Crăciunul a picat exact când trebuia să pice

Nu-mi amintesc când s-a întâmplat ultima dată să mă bucur din tot sufletul că fotbalul a luat o pauză. Cu 12 luni în urmă, de exemplu, regretam vacanța de iarnă. Culmea, situația în care ne găseam atunci seamănă mult cu cea actuală, dar acum nici prin cap nu-mi trece să-mi pară rău de acest «stop joc!».

Recunosc că această primă jumătate de sezon m-a bulversat și obosit îngrozitor. Am fost luat prea des prin surprindere de evoluțiile echipei și de toate celelalte întâmplări din jurul ei, încât impresia că mă aflu în contratimp cu favoriții mei se accentua o dată cu trecerea vremii. Poate d-aia n-am reușit să prevăd corect  ce urma să se întâmple într-un meci sau altul, poate d-aia sunt pe locul pe care sunt la concursul de pronosticuri :).

Inconstanța jucătorilor noștri și lipsa mea de inspirație m-au făcut de multe ori să par un prost. Cea mai proaspătă dovadă este «dubla» cu Stuttgart. Înaintea ambelor meciuri anunțam că ne va fi greu și mizam pe victorii la limită, dar m-am înșelat de fiecare dată. În plus, în toamna asta n-am mai fost așa de optimist ca anul trecut, când eram în stare să susțin că-i albă, chiar dacă voi toți îmi demonstrați că-i neagră.

Amețit peste măsură, voi sta câteva zile departe de tot ce înseamnă FC Bayern. Sincer, acum nu mă interesează dacă meciul de aseară a fost ultima reprezentație a lui Van Bommel în tricoul nostru, dacă Luiz Gustavo și Baines vin ori ba în iarna asta sau la vară, dacă Demichelis și-a găsit echipă, dacă, dacă, dacă… Ne “reauzim” la începutul săptămânii viitoare, când vă voi ruga să vă dați cu părerea într-un sondaj. Până atunci, însă:

Crăciun fericit tuturor!   

Anunțuri

15 comentarii la “Crăciunul a picat exact când trebuia să pice

  1. Tin sa te contrazic in legatura cu vacanta care tocmai a sosit ( cel putin pentru Bayern), tocmai cand am inceput sa marcam (tinand cont ca la un moment dat am avut penultimul loc, la goluri inscrise) vine pauza de o luna, perioada in care nu cred ca se vor aseza lucrurile. Cred ca mai mare nevoie avem de un portar, decat de un fundas central, dar pana la vara lucrurile sunt aproape clare.
    In rest, Un Craciun Fericit tuturor.

  2. @Mihaela
    Man sagt und schreibt ”Frohe Weihnachten für ALLE!” (alles = tot, totul auf rumänisch)

    @Axxter
    Mă poți contrazice, dar nu-mi poți schimba impresiile care au dus la scrierea acestui post.

    @Ionuț
    Am citit pe twitter cât de mult regreți că argentinianul n-a ajuns la voi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s