din perspectiva zilei de astăzi neverosimil 13:0, cea mai grea înfrângere din toată istoria noastră! Nu ne-a ajutat cu nimic faptul că, până atunci, făcusem legea pe plan local, câștigând patru titluri de campioni ai capitalei Bavariei. Eram fruntași în propriul oraș, dar codași pe continent… Totuși, a două oară am făcut o figură ceva mai frumoasă în fața praghezilor:

O jumătate de an mai târziu, bavarezii par să fi făcut progrese. De această dată, Slavia se impune “doar” cu 8:0. Münchenezii nu aveau de ce să se rușineze, pentru că din 25 martie 1897 și până la 21 martie 1909 nici o echipă cehească nu a reușit să o bată pe Slavia. Formația antrenată de scoțianul John William Madden se număra printre cele mai bune din Europa. (Dietrich Schulze-Marmeling: «FC Bayern und seine Juden», 2011)

Un an și șase meciuri mai târziu, FC Bayern va reuși, în fine, să învingă o formație străină. Pe 9 mai 1907, la a 12-a partidă internațională, ai noștri se impun cu 2:1 în fața lui Old Boys Basel. O picătură de succes într-un ocean de eșecuri, pentru că ulterior revenim la “normal”, bucurându-ne când obțineam un egal. Perioada de 14 ani la care m-am referit se termină așa cum începuse, cu o înfrângere. Pe 9 mai 1914, Tottenham ne dă 6:0 la München, londonezii fiind ultimul adversar pe care l-am întâlnit înaintea declanșării Primului Război Mondial. În încheiere, îi dau iarăși cuvântul lui Dietrich Schulze-Marmeling:

Nu victoria era principalul obiectiv al lui FC Bayern în meciurile internaționale. Se căutau mai degrabă adversari serioși, de la care fotbaliștii bavarezi puteau învăța din punct de vedere tehnic și tactic, și care erau atractivi pentru spectatorii münchenezi.

Sursa foto: Dietrich Schulze-Marmeling: «Die Bayern. Die Geschichte des Rekordmeisters», 2009
Anunțuri

11 comentarii la “Urecheala supremă

  1. Interesant articol.. ne arata cat de mici eram odata:))

    PS: Adica Ligue I castiga mai mult din drepturile TV decat Bundesliga?!! Ce neghiobie.. Ma intreb ce ii impiedica in a castiga macar precum prima liga franceza.

  2. @ Axxeter – nu cred ca s-au calificat… uite ce scrie pe site-ul UEFA la runda de calificare … cred ca e din cauza faptului ca multi din jucatorii care au castigat in 2009 acum joaca la alte grupe sau la profesionisti si nu mai sunt la juniori

    Group 5 Played Pts
    1 Czech Republic Czech Republic 8 22
    2 Iceland Iceland 8 16
    3 Germany Germany 8 12
    4 Northern Ireland Northern Ireland 8 7
    5 San Marino San Marino 8 0

  3. Hihi, nu stiam ca v-am batut cu 6-0 inainte de marea farsa a secolului in fotbalul englez (retrogradarea din prima divizie). Daca nu ma inseala memoria totusi, Tottenham are un palmares pozitiv in fata lui Bayern:-) desigur, fara a implica ca e un club mai mare decat cel bavarez, dar e un bun subiect de ‘banter’:-)
    Sutul ala din MLS incepe sa ma calce pe nervi, nu exista forum unde sa nu-l vad, ce e amuzant e look-ul lui Keller, am mai vazut expresia aia de multe ori de pe vremea cand era portar la Spurs, rar vezi un goalkeeper care sa arate atat de clueless (desi la sutul ala clar nu avea ce face).
    Cat despre partea economica, no worries, nu exista deocamdata un campionat asezat pe baze mai sanatoase decat Bundesliga. Cel englez se va adapta insa si el la FFP.

  4. Palmares pozitiv? Mda, la golaveraj.

    1914: FC Bayern – Tottenham 0:6 (amical)
    1982-1983: FC Bayern – Tottenham 4:1 (Cupa Cupelor)
    1982-1983: Tottenham – FC Bayern 1:1 (Cupa Cupelor)
    1983-1984: Tottenham – FC Bayern 2:0 (Cupa UEFA)
    1983-1984: FC Bayern – Tottenham 1:0 (Cupa UEFA)

    Mai poți adăuga ceva la lista asta?

  5. 6-0, hihi:-) papagalul adus din Uruguay cred ca a fost muza:-) *banter*
    Plus Slavia Praga e inca legal detinuta de ENIC (acelasi actionar ca la Spurs), desi cehii au facut niste manevre ciudate:-)
    Vorbind ‘serios’, avantajul provine din faptul ca atunci cand v-am eliminat pe traseu am castigat Cupa:-)

  6. De fapt a mai fost un amical, 2-2 la Londra pe WHL in decembrie 1973. Meciul de retragere a lui Phil Beal, care a ramas in istoria Spurs ca eterna rezerva a lui Danny Blanchflower. 479 de meciuri si un gol, dar a fost primul fotbalist englez caruia i s-a organizat un ‘testimonial’, fiind inca in activitate. Si unul de gala, daca-l intrebi pe un tip numit Johann Cruyff, Bayern nu e tocmai genul de echipa pe care s-o inviti la festivitati de genul asta, cel putin asta era situatia in anii 70:-)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s