Să alergi de unul singur şi să ieşi al doilea

Culmea atletismului rezumă perfect meciul de la Gladbach. Am jucat singuri pe toată durata primei reprize, chiar dacă scorul a fost deschis de gazde. Am dominat clar, ne-am creat ocazii cât roata carului, am întors rezultatul şi ne puteam desprinde decisiv dacă Schweinsteiger nu rata penalty-ul.

Infinit mai greu de explicat sunt evenimentele din partea secundă. Borussia, mârţoaga răpciugoasă pe care o călărisem la greu, s-a transformat brusc în Pegas, iar noi am picat în admiraţie. Demichelis şi Van Buyten au evoluat dincolo de limita penibilului, mijlocaşii defensivi au jucat rolul unei site cu găuri mult prea mari iar compartimentul ofensiv s-a stins încet, dar sigur, o dată cu trecerea timpului.

Palidă consolare egalarea reuşită de Lahm. Eram circumspect înaintea partidei, ştiind problemele avute în ultimii ani pe Borussia-Park, dar nu într-atât încât să nu mizez pe o victorie. Am pierdut două puncte uriaşe pe terenul ultimei clasate înaintea etapei a 11-a şi mi-e din ce în ce mai greu să cred că vom reuşi să ne apărăm titlul.

Anunțuri

16 comentarii la “Să alergi de unul singur şi să ieşi al doilea

  1. Poate daca nu intrau la pauza altfel era rezultatul.:))) Nu pot sa inteleg ce dreaq le-a spus Van Gaal de au jucat asa prost a doua repriza.
    Dezamagita! Asteptam o victorie de’a lui Bayern de ziua mea:(

  2. @Axxter şi Vlad
    Să nu exagerăm.

    @Mihaela
    La Mulţi Ani!, dacă urarea mea te consolează cât de cât. Nu cred în vina antrenorului, mai degrabă în cea a jucătorilor. Nu este prima dată când se consideră cu sacii în căruţă la pauză sau victorioşi încă din vestiar. Au început să fie surprinşi din ce în ce mai des de reacţiile adversarilor, precum sunt primarii din România de prima ninsoare.

  3. E tare comparatia cu primarii din Romania, dar eu tind sa cred ca are si antrenorul partea lui de vina. De ex remarcam intotdeauna la nationala Germaniei cum jucatorii jucau mai bine dupa pauza.
    Mersi pt urare.

  4. @ Catalin – Deja cred ca nu mai e vina jucatorilor… faptul ca nu avem jucatori buni pe multe posturi e vina celor care s-au ocupat de transferuri iar stilul haotic al echipei si lipsa unei tactici pt 90 de min este 100% vina antrenorului.

  5. @Mihaela
    Poţi fi mai explicită în privinţa responsabilităţii lui Van Gaal? Doar nu crezi că le-a spus să se relaxeze sau că pot comite greşeli individuale în partea a doua!

    @Vlad
    Una-i una, alta-i alta. Per ansamblu poate ai dreptate, dar aici e vorba de un meci anume. Lipsa unei tactici pentru 90 de minute? Te contrazic. De ce trebuia schimbat ceva, în condiţiile în care prima repriză fusese foarte bună? Doar nu vroiai să ne băgăm cu fundul în poartă!

  6. @ catalin – vroiam doar sa se vada o tactica de care sa fie echipa instare sa se tina 90 de min.. nu o repriza bune, sau 15 min aici 20 dincolo… sa arate ca pot sa aiba un stil constant de joc tot meciul nu intamplator

  7. Normal ca nu le-a spus sa se relaxeze…si normal ca e vina jucatorilor in mare parte…dar totusi un antrenor de nivelul lui Van Gaal ar fi trebuit sa sesizeze lipsurile pe care le are echipa mai ales in aparare. Ce-i drept e o problema grava la Bayern cu cei accidentati dar parca Van Gaal e cel care se lauda azi vara cu faptul ca nu au facut niciun transfer.
    Ce ziceam eu e ca mi-ar placea sa vad o echipa care joaca mai bine dupa ce iasa de la vestiare la pauza…si tocmai asta nu am vazut. Si cred ca e rolul antrenorului sa le sesizeze la pauza ce a fost bine si rau in jocul lor.

  8. @Vlad

    Mane, sa nu te superi pe mine, insa abia astept sa revina Ro-BERY din 2 motive:
    1.pentru ca cei 2 sunt fantastici
    2.pentru ca Kroos va deveni lustrangiul de banca nr, 1 din Bundesliga

    Pur si simplu ma ia cu nervi numai cand ii vad fata.

  9. Echipa a picat de la ratarea lui Schweinsteiger si nu a mai revenit pt k fara jucatorii nostrii exponentziali suntem doar o ekipa de mijlocul clasamentului cu un psihic care va fi greu de remontat .

  10. Gorjene, explicaţia ta e cu dus şi cu întors. Ne-au lipsit căpitanul şi cei doi virtuozi, dar pe teren au fost ceilalţi căpitani (Lahm şi Schweinsteiger), plus Butt şi Van Buyten, alţi doi oameni cu experienţă de joc şi cu greutate în echipă.

  11. Dane, tare imi e frica dar parca vad un sezon cu Robbery tot accidentati si echipa praf fara transferuri de marca in iarna.

    Incep sa cred tot mai mult ca problema nu ce 11 trimitem pe teren… cu Robbery am marca mai multe goluri si adversarul ar sta mai mult in propria jumatate… dar cand dai de un adversar care ii tine in sah luam la fel de multe goluri ca acum pt ca lipseste tactica/stratgia de joc si echipa e haotica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s