O să mi se spună că am început să mârâi

Și n-am să neg. Chiar asta fac. Mârâi sesizând pericolul, nu pentru că nu mi-ar mai plăcea jocul echipei. Am încredere în Van Gaal, dar am – mai nou – și o mare nedumerire.

De ce modifică antrenorul nostru atât de rar planul tactic? Împotriva lui FC Köln l-a înlocuit pe Klose cu Mario Gomez, păstrând același 4-2-3-1. Poate era mai bine să-i folosească pe amândoi într-un 4-4-2, sacrificând unul din cei cinci mijlocași în ultima parte a meciului.

Să fie doar o întâmplare faptul că Roma a cedat abia după ce am avut doi atacanți de careu pe teren? Înclin să cred că nu. Din minutul 68 încolo, italienii au fost nevoiți să se ocupe nu de unul, ci de două vârfuri, oferindu-i lui Müller spațiul și timpul necesare unei execuții de excepție.

Ca orice dictator conducător cu atitudine autoritară, Van Gaal preferă să schimbe oamenii, nu sistemul. Mult iubitul său 4-2-3-1 se impune greu sau deloc în fața echipelor chitite să se apere cu tot efectivul, dar se potrivește de minune în compania celor dispuse să ne și atace.

Spre norocul nostru, următorul adversar, TSG 1899 Hoffenheim (mâine, 21:00, Eurosport 2), face parte din ultima categorie. Din nefericire, asta nu mă face să cred orbește într-o victorie, pentru că forma bună a gazdelor mă obligă la precauție. Sper măcar să nu pierdem, altfel gluma se îngroașă.

Pronostic: Hoffenheim – FC Bayern 2:2 (Ribéry, Gomez)

Anunțuri

6 comentarii la “O să mi se spună că am început să mârâi

  1. @Vlad
    Articolul respectiv nu se referă la tripla criza invocată de tine, ci la faptul că avem cel mai slab start de sezon din ultimii 34 de ani, că avem cele mai puţine goluri marcate în Bundesliga şi că am făcut de două ori consecutiv 0:0 acasă, pentru prima dată în campionat.

  2. @ Catalin – hahah… lista aia tot tripla criza inseamna… ce-i drept articolul nu e dedicat acestui subiect dar mi-a placut cum a sunat expresia „tripla criza” :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s