Ca musca între două geamuri

Din cauza unor stream-uri nărăvașe am văzut maxim 45 de minute, puse cap la cap, din meciul de ieri, dar cred că fraza lui Nastase4Case referitoare la Müller rezumă excelent jocul întregii echipe la Basel și, în general, în acest debut de sezon.

Din ce-am putut constata cu proprii ochi și din ce spuneau băieții pe live-chatul partidei, am jucat iarăși prost și am avut și ceva bulan. Până la urmă, contează că am câștigat, dar nu pot să închei înainte de a remarca o ciudată alternanță, care – dacă se va respecta în continuare – nu prevestește nimic bun în perspectiva meciului cu Dortmund de duminică.

  • Cu Wolfsburg am avut noroc, câștigând în prelungiri, după ce, la 1:1, oaspeții au avut ocazia să preia conducerea
  • Cu Kaiserslautern am avut ghinion, ratând o ocazie uriașă la 0:0 și încasând gol la primul șut pe poartă al gazdelor
  • Cu Bremen am avut mai degrabă noroc, pentru că adversarii au avut, parcă, ocaziile mai clare
  • Cu Roma – ok, și aici am avut noroc, pentru că fără execuție impecabilă a lui Müller nu știu dacă învingeam
  • Cu Köln am avut destul ghinion, ratând câteva situații bunicele și una imensă, la sfârșit
  • Cu Hoffenheim am avut mare noroc, pentru că gazdele au avut o bară la 1:0, dar noi am câștigat în prelungiri
  • Cu Mainz am avut ceva ghinion, pentru că iar am luat gol ușor, la prima greșeală a fundașilor
  • Cu Basel am avut noroc la câteva acțiuni ale adversarilor și am câștigat (iar!) pe final
  • Cu Dortmund – ei bine, spuneți voi ce-ar trebui să urmeze, pentru că mie, recunosc, mi-e frică
Anunțuri

9 comentarii la “Ca musca între două geamuri

  1. Sper sa castigam dar nu cred ca o sa facem altceva decat sa ne luam adios de la titlu etapa asta intrucat nu il vad pe van Gaal sa schimbe tactica adica o sa vedem pe teren inca un 11 bavarez cat se poate de haotic.

    Off Topic: tare imi doresc ca la iarna sa vedem 2 transferuri bune cumulate cu 2 plecari asa incat echipa sa castige pe banda in retur (Hummels/Demichelis & Dzeko/Gomez) plus revenirea lui Robbery

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s