Din al nouălea cer aterizăm la Bochum

Gata şi cu plimbatul ăsta cu capul printre nori, e vremea să revenim pe pământ. Mâine aterizăm la Bochum, care nu-i Torino, şi asta nu ne avantajează defel. Pentru că mă aştept să avem un meci mai greu cu modesta VfL decât am avut cu Juventus.

Ceva îmi spune că stratosferica prestaţie din Piemont nu se va repeta prea curând. Aparenta perfecţiune atinsă în seara zilei de marţi rămâne deocamdată o excepţie, aşa cum îi şade bine unei stări de graţie. Asta nu înseamnă că vom pierde meciul de la Bochum. Nici vorbă! Mizez pe o victorie, obţinută însă cu mult mai puţină strălucire. Reculul declanşat de o performanţă precum cea cu Juventus este aproape firesc. Băieţii au arătat de ce sunt capabili, dar pentru a evolua constant ca la Torino mai au nevoie de timp. Prin urmare, să ne mulţumim cu un succes la limită, venit în urma unui joc care să le dea iar apă la moară celor mai cârcotaşi dintre noi. :-)

Pronostic: Bochum – FC Bayern 1:2 (Gomez, Robben)

Anunțuri

17 comentarii la “Din al nouălea cer aterizăm la Bochum

  1. Van Gaal a declarat in Bild ca meciul cu Bochum este mai greu decat cel cu Juve intrucat este mai usor sa joci bine alaturi de un adversar tare. Ne asteapta o surpriza nepalcuta? Sper sa nu! :)

  2. Cred ca putem sa trecem titlul ” 1-5 In al noulea cer cu pamantenii de la Bohum” ca in sfarsit a jucat echipa fotbal. Au aratat agresivitate, initiativa, determinare, se demarcau.. a fost superb.

  3. Ce bine ca au venit meciurile astea… incepusem sa-mi pierd increderea in van gaal dar dupa aceste 2 meciuri nu am ce sa-i reprosez… as putea chiar accepta despartirea iminenta de toni mai usor… toti au jucat foarte bine… inclus PRANJIC (pentru prima oara)

  4. Alex, asta nu e un lucru cu care sa ne laudam. Inseamna doar ca Bundesliga e atat de slaba la ora asta incat Bayern dupa cel mai prost start din ultimii 40 de ani cumulat cu destule ocazii ratate de a recupera puncte reuseste totusi sa fie pe 2. Ceea ce se traduce intr-un grup mare de echipe slabe si total inconstante.

  5. @Vlad
    nu e bundesliga atat de slaba. FCB oricum avea un lot foarte valoros deja doar ca momentul era mai dificil. acum ca si-au revenit se vede clar o diferenta. se vad investiile mari in jucatori, desi cam nejustificate pe alocuri, totusi arata o diferenta de valoare.
    echipa incepe sa-si revina cum, oarecum, am anticipat anterior si probabil va face 9 puncte din ultimele 3 mecuri si va termina cel mai probabil pe 3 la 2 puncte de lider. sincer, ma gandeam ca vor fi 4 puncte fata de lider, deci e chiar mai bine.

    banuiala mea este ca intre timp s-au rezolvat si anumite probleme in interiorul echipei. nu m-ar surprinde total daca riberry ar pleca in iarna;)

    totusi, nu se poate nega puterea unui eveniment ca 4-1 cu juve :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s